În timp ce, iată, Europa se scufundă tot mai tare în recesiune, iar SUA şi Japonia încearcă din răsputeri să iasă cât mai repede la liman, China, uriaşa putere asiatică multă vreme adormită, continuă să prospere şi să sfideze planeta, hrănindu-se cu voluptate din dezechilibrul internaţional actual. Puterea ei imensă a început să-şi arate colţii şi toţi se tem.
Criza financiară a început în 2007 fiind marcată printr-o lipsă acută de lichidităţi şi uneori printr-o criză de solvabilitate la nivelurile băncilor şi statelor.
UE, americanii şi japonezii, care nu au învăţat nimic din criza economică din anii 30, care a sfâşiat practic lumea, Marea Depresie, au făcut o mişcare de neînţeles, avându-se în vedere datoriile externe din 2008, cînd criza a părut de neevitat după căderea cursurilor pieţelor bursiere şi a falimentelor în lanţ.
Împreună cu FMI au declanşat o operaţie de relansare bugetară masivă şi simultană, care din păcate s-a terminat foarte prost pentru toţi. Deşi aparent cu bune intenţii, demersurile lor au eşuat lamentabil şi s-a ajuns curând la efectul bumerang. Planeta întreagă se află în recesiune!
Finanţele publice au fost adânc solicitate pentru rezolvarea acestei crize majore. Deficitul bugetar s-a destrămat în foarte multe ţări, după reculul produsului interior brut mondial de 2,2 % în 2009.
Reacţia Marii Britanii din 2010, de austeritate fiscală a obligat practic numeroase ţări de a-i urma exemplul în cel mai scurt timp, într-o încercare disperată de salvare. Peste toţi, plana scenariul de coşmar al anilor 30, când neîncrederea şi depresia pluteau pretutindeni în lume.
Graţie adeziunii sale la OMC în 2010, China a fost scutită de orice taxe vamale asupra exporturilor sale, în defavoare celorlalte state. În China, forţa de muncă este prost plătită şi extrem de numeroasă. Moneda naţională, yuan, este subevaluată şi controlată de schimburi valutare severe de către Banca Centrală. Competitivitatea este extremă şi ireversibilă.
Dacă în prezent China o duce excelent prin politica sa internă teribilă, în schimb celelate state au de suferit profund. Sunt practic devastate! Excedentele comerciale enorme ale Chinei în produse manufacturate se reflectă în deficite comerciale enorme în produse manufacturate în Europa, în SUA şi pretutindeni. Se constată, din nefericire o dezindustrializare galopantă şi o stagnare economică, cu consecinţe dintre cele mai grave.
Nemulţumite de întorsătura care se manifestă din punct de vedere economic la nivel global şi conştiente de pericole, unele state au început să se opună făţiş Chinei, ba chiar să acţioneze. Printre ele se numără India, Argentina, Brazilia, Africa de Sud. Criza se ascute şi capătă noi valenţe şi jucători.
Companiile multinaţionale s-au reorientat rapid şi după ce au curtat o vreme China, şi-au mutat producţiile în curtea ei, cu investiţii serioase şi pe termene lungi, ceea ce duce la ruinarea altor ţări.
Din acest joc de interese şi conjuncturi, au de câştigat pe termen scurt ţările care exportă, încă, materii prime.
Criza a atins toate statele lumii dar îndeesebi pe cele europene. În iulie 2007, IKB Deutsche Industriebank s-a aflat în dificultate. Iar în septembrie, au fost atinse UBS şi Credit suisse. La 15 septembrie 2008, banca de investiţii Lehman Brotheres a dat faliment.
Dar criza a avut efecte şi pe piaţa materiilor prime. Actori ca Hedge Funds au părăsit piaţa de energie şi şi-au pierdut dramatic poziţia. Ameninţarea cu falimentul a sistemului bancar, adică cel care finanţează economia, a determinat puterile politice din diferite ţări, în special din Europa, de a interveni rapid, prin garanţii de stat şi recapitalizare, pentru a nu cita decât două măsuri dintre cele mai importante.
Criza continuă să distrugă masiv în lume, în timp ce China se ridică tot mai ameninţător. În prima jumătate a anului 2012, PIB-ul ei a crescut, având un ritm confortabil şi de invidiat de 9 % pe an, care sfidează planeta. Mai mult, a început o relansare accentuată şi o consolidare a exporturilor sale.
Dar China nu are numai ambiţii economice uriaşe, ci şi teritoriale. În vara anului 2010, şi-a exprimat intenţia agresivă de a obţine rapid suveranitatea asupra Mării Chinei de Sud (perimetrul dintre Guangzhou, Singapore, Vietnam şi Filipine) şi a Mării Chinei de Est (perimetru dintre Coreea şi Canton şi Shanghai şi sudul Japoniei).
Subsolul acestei mării este bogat în petrol şi gaze naturale, deci interesul Chinei este major. Iar suveranitatea presupune, de facto, ca pe această mare să treacă numai vasele chinezeşti!
Dominarea Chinei, măcar în această parte a lumii, pare evidentă. Pretenţiile ei sunt însă abia la început, să nu ne îmbătăm cu apă rece. Precedentele atrag regula. Dezvoltarea militară a acestei superputeri vizează cercetări masive în domeniul spaţial, cu consecinţe imprevizibile deocamdată.
Analiştii politici se tem de acţiunile Chinei şi cer ca statele lumii să strângă rândurile, pentru că marele pericol de aici vine. Dacă va veni curând al Treilea Război Mondial, rolul acestei ţări va fi decisiv. Nu neapărat în declanşarea lui.
Studiile geo-strategice trag un mare semnal de alarmă faţă de pretenţiile Chinei de hegemonie planetară. Este a doua putere economică mondială. Deocamdată!Noua Ordine Mondială nu este o simplă utopie.
Vi se pare o simplă aventură? Ar trebui să ne temem cu adevărat de China?
Marian Deaconu
