Romanii îl numeau Arminius și germanii din epoca romantic, Hermann. Etimologia numelui său vrea să spună “vultur mic” (armin).
Armin este un luptător și un nobil al poporului germic cherusq (cherusker). În anul 9 e.n el va forma o alianță cu toate clanurile cherusqe și va fi șeful unei alianțe care va învinge puternicele legiuni ale Romei în pădurea de la Teutoburg. Va fi o victorie fără precedent, într-o epocă în care armatele Romei se află la apogeul lor militar.
Până atunci Roma fusese puterea care nu putuse să fie oprită și deci neînfrântă, iar galezul Vercingetorix trecuse printr-o tristă experiență… Victoria de la Teutoburg a fost atât de zdrobitoare și de clară încât Roma niciodată nu va încerca să romanizeze profund Germania rămasă liberă.
La unele popoare germanice există un obicei: în scopul de a trăi în pace cu Roma, întotdeauna mai amenințătoare, șefii clanurilor își trimiteau fiii la Roma unde erau instruiți militar și cultural. Romanii sperau că în acest mod vor romaniza puțin câte puțin Germania. Segimar, șeful suprem al poporului cherusqilor și-a trimis deci fiul, Armin, împreună cu alți nobili germani la Roma.
Arminus va aprecia civilizația romană și va demonstra foarte repede că este un șef militar înnăscut. El a fost numit ofițer și seful federațiilor, care erau trupele străine (în principal germanice) în serviciul Romei.
În Tracia, el a luptat victorios alături de romani cât și în Armenia. El a urcat în grad… Cu toate astea, nu și-a uitat niciodată originile germanice care îi lipseau și s-a decis de a se întoarce acasă, în îndepărtată Germanie.
La rândul său era îngrozit de ceea ce vedea. A văzut fața obscură a Romei, impozitele nedrepte și apăsătoare care îi apăsau poporul etc.
În această perioadă, Armin s-a îndrăgostit nebunește de Thusnelda, fiica unui șef de clan mai degrabă rival. Pasiunea lui pentru această femeie îl va face să-l înfrunte pe Segestes care avea alte planuri pentru fiica sa.
Presiunea romană a devenit atât de grea încât Armin s-a decis de a forma în secret o alianță cu toate clanurile cherurqe și ale poporului marser în scopul de a-i bate pe romani și de a regăsi onoarea pierdută.
Cunoscând strategiile militare romane și având o mare experiență în acest sens, Hermin știa totuși că lucrurile nu erau însă atât de simple. În acele vremuri, germanii (ca și celții) nu erau foarte disciplinați. Erau luptători mandri, independenți, mereu gata de a se sacrifica în numele onoarei strămoșilor lor și al zeilor lor Ziu, Wodan și Donar. Tacticile lor se bazau în principal pe furia din timpul luptei și pe efectul de surpriză. Ei nu ezitau de a se lupta cu corpul gol sau pe jumatate gol. În schimb romanii erau unanim recunoscuți pentru disciplina lor, pentru armurile lor și pentru sângele rece în timpul bătăliei. Din acest motiv, Armin considera că era adecvată o tactică de guerila masivă.
Trei legiuni romane cu cavalerie și cohorte reprezentând aproximativ 20.000 – 30.000 de oameni, conduse de consulul Varus Quintilius trebuiau să traverseze pădurile întunecoase de la Teutoburg. Romanii credeau că nu era niciun pericol. Fratele lui Armin a încercat de a-i preveni pe romani de un atac iminent. El era convins că Roma este viitorul poporului cherusq și colabora activ cu romanii, de aceea nu a ezitat de a-și trăda fratele.
Isgar s-a numit de altfel Flavius, atât de mult își dorea romanizarea. Dar Armin nu s-a enervat și a mizat în continuare pe relațiile excelente pe care le avea cu romanii invadatori în scopul de a-i confirma lui Varus că nu există niciun pericol real. Numai atunci au pătruns legiunile romane în padurea de la Teutoburg.
O dată intrați în interiorul pădurii profunde, romanii au fost atacați neîntrerupt de hoardele luptătorilor germani deciși de a învinge sau de a pieri.
Bătălia va dura trei zile întregi. Romanii au întrat în cele din urmă în panică. Pădurea obscură, luptătorii germani cuprinși de o dorință teribilă de a fi invincibili, i-au făcut pe romani să-și piardă, în mod straniu, legendarul sânge rece. Și au fost învinși, zdrobiți și masacrați. Cei care au supraviețuit au fost sacrificați zeilor germani Ziu și Wodan. Însuși Varus Quintilius și-a găsit sfârșitul.
Roma a fost străbătută de un val de teroare. Nicioadată nu avusese loc o asemenea înfrangere! Trei legiuni întregi învinse fără niciun supraviețuitor: nu s-a mai văzut!
Roma a început să se teamă serios de barbarii din Nord. Împăratul, îndurerat profund, strigă de pe scaunul său, plin de disperare: “Varus! Dă-mi legiunile!” Câteva secole mai tarziu, chiar germanii vor supune complet Imperiul roman…
În acest mod strălucit, Armin, eroul german a permis ca o mare parte din Germania să trăiască liberă și independentă de puterea centralizatoare a Romei. În pofida unei tentative infructuoase de a se răzbuna câțiva ani mai târziu, Roma nu va ajunge niciodată să pună stăpânire peste Germania și să facă din ea o provincie romană.
În fine, Armin s-a căsătorit cu iubita sa, Thusnelda; au trăit fericiți până în anul 15 era noastră, când Germanicus, cu colaborarea lui Segestes, socrul eroului de la Teutoburg, vor încerca să-l supună încă o dată pe invincibil. A fost cât pe ce însă Ziu i-a dat o mână de ajutor lui Armin. S-a întâmplat însă ceva teribil: romanii au răpit-o pe Thusnelda și au exilat-o la Ravenna în plin imperiu roman. Soțul ei nu o va mai revedea niciodată.
Până în anul 21, Armin își va petrece timpul luptându-se contra lui Marbod, regale marcomanilor, care alesese supunerea și colaborarea cu romanii. Războiul s-a terminat nedecis, dar Marbod a fost obligat să fugă și s-a refugiat la goți.
În același an 21, din motive obscure necunoscute, camarazii de luptă ai lui Armin l-au trădat și l-au ucis.
