Istorie

Bătălia de la Teutoburger Wald (anul 9) a schimbat lumea

0 244
5.00 avg. rating (99% score) - 3 votes

Cu urmare a cuceririi galilor de către Cezar, frontierele romane s-au stabilit de-a lungul Rhinului. Dincolo de vastul fluviu, trăiau triburile germanice considerate printre cele mai barbare.
Vecinătatea romano-germană a antrenat rapid câteva lupte. În timpul iernii anului 17 (îHr) – anului 16, germanii au pătruns în actuala Belgie și au atacat trupele lui Marcus Lollius nu departe de frontieră.
Pentru romani, devenea evident că bariera naturală formată prin Rhin nu constituia un obstacol suficient pentru invazii. Împăratul August a decis de a-și trimite legiunile în scopul de a pacifica regiunea.

În anul 12 (îHr) acestea s-au instalat în sectorul Nimegue, în Olanda actuală și s-au impus față de triburile locale. Un an mai târziu, ele au trecut Rhinul și au pătruns în teritoriul cherusq unde au fondat mai multe lagăre militare. În sector au fost staționate trei legiuni. Dar romanii nu țineau să atingă Elba, deoarece considerau Germania ca un teritoriu sărac care nu putea să ofere nimic Romei. Stabilirea de baze romane în teritoriul german a avut totuși meritul de a pacifica regiunea chiar dacă la începutul erei creștine a izbucnit o revoltă în Germania.

Batalia de la Teutoburger Wald (anul 9) a schimbat lumea

În anul 4, romanii au progresat până la fluviul Lipp în timp ce flota lor a preluat controlul de al gura Elbei. Peste doi ani, August a decis de a-și desăvârși cuceririle trimițând 8 legiuni de-a lungul Dunării în scopul de a cuceri regatul german Maroboduus situat în regiunea actualei Bratislava (Slovacia). Dar, în urma plecarii unor importante efective romane, în Germania s-au declanșat revolte, care au durat trei ani.

Dispozitiile lui Varus

În anul 9, guvernatorul roman al Germaniei era Publius Quinctilius Varus, un militar slab care, prin deciziile sale (mai ales în domeniul impozitelor) nu a făcut decât să ajute la dezvoltarea agitației.

Din punct de vedere militar, el a comis o eroare, într-o țară nesigură, de a-și dispera forțele în diverse puncte, lipsindu-se în acest mod de posibilitatea de a restabili ordinea într-o anumită zonă.

Totuși, în septembrie, revoltele au luat amploare și atunci Varus a decis de a-și aduna trei dintre legiunile sale (a 17-a, a 18-a și a 19-a) și de a merge către Nord în scopul de a stabili acolo ordinea romană.

Motivele acestei mișcări rămân misterioase și ignorate. Varus a vrut să pună capăt unei revolte reale a chaucilor de-a lungul malurilor mării Nordului. Există însă și ipoteza ca un print local cherus, pe nume Arminius, s-ar fi pretins aliat loial al Romei. Acesta l-ar fi informat despre o falsă rebeliune a triburilor din Nord în scopul de a provoca o ieșire a legiunilor romane, atrăgându-le astfel într-o ambuscadă în mijlocul pădurilor.

După a patra zi de marș, prințul Arminius, care însoțea coloana romană în calitate de aliat, a părăsit rândurile împreună cu oamenii săi sub pretextul de a merge să adune alte forțe care vor veni ulterior să se alăture trupelor romane. În același timp, mici posturi romane izolate au fost atacate și oamenii masacrați în scopul de a-l împiedica pe Varus de a descoperi ceea ce se întâmplase real.

Ignorând însă capcana care se pregătea, principala forță romană și-a urmat drumul către nord-vest și a stabilit o tabără în apropiere de pârâul Hunt, nu departe de localitatea Bohmt. Acum, germanii erau conduși de Arminius și nu doreau să atace armata romană, solid instalată.

Infanteria romană era considerată ca fiind mai bună decât cea germană echipată cu lănci. Romanii erau echipați cu căști, scuturi și platoșe. Germanii erau atrași și curioși să vadă o asemenea armată profesionistă în capcană și sperau să o învingă. Orbit de încrederea sa stranie în Arminius, Varos și-a reluat drumul fără să ia precauții speciale într-un mediu atât de ostil. Ca în timp de pace, legiunile mărșăluiau în grupuri dispersate, însoțiți de civili și de imense convoaie de căruțe și de animale.

Ambuscada

Legiunile romane s-au apropiat de Kalkrieser Berg. Varus a considerat că terenul situat în nord era prea mlăștinos. A luat deci decizia de a merge în singurul spațiu care era practicabil: o bandă de teren sec, largă de doar 200 de metri și mărginită de coline și mlaștină. Locul era prea strâmt pentru ca legiunile sale să poată manevra eficace și cu siguranță acesta era terenul ideal pe care îl alesese Arminius ca să dea o bătălie distrugătoare împotriva legiunilor lui Varus. Angajându-se în acest spațiu, romanii au mai făcut o greșeală: au ignorat faptul că se puteau confruta cu baricade din lemn ridicate de germani în scopul de a bloca mișcările dușmanilor lor.

Flancurile coloanei romane au fost supuse brusc unei păduri de săgeți și de sulițe. Dezorganizați și luați prin surprindere, romanii au fost incapabili de a reacționa la atac și au suferit pierderi grele.

Atacul principal al germanilor s-a dus pe centrul coloanei romane în scopul de a-l ucide pe comandantul șef Varus (protejat doar de garda sa și de 240 de cavaleri) și de a se pune mâna pe vulturii legiunii, ceea ce ar fi dat o lovitură fatală din punct de vedere moral romanilor. Dar din motive necunoscute, se pare că acest atac a eșuat parțial.

Batalia de la Teutoburger Wald (anul 9) a schimbat lumea 2

Deși surprinși inițial de acest atac fulgerător al germanilor, foarte profesionista armata romană s-a regrupat repede. Varus a ajuns în capul coloanei care ataca fortificațiile germane în speranța de a forța trecerea în pofida dificultăților terenului.

Se pare că romanii au dat mai mai multe asalturi contra baricadelor germanilor. Dar au avut pierderi enorme și au fost respinși. Pentru că nu a putut să urmeze drumul spre nord-est, Varus a optat pentru singura soluție care părea să i se ofere: drumul către sud-est către Lipp și Rhin. Romanii au trebuit deci să urmeze acest drum traversând fortificațiile inamice și pierzând din nou oameni. La apusul acestei prime zile, armata romană, puternic diminuată, era taiată în două.

A doua zi

În pofida dezastrului suportat în prima zi de lupte, restul coloanei romane a reușit să treacă peste obstacolul de la Kalkriese și să-și urmeze drumul către sud-vest după ce a rupt contactul cu asediatorii.

Varus a găsit o regiune de campie și a optat pentru distrugerea căruțelor sale și a materialului care îi incomoda pe romani. Aceștia puteau să-și urmeze astfel drumul fără a fi neliniștiți și au stabilit, seara, tradiționala lor tabără fortificată nu departe de actuala localitate Engter.

A doua zi, marșul a fost reluat în direcția înălțimilor de la Wiechengebirg. Varus nu a avut altă alegere decât să se angajeze într-o zonă forestieră de la Teutoburger Wold.

Dar abia intrată în pădure, armata romană a fost din nou ținta ambuscadelor. Cavaleria a fost incapabilă de a juca cel mai mic rol pe acest tip de teren. Jenați de copaci, legiunile nu au putut să se organizeze în ordinea de luptă obișnuită. Aproape în panică, armata romană și-a pierdut întreaga coeziune. Haosul s-a instalat. Unul dintre locotenții lui Varus, Numonius, a abandonat infanteria în scopul de a încerca să ajungă la Rhin doar cu cavaleria sa însă a fost omorât în această tentativă.

Înaintând spre actualul oraș Osnabruck, romanii au trebuit să treacă peste mai multe dealuri și au căzut în numeroase ambuscade. Efectivele germane s-au multiplicat însă, căci numeroși indeciși s-au alăturat între timp revoltaților în urma primelor succese. În seara acestei zile, resturile legiunilor romane au fost totuși capabile de a face ad-hoc o tabără în regiunea Lengerich.

Varus s-a hotărât să-și urmeze drumul a doua zi traversând o zonă mlăștinoasă în speranța de a da peste un drum roman construit între Lipp și Ems. Din păcate, el și-a îndreptat trupele, fără să știe, spre o formidabilă concentrare de luptători germani.

A treia zi: dezastrul

Aceasta a început prin asedierea masivă a legiunilor romane de către masele de germani. Situația devenea din ce în ce mai disperată. Varus, imitat de mai mulți ofițeri de-ai săi, s-a sinucis aruncându-se în propria sa spadă în apropiere de actualul Munster.

Numeroși soldați romani au urmat imediat exemplul șefului lor. Unul dintre vulturi a fost îngropat ca să nu fie capturat de dușmani. Unii romani s-au predat, contând pe bunăvoința învingătorilor lor, dar Arminius a ordonat să fie sacrificați pe înălțimea unei coline din apropiere. Alții au fost făcuți sclavi.

În fine, puțini supraviețuitori ai armatei romane au putut să ajungă la Rhin, pentru a vorbi despre decimarea forței armate condusă de Varus. Practic nu au fost supraviețuitori din cei 24.000 de soldați romani. Pierderile germanilor, care nu au avut mai mult de 12-14.000 de luptatori, nu au fost însă niciodată estimate.

Aflând de dezastru, generalul Lucius Nonius Asprenas, nepotul lui Varus, a trimis două legiuni din Metz spre fortărețele din Koln și Xanten în scopul de a preveni orice tentativă de invazie germanică în Galia. La Roma, populația a fost îngrijorată din cauza acestei distrugeri de neimaginat a trei legiuni de valoare. Împăratul August a fost de asemenea teribil de șocat de dezastru. A refuzat să se spele și să se radă timp de mai multe luni. Anturajul l-a văzut dându-se cu capul de zid și urlând “Varus, dă-mi legiunile”… Romanii au fost într-adevăr traumatizați și nu au mai numerotat niciodată alte legiuni cu numerele 17, 18 și 19.

În timpul iernii anului 9, Arminius a creat o puternică coaliție de triburi, amenințând Roma.

Terminarea ambiției romane în Germania

Între anul 9 și anul 11, Tiberiu a lansat mai multe expediții în Germania dar fără niciun succes. În fine, s-a decis că frontierele Imperiului roman să se limiteze la limita naturală dată de fluviul Rhin, păzite de opt legiuni.

În timpul toamnei anului 14, generalul Germanicus a invadat din nou regiunea unde au fost distruse legiunile lui Varus, dar de data asta și-a luat imense precauții de protecție a planurilor sale. El a capturat-o pe soția lui Arminius, Thusnelda. A găsit și vulturul legiunii a 19-a cât și unele resturi ale soldaților romani care au avut dreptul la funerarii decente. Aici, în sectorul de la Kalkries, au fost găsite recent cinci gropi comune conținând resturile legionarilor romani uciși de germani.

Dar neputând să instaureze o ordine durabilă, Germanicus a fost obligat de a evecua definitiv regiunea. Imperiul Roman și-a atins limitele iar Germania a rămas independentă.

Dacă oamenii ar fi putut pacifica regiunea cuprinsă între Rhin și Elba, triburile care se aflau la marginile Germaniei, care vor fi cunoscute mai târziu ca saxone, ar fi vorbit latina și limba engleza n-ar fi existat niciodată! Se poate afirma că, fără influența dialectelor anglo-saxone, variantele de limbaje cum ar fi franceza sau spaniola n-ar fi apărut. Fără bătălia de la Teutoburger Wald, lumea ar fi fost altfel…

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!