Istorie

A fost Hitler catolic?

0 228
5.00 avg. rating (99% score) - 2 votes

Adolf Hitler a fost ateu? Sau catolic?

În “Mein Kampf”, el scrie: ”Astăzi se trezeşte o credinţă nouă: mitul sângelui, credinţa potrivit căreia se poate, cu sângele, de a apăra de asemenea esenţa divină a omului (…). Sângele nordic reprezintă acest mister care a înlocuit şi a învins vechile sacramente (…).

Poporul german nu este atins de păcatul original, el posedă din contră o nobleţe originală.”

Dacă Hitler ar fi fost ateu, nu ar fi vorbit ca un ateu. Nu a scris nimic care să semene, nici de departe, gândirilor care îl neagă pe Dumnezeu. Nu a comis nimic care să se îndepărteze de metodele istorice ale marii biserici dominante… El-însuşi a declarat: ”Sunt catolic. Providenţa a vrut-o într-adevăr, doar un catolic cunoaşte punctele slabe ale Bisericii. Știu în ce mod se pot ataca aceşti oameni.”

 

A fost Hitler catolic?

Adolf Hitler

În ianuarie 1933, Zentrum, partid catolic, al cărui lider era un prelat catolic, Pralat Kaas, a votat puteri depline pentru Hitler. Iar acesta din urmă a putut astfel să atingă majoritatea de 2/3 in Reichstag pentru a suspenda drepturile garantate de constituţie. Cei din Zentrum au închis ochii atunci când naziştii i-au arestat pe deputaţii comunişti înainte de vot.

Apoi biserica a început să negocieze un nou concordant cu Germania: în acest cadru, ea a ”sacrificat” Zentrum, pe atunci singurul partid semnificativ pe care naziştii nu l-au interzis: într-adevăr, el i-a ajutat de a ajunge la putere.

La 5 iulie 1933, Zentrum s-a autodizolvat la comanda ierarhiei catolice, lăsând câmp liber NSDAP-ului lui Hitler, devenind partid unic. Prelatul Kaas şi-a lăsat compatrioţii să se descurce cu dictatura pe care a ajutat-o să se instaleze, mutându-se la Vatican, unde a avut o noua carieră: în timp ce lumea se prabuşea, Monseignorul Kaas, devenit episcop, va conduce săpăturile sub Bazilica Sf. Petru care vor duce la descoperirea celui de-al doilea craniu al lui Sf. Petre.

Hitler s-a proclamat catolic în cartea sa ”Mein Kampf”, care anunţa programul său politic. În ea afirmă de asemenea că este convins că el este un ”instrument al lui Dumnezeu”. Hitler va cere ca în şcolile publice germane să se efectueze rugăciunile lui Christos şi a reintrodus fraza ”Gott mit uns” (Dumnezeu cu noi) pe uniformele armatei germane.

În 1938, SS şi SA au organizat Noaptea de Cristal: deghizaţi în civili, miliţienii nazişti au atacat sinagogile şi magazinele aparţinând evreilor. Populaţia germană a fost îngrozită. Episcopul din Freiburg, Monseignorul Grober, a declarat, ca răspuns la chestiunile privind legile rasiale şi programurile din acea noapte terifiantă: Nu i se poate refuza cuiva dreptul la puritatea rasei sale şi de a elabora măsurile necesare acestui sfârşit.”

Dar dr. Otto Dietrich, care a trăit în anturajul imediat al lui Hitler a afirmat: ”Hitler nu a părăsit niciodată Biserica catolică. El a interzis de a-l numi pe Carol cel Mare ”măcelarul saxonilor”, în presa sa în altă parte; Carol cel Mare i-a creştinizat pe germani prin forţa sabiei şi i s-a dat acest nume din cauza luptelor sângeroase pe care le-a purtat contra ducelui de Saxa.

Hitler îl considera pe Carol cel Mare ca unul dintre cei mai mari oameni ai istoriei Germaniei, căci el vedea mai întâi în el pe unificatorul germanilor şi creatorul Imperiului; el a aprobat de a avea, în vederea acestui ”scop naţional suprem”, introducerea religiei creştine în ţările germanice cât şi de a acţiona cu o rigoare nemiloasă contra tuturor celor care nu doreau să coopereze la unificare sub egida creştinismului. Pentru asta el nu a tolerat de a se critica masacrele marelui împărat Carol…”

Într-un raport privind o conversaţie care a avut loc la 11 martie 1940, între ministrul Afacerilor externe ale Reichului, van Ribbentrop şi papa Pius al XII-lea, se precizează : ”După ce ministrul Afacerilor externe ale Reichului i-a transmis omagiile Fuhrerului, papa a deschis întrevederea de cei 17 ani de activitate în Germania. El a spus că aceşti ani au trecut în orbita culturii germane corespunzând sigur perioadei cele mai agreabile a vieţii sale, şi că guvernul Reichului putea fi asigurat că inima sa bătea, şi va bătea întotdeauna, pentru Germania. ”

Puţin mai târziu, la 27 martie 1942, ”Basler Nachrichten” nu a ezitat să scrie: ”Una dintre întrebările pe care o pune acţiunea germană în Rusia este că ceea ce interesează în cel mai înalt grad Vaticanul, este de a evangheliza Rusia.”

Acest fapt a fost confirmat de altfel şi de R.P. Duclos: ”În cursul verii 1941, Hitler a făcut apel la toate forţele creştine… şi a autorizat pe misionarii catolici de a se duce în noile teritorii din Est… Conform lui C. Cianfarra, ambasadorul Attolico, în numele lui Mussalini, i-a sugerat cardinalului Maglione, ca papa să scrie tuturor episcopilor creştinătăţii, pentru a le recomanda de a îndemna la ridicarea voluntarilor contra Sovietelor…”

Împotriva Uniunii Sovietice a avut loc o adevărată cruciadă. Hans Kerll, ministrul Afacerilor eeclesiatice ale celui de-al III-lea Reich, a scris într-o lucrare: ”Aşa cum Christos şi-a adunat cei 12 discipoli într-o cohortă fidelă până la martir, în acelaşi fel suntem noi martorii unui spectacol identic, Adolf Hitler este, într-adevăr, Sfântul Spirit.” Convingerea anturajului său era totală.

Dar în cursul celui de-al doilea război mondial Vaticanul era la curent cu exterminările evreilor făcute de nazişti. După război, s-a aflat că papa a ezitat de a face un apel public, de mai multe ori, crezând că o victorie rusă era ”mai rea”. În 1942, el plânge printre ruinele Romei bombardate şi condamnă însă bombardamentele aliate. Totuşi, uită de a menţiona că aliatul său politic Mussolini i-a solicitat lui Hitler ”onoarea de a participa la bombardamentele asupra Londrei.”

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!