Deocamdată, Kievul pare neputincios în faţa valului de separatişti sprijiniţi tacit de Rusia. Vladimir Putin nu a vrut doar Crimeea, ci să anexeze toată Ucraina, susţine Andrei Parubi de pe podiumul Maidanului, acolo unde a fost “comandant”. “În imaginaţia maniacă a lui Putin, Ucraina trebuie să facă parte din Rusia“, conchide el.
În încercarea de a se evita un război civil în Ucraina, forţele ucrainene trimise pentru a înăbuşi pe aşa-zişii terorişti, nu au tras, deşi aveau acest ordin, a recunoscut ministrul Apărării Igor Teniuk.
Conform agenţiei AFP, la Kramatorsk, în estul Ucrainei, militarii dintr-o coloană ucraineană au depus armele în favoarea pro-ruşilor. La Donetsk, bastionul rusofon din est, un grup de oameni cu cagule pe cap, înarmaţi până în dinţi şi armata au pătruns miercuri dimineaţă în primărie, unde separatiştii se pregătiseră deja ca să proclame o republică suverană. Ei au declarat că doreau un referendum pentru “federalizarea” Ucrainei!
La Sloviansk, sute de locuitori au primit în triumf şase blindate şi soldaţi misterioşi veniţi pentru a întări forţele pro-ruse. Pe vehiculele lor blindate fluturau steaguri ruseşti şi cele ale republicii din Donbass proclamată de militarii pro-ruşi.
Ucraina este pe marginea prăpastiei şi a unui război civil. Dar mai grav este că principiul dominoului poate să declanşeze premizele celui de-al Treilea Război Mondial, dacă nu deja am intrat în această fază. Specialiştii se tem că acesta ar putea fi însă un război nuclear, cu consecinţe absolut catastrofale pentru omenire.
Uniunea Europeană pare neputincioasă şi este dependentă de gazele ruseşti, deocamdată, pentru a acţiona cu fermitate împotriva Rusiei, care este pe lauri mari. Garanţiile de securitate oferite de Occident ne amintesc cu tristeţe de alte garanţii, oferite de perfidul Albion şi de Franţa, în timpul nazismului, simple vorbe fără nicio acoperire şi care nu au împiedicat cotropirea ţării noastre şi a altora din Europa de Est de către ambiţiosul dictator Adolf Hitler.
Adevărul este că sprijinul poate să vină numai de la N.A.T.O., singura forţă capabilă de a se opune aspiraţiilor de putere manifestate de Putin, organizaţie militară care şi-a schimbat din mers viziunea geostrategică în urma anexării Crimeei de către Rusia.
În Europa de Est există o ameninţare reală la securitatea lumii, mai mult decât niciodată avându-se în vedere posibilitate unui război nuclear. Criza cu care ne confruntăm în prezent este extrem de gravă şi fără precedent. Ea schimbă din temelii politicile internaţionale şi strategiile. Nu este un Război Rece, deoarece s-a trecut deja la fapte prin anexarea Crimeei de către Rusia.
Vremea declaraţiilor şi ameninţărilor a trecut, credem. Acum, este nevoie de decizii ferme şi fără echivoc, pentru a nu se ajunge la un război nuclear şi la autodistrugerea civilizaţiei noastre.
Istoria este ciclică, se spune. Practic, paşii pe care i-am sesizat până acum sunt aproape identici cu cei din trecut. A existat o criză economică majoră premergătoare Marelui Război, au existat garanţii şi încălcări ale tratatelor internaţionale, anexări teritoriale etc. Nimic nou! Marile puteri se acuză reciproc dar acţionează tacit, se înarmează.
Mulţi se tem de revenirea militarismului german care este amplu susţinut de Bundestag. Un pericol real! Isteria separatistă care bântuie Europa dă frâu liber alteia, se pare, cu consecinţe dezastruoase pentru democraţie. Germania este pe punctul de a reveni la o politică externă agresivă şi ameninţă Rusia cu o confruntare militară.
Preşedintele Germaniei Joachim Gauck a declarat, în timpul unui discurs ţinut la 3 octombrie anul trecut că s-a sfârşit “politica de reţinere militară”. Imperialismul german este pe cale de a mărşălui spre Europa de Est, un drum foarte cunoscut de acesta, tradiţional.
Crimeea se poate dovedi ca un bumerang pentru Rusia, care trezeşte monştrii. Şi să nu uităm China, marea câştigătoare din aceste manevre, care tânjeşte de ani buni la Siberia! S-ar zice că a venit momentul ei…
Marian Deaconu

Urmariți-ne pe Twitter!
Publicitate

Video country music
Urmariți-ne pe Pinterest!
Enigme
Piramida de cristal din Triunghiul Bermudelor
În zona misterioasă numită Triunghiul Bermudelor, oamenii de ştiinţă au …Citește în continuare »Stimorol Guru
Filmarea cu acest mare mister care este Stimorol Guru a …Citește în continuare »Triungiul Bermudelor, un mister profund
Se spune că Ocenaul Atlantic ar fi o punte spre …Citește în continuare »Peşterile misterioase din Himalaya
O echipă de arheologi condusă de Mark Aldenderfer, de la …Citește în continuare »De ce nu se va reîntoarce niciodată NASA pe Lună?
NASA nu se va reîntoarce niciodată pe Lună! De ce? …Citește în continuare »
Showbiz
Clara Popescu este patroana unui club de fotbal în Austria şi ne vorbeşte deschis despre experienţa ei în străinătate
Fostă atletă româncă de performanţă, Clara Popescu a ales să …Citește în continuare »Taylor Momsen a fotografiat fantome
Actrița, cântăreața și supermodelul Taylor Michel Momsen s-a născut la …Citește în continuare »Miley Cyrus urăşte paparazzi
Miley Cyrus este fiica cântăreţului de country Billy Ray Cyrus. …Citește în continuare »Vedetele pun prenume nebuneşti copiilor lor
Nicolas Cage a pus numele băieţaşului său Kal El (Coppola). …Citește în continuare »Casa lui Demi Levatto este bântuită
Superba cântăreaţă Demi Levatto (Demetria Devonne) s-a născut la 20 …Citește în continuare »
Dosarele crimei
Unitatea 731. Medicii blestemaţi ai armatei japoneze
În cel mai mare secret, doi ani mai târziu, o …Citește în continuare »Familia De Cavalcante
Familia De Cavalcante este una dintre familiile crimei organizate care …Citește în continuare »Femeile mafiote din Cosa Nostra
Principala caracteristică a mafiei siciliene este de a fi clar …Citește în continuare »Omul Lup din Allariz
Evenimentele s-au petrecut în 1852 şi în acest caz, a …Citește în continuare »Mafia: între politică şi sindicate
Aranjamente politico-mafiote Există numeroase urme în istorie privind aranjamentele între …Citește în continuare »
Cele mai citite articole
- Ritual de magie neagră pentru a face o persoană ghinionistă
30/07/2019 (11.753)
- Un extraterestru a fost operat la Varginha
02/04/2019 (11.674)
- Prezenţa Ordinului Cavalerilor Ioaniţi în Valahia…
28/01/2018 (9.672)
- Motorul magnetic uluitor al lui Kohei Minato
06/05/2018 (9.339)
- Arme uluitoare secrete de provenienţă extraterestră…
21/12/2018 (8.761)
- Mircea Eliade şi mirajul Indiei
08/12/2019 (7.701)
- Iniţierea masonică
27/03/2019 (7.677)
- Tipuri de vrăji în magie neagră
18/03/2019 (7.427)
- Rusia nu este nimic fără Siberia!
05/05/2014 (7.058)
- Teribila ciumă neagră din 1348 (I)
14/12/2019 (6.017)
Leave a reply