Bătălia de la Guadaleta a avut loc la 19 iulie 711 pe malurile Guadaletei, la sud de Peninsula Iberică, între trupele Califatului omeyyad şi cele ale regatului vizigot condus de Roderic. Omeyyazii au repurtat o victorie decisivă care a dus la căderea dramatică a reagtului vizigot şi a permis cucerirea Peninsulei Iberice de către musulmani.
În Africa de Nord, conducătorul omeyyad din Ifriqiyya, Musa ibn Nusayr a împins cucerire teritoriului până la Oceanul Atlantic la vest. A eşuat de a pune stăpânire peste Ceuta (un oraş autonom spaniol de pe coasta marocană, pe coasta mediteraniană a strâmtorii Gibraltar, în faţa Peninsulei Iberice, la aproximativ 15 km de coastele provinciei spaniole Cadix), dar a reuşit să cucerească în schimb Tanger.
Apoi a impus islamul unei populaţii unde predominau religiile tradiţionale, atât creştinilor cât şi evreilor. Contele Iulian, guvernatorul bizantin din Ceuta, s-a aliat cu Musa, probabil pentru a se răzbuna pe regele vizigot Roderic, care a încercat să-i dezonoreze fiica şi pe care îl considera ca uzurpatorul tronului vizigot.
De fapt, regatul vizigot se afla atunci în plin război civil, cu o nobilime care complota neîncetat împotriva regelui Roderic (fiul lui Theoderfred din Cordova), care preluase puterea după ce l-a răsturnat de pe tron pe predecesorul lui, Witizza (fiul regelui Egica).
În 710, generalul Tariq ibn Malik, în fruntea a 400 de oameni şi 100 de cai a debarcat în sudul Peninsulei Iberice cu intenţia de a testa şi pregăti cucerirea. Potrivit surselor spaniole, contele Iulian l-ar fi însoţit pe Tarik în timpul acestei expediţii în rolul de ghid.
În primăvara anului 711, Musa ibn Nusayr l-a trimis pe Tarik ibn Ziyad să cucerească Peninsula Iberică, în fruntea a aproximativ 12.000 de oameni, în cea mai mare parte berberi. Tariq a debarcat la Gibraltar, probabil în noaptea de 27 spre 28 aprilie 712. După debarcare, acesta şi-a ars navele şi a ţinut un discurs soldaţilor lui, devenit celebru:
„O oameni, unde este portiţa de scăpare? Marea este în spatele vostru, şi pentru Dumnezeu nu aveţi decât sinceritate şi răbdare […].”
În timpul debarcării musulmanilor, Roderic era prins cu stingerea unei revolte a bascilor la Pampeluna, în nordul Peninsulei. Ştirea acestei debarcări nu i-a venit decât peste două trei săptămâni. Atunci, s-a îndreptat spre sud, în marş forţat, pentru a-i opri pe omayyazi.
Între timp, Tariq a cucerit Algeciras şi Cadiz, apoi s-a îndreptat spre Sevilla. Rodric a organizat o armată de 30.000 de oameni la Cordoba şi a plecat în întâmpinarea omayyazilor conduşi de tenacele Tariq.
Ciocnirea dintre cele doă forţe adverse a avut loc la Guadaleta, aproape de Cadiz, deşi unii istorici susţin că ar fi avut loc în apropiere de Barbate, la Medinia-Sidonia sau în apropiere de laguna de la La Janda, în timp ce alţii propun Jimena de la Frontera sau malurile râului Guadarranque, la câţiva kilometri nord de Gibraltar.
Omayyazii au efectuat atacuri extrem de violente urmate însă de retageri rapide, în timp ce vizigoţii manevrau în masă. Fiii lui Witizza s-au retras din bătălie, preferând să trădeze, lăsând astfel descoperite flancurile armatei vizigote. Cavaleria omayyazilor, care reprezenta aproximativ o treime din efective, a pătruns atunci în breşa adânc creată, urmată imediat de infanterie, şi a produs pierderi majore forţelor vizigote, până ce invadatorii au reuşit să-l ucidă pe regele Roderic.
Consecinţele bătăliei de la Guadaleta au fost dramatice pentru vizigoţi şi pentru Peninsula Iberică vizigotă. Omayyazii au decimat nobilimea războinică vizigotă în timpe ce pierderile suferite de aceştia nu s-au ridicat la mai mult de 3.000 de oameni. Această victorie i-a permis de asemenea lui Tariq de a-şi reorganiza cavaleria şi de a primi noi forţe din Africa de Nord pentru a-şi întări efectivele cu aproape 5.000 de oameni trimişi de Nusayr.
Tariq a profitat din plin de pe urma acestei victorii strălucitoare şi a înaintat rapid, bazându-se şi pe o conjunctură extrem de favorabilă, prin faptul că în Peninsula Iberică avea loc un război civil. În plus, mulţi iberici au colaborat cu arabii, deoarece erau exasperaţi din cauza foametei şi a diverselor epidemii şi doreau o stabilitate politică, în special populaţia evreiască, persecutată de monarhia creştină, i-a primit pe arabi favorabil.
Cucerirea arabă s-a desfăşurat atât de repede încât vizigoţii, în stare de panică, nu au avut nici măcar răgazul de a-şi alege un nou rege!
Conducătorul arab a pus stăpânire în grabă pe Toledo, capitala vizigoţilor, după celebra bătălie de la Guadaleta, ceea ce marchează colapsul definitiv al regatului vizigot în Spania.
Doi ani mai târziu, către 714, Musa ibn Nusayr a debarcat în sfârşit la Algesiras cu o armată de 18.000 de berberi şi arabi şi a cucerit Zaragoza, pe care a rebotezat-o Medina Albaida Saraqusta, oraş integrat emiratului Cordova. S-a întâlnit cu Tariq la Talavera, care i-a înmânat prada bogată.
Cei doi şefi arabi au cucerit apoi majoritate din Peninsula Iberică, supusă în numele califului omayyad Al-Walid I. Doar în unele zone muntoase din nord s-au organizat unele nuclee de rezistenţă împotriva invadatorilor musulmani, în special în Cordilierii Cantabrici şi în Pirinei.
În anul 712, Musa i-a retras comanda lui Tariq asupra Peninsulei Iberice (Al-Andalus), numindu-l la conducere pe fiul acestuia, Abd Allah.
Musulmanii vor rămâne în Peninsula Iberică timp de aproape opt secole!
