Celebrul pilot german Manfred von Richthofen Albrecht Freiherr, o adevărată legendă a aviaţiei germane datorită luptelor sale din timpul Primului Război Mondial, cunoscut şi ca Diavolul Roşu (sau Micul Roşu), dar poreclit de britanici The Red Baron (Baronul Roşu), a avut la activ 80 de victorii confirmate. Avionul lui, care i-a adus gloria, un Fokker Dr. I era pictat în roşu aprins.
În cariera lui strălucitoare, ofiţerul din Luftstreitkrafte (un corp de luptă aerian precursor Luftwaffe) s-a petrecut şi un fapt incredibil: el ar fi doborât un OZN (care avea forma unei medalii de argint sau de farfurie zburătoare) pe câmpul de luptă, în 1917, în Belgia.
Peter Waitzrick care era coechipierul său, a mărturisit despre această întâlnire de al treilea tip la foarte mulţi ani după acel eveniment absolut misterios:
“Eram îngroziţi pentru că nu mai văzusem niciodată aşa ceva. Baronul a deschis imediat focul și lucrul a căzut ca o piatră, fracţionat în trei bucăți zdobite în pădure.”
Doi dintre ocupanții acestei nave extraterestre au supraviețuit însă accidentului. Aceştia s-au ascuns imediat urcându-se în copaci.
Waitzrick şi colegii lui au crezut iniţial că obiectul era o navă strict secretă a SUA până când au auzit vorbindu-se de diverse rapoarte de OZN-uri.
Martorul a făcut această mărturie incredibilă la 80 ani de la eveniment pe când avea 105 ani. Declarațiile sale au fost publicate în presă în luna august 1999.
“Fără îndoială Baronul a tras asupra unei nave spaţiale venind de pe altă planetă și fiinţele mici care au fugit în pădure erau un fel de extraterestru.”