Istorie

Basarab

0 74
5.00 avg. rating (99% score) - 4 votes

O figura enigmatică a neamului românesc este voievodul Basarab I, foarte puține date pot fi enumerate ca fiind o certitudine in ceea cel priveşte pe voievodul muntean.

 

 

A fost fiul lui Thocomerius , potrivit unui document emis in 1332 de regele Ungariei Carol Robert d’Anjou care, după bătălia de la Posada din noiembrie 1330 îl răsplătea pe comitele Laurenţius din Zarand pentru vitejia sa din aceea bătălie. Textul respectivei diplome contine mentiunea ”Basarab, filium Thocomerii” (pe Basarab fiul lui Thocomerius).

Majoritatea specialistilor contemporani consideră atât numele lui Basarab, cât și pe cel al tatălui său, Thocomerius de origine turanică. Cele mai mari si puternice ctitorii ale urmaşilor lui Basarab, mânăstirea Cozia și mânăstirea Horezu (Hurez), poartă nume cumane (însemnând “nucet” şi respective “huhurez”;comparaţi cu cuvantul turcesc “horoz”-cocos).

 

Basarab I

Basarab I, sursa foto Wikipedia

 

Nici despre religia voievodului lucrurile nu sunt clare: Basarab şi fiul sau Nicolae Alexandru au fost catolici, în condițiile în care slavo-românii ţinuseră de veacuri de biserica răsăriteană, iar cumanii erau singurul popor catolic din Ţara Românească.

Documentul regal din 26 noiembrie 1332 despre onorarea comitelui Laurenţiu de Zarand pare însă a contrazice radical afirmaţia despre romano-catolicismul lui Basarab deoarece voievodul este calificat drept “schismatic”, cea ce în limbajul epoci insemna “creștin de rit orthodox”.

Voievodatul lui Basarab I sa aflat de la începutul domniei sale (1310) în stare de vasalitate faţă de regele Ungariei.

În 1324 domnul muntean apare în documentele ungureşti ca “Bazarab, woyvodam nostrum Transalpinum” (adică “voievodul nostru transalpine”) cu toate acestea un an mai târziu, Basarab rupe relaţiile cu Ungaria, refuzând plata tributului de vasal, un document al regelui din 18 iunie 1325 îl numește pe voievodul muntean “Basarab transalpinul, necredincios coroanei maghiare”.

Basarab I era înrudit cu dinastia bulgară prin fiica sa, Theodora, căsătorită cu ţarul Ivan Alexandru al Bulgariei cu puţin înainte de 1322. În 1322, Mihail al Bulgariei (unchiul lui Ivan Alexandru) a fost ajutat de o oaste însemnată de “ungrovlahi” în bătăliile acestuia cu Imperiul Bizantin.

Basarab îl va mai sprijini pe ţarul bulgar și în 1330, la 28 iunie, când a avut loc bătălia de la Velbuzd între forţele ţarului și cele sârbe sub comanda lui Ştefan Uroş. Voievodul muntean a trimis un contingent românesc pentru a lupta alături de bulgari, însă sorţii bătăliei sau arătat favorabili sârbilor.

Luând în calcul şi înfrangerea acestuia din urmă cu câteva luni de la Velbuzd, Carol Robert găseşte momentul potrivit pentru al ataca pe Basarab.

În septembrie 1330 regele ungar pleacă din Timişoara în fruntea unei puternice armate de 30 de mii de soldaţi.

Din informatile primite Basarab şi-a dat seama că are in faţă o armată puternică, bine înarmată şi instruită. O lupta în câmp deschis cu armata ungară nu era agreata de voievodul muntean. Strategia aplicată a fost cea a „hărţuirii” inamicului combinată cu cea a „pământului pârjolit”. Oastea lui Basarab s-a retras spre nord-est, ţinând armata ungară invadatoare sub o observare continuă şi lovind-o prin surprindere cu grupuri mobile de cavaleri. Concomintent în fâşia de înaintare a armatei ungare, recolta a fost ascunsă, furajele arse iar fântânile otrăvite sau astupate.

Totuşi, oferta de pace oferită de Basarab este refuzată cu aroganţă de către rege deşi i se promitea plata a 7 mii mărci de argint (1447 kg argint sau 1.680.000 de dinari), Banatul de Severin, un tribut anual şi un fiu al voievodului la curtea ungară drept garanţie: “numai vă întoarceţi în pace şi vă feriţi de primejdii, că de veţi veni mai încoace nu veţi scăpa de dânsele”.

În Cronica pictată de la Viena, scrisă de călugărul Marcu scrisă în 1358  această solie este ilustrată într-una dintre cele 3 miniaturi legate de acest subiect.

Chinurile foamei au început să fie resimţite de către însuşi regele Ungariei, ca să nu mai vorbim de oşteni și cai. Armata ungară a ajuns totuşi până la Cetatea Argeşului, pe care a încercat să o cucerească dar fără success.

Regele a hotărât să renunţe la campanie şi să se retragă în Transilvania. Drumul de retragere spre Sibiu trecea printr-un defileu strâmt, unde calea era împrejmuită de ambele părţi de râpe foarte adânci, iar malurile erau acoperite de păduri întinse.

Basarab a hotărât să aplice lovitura de graţie tocmai în acest defileu.

Nici până astăzi nu a fost stabilit cu certitudine locul bătăliei, istoricii plasându-l în diverse locuri din zona submontana: Ţara Loviştei, Valea Oltului, comuna Titeşti, culoarul Rucăr-Bran, sau lângă Mehadia.

În ziua de vineri 9 noiembrie 1330 armata ungară a intrat în defileu fără vreo măsura de siguranţă.

Basarab şi-a împărţit oastea în patru grupări: una, dispusă în şanţuri și valuri de pământ, întărită cu copaci prăvaliţi, avea rolul să închidă ieşirea din defileu, alte două grupări, cele mai puternice, să atace oastea ungară pe cele două laturi ale strâmtori, iar a patra grupare să închidă defileul în partea de sus, după intrarea forţelor inamice în interiorul acesteia.

Bătălia a durat patru zile, iar din oastea ungară au reuşit să supravieţuiască şi să fugă doar grupuri răzleţe, neînsemnate. Regele Ungariei, travestit în soldat, împreună cu un mic grup de cavaleri a reuşit să fugă pe o potecă ce ieşea din defileu.

O parte a supravieţuitorilor au fost luaţi în robie, însuşi regele recunoscând, doi ani mai târziu, că în urma bătăliei “sau tras nu puţine robii, cazne si primejdii pentru neamul unguresc”.

Datorită faptului că Basarab I a creat un stat independent în urma victoriei „de la Posada” (denumirea s-a încetăţenit abia in sec. al XX-lea, sub influenţa operei lui Nicolae Iorga) a primit si apelativul de Basarab Intemeietorul.

În jurul anului 1343, Basarab I l-a asociat la domnie pe fiul său Nicolae Alexandru. Acesta din urmă a plecat la curtea regelui Ludovic I al Ungariei pentru a mijloci reluarea relaţilor dintre Ungaria şi Ţara Românească.

În ani următori, Basarab a participat alături de regele ungar la campania militară împotriva tătarilor. Cu acest prilej, a adus sub stăpânirea sa teritoriul aflat la nordul gurilor Dunării, cunoscut mai târziu sub numele de Basarabia (Bugeac).

Basarab a domnit până la moartea sa în 1352.

istoric Marius Luchis

Content Protection by DMCA.com

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!