Nicicând nu au avut tracii, fie ei daci sau de altă sorginte, un lider mai impunător şi mai influent decât a fost Burebista. Locuitorii cetăţii Dionysopolis, Balcicul de astăzi, îl numeau cu mândrie “cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia”.
Ecourile faptelor sale oglindite în operele unora dintre cei mai iluştri istorici antici sunt din păcate singurele date pe care le deţinem.
Strabon, contemporan cu marele rege dac, spune: “Burebista, bărbat get, luând conducerea neamului său, prin abstinenţă şi ascultare de porunci, a ridicat pe oamenii aceştia, aşa încât în numai câţiva ani, a întemeiat o mare împărăţie şi a supus geţilor pe aproape toţi vecinii: ba a ajuns să fie temut chiar şi de către romani pentru că trecea Istrul fără frică, prădând Tracia până în Macedonia şi Iliria, iar pe celţii cei ce se amestecaseră cu tracii şi ilirii i-a pustiit cu totul, iar pe boii de sub conducerea lui Cristasiro, precum şi pe taurisci i-a nimicit cu desăvârşire.”
Burebista s-a născut ca fiu al regelui care avea capitala la Argedava în jurul anului 110 î.Hr. Tatăl lui Burebista trebuie să fi avut o mare influenţă în zonă, atâta timp cât reprezentanţii oraşelor pontice apelau la el. Având în vedere evenimentele ulterioare, nu ne este greu să ne imaginăm tinereţea lui Burebista, o viaţă de prim ostaş.
Numele marelui rege dac nu este pe deplin edificat. Autorii antici sau poate copiştii, creează confuzie, numele regelui apărând în multe izvoare în forme diferite, chiar şi la acelaşi autor. Cel mai des întâlnit este Byrebistas, ca în decretul dionysopolitan în cinstea lui Acornion, însă cunoaşte cele mai diverse forme: Byrabeistas, Burbistas, Boirebista, Buruista.
Ajuns la maturitate, începe procesul de unificare a tuturor dacilor. Prima datare precisă în acest sens o avem de la gotul Iordannes, care ne spune că la începutul domniei lui Sylla la Roma, deci în anul 82î.Hr., Burebista este deja la conducerea uniunii de triburi.
Ptolemeu din Alexandria în “Îndreptar geografic”, menţionează câteva triburi dace: alboceni, buri, costoboci, piefigi, ratacensi, saboci iar poemul anonim “Mangaierea Liviei” consemnează tribul dacilor apuli.
Unificarea într-un regat al triburilor geto-dacice s-a realizat pe două căi: pe cale paşnică când şefii daci de trib acceptă supunerea faţă de Burebista de bunăvoie şi pe calea armelor, când se doreşte păstrarea puterii tribale de către unii conducători locali.
Statul dac sub Burebista a fost rezultatul dezvoltării vieţii materiale şi spirituale, prelucrarea fierului, roata olarului, olăritul în sine, agricultura practicată intens şi organizat, deşi cunoscute din vechime, acum iau o amploare deosebită.
Odată cu anul 60 î.Hr., începe campania lui Burebista din spaţiul carpatic, împotriva boilor, tauriscilor, evariscilor şi anartilor pe care-i distruge. Aceste evenimente îi aduc marelui rege dac porecla de “nimicitorul de celţi”. Rezultatul a fost o masivă migraţie a celţilor spre vestul Europei.
O altă etapă importantă în politica lui Burebista o reprezintă perioada cuprinsă între anii 55-48 î.Hr.
Scena este malul pontic. Cetăţile din zonă se răscoală împotriva guvernatorului roman Antonius Hybrida. Acesta organizează o expediţie dar este înfrânt de greci, aliaţi cu bastarnii şi geţii lui Burebista. Există posibilitatea ca însuşi Burebista să fi condus cetele geto-bastarne care l-au învins pe C. Antonius Hybrida în bătălia de lângă Histria.
Oraşele greceşti, de la Olbia la Apollonia, ajung sub stăpânirea lui Burebista. În acest moment, Dacia este o putere demnă de luat în seamă în întreg spaţiul european. Chiar şi romanii, în frunte cu invincibilul Cezar, privesc dacii ca pe un real pericol.
Graniţele celui mai mare regat din istoria noastră pot fi urmărite pe traseul de pe malul Mării Negre, la sud de Sozopol (Bulgaria), apoi de-a lungul Balcanilor până la Morava. De aici urcă spre nord-vest până la Dunăre, în continuare spre nord până la Bratislava, de aici pe Carpaţii nordici până la Nistru, apoi la Parutino şi înapoi la malul Mării Negre.
Burebista dovedeşte reale calităţi şi în politica internă. Armata lui se ridică la 200.000 de ostaşi conform lui Strabon şi este foarte bine organizată. Regele se putea baza pe marea majoritate a populaţiei de rând însă nobilimea nu îi era total devotată.
Agricultura asigura alimente pentru consumul intern dar şi pentru export. Extracţiile de minereuri asigurau materialul necesar metalurgiei în continuă dezvoltare. Se impune controlul regal al aurului, marea majoritate a podoabelor fiind de argint.
Comerţul are direcţia principală Dacia-Grecia dar nu lipseşte nici cel cu Roma. În plan cotidian populaţia este adusă la o viaţă cu norme morale avangardiste, implementate în mare parte cu ajutorul religiei. Exemplul celebru este convingerea populaţiei să taie viile, pentru a renunţa la vin.
Poziţia lui Burebista în plan european şi resursele deţinute îi permit să intervină în politica internă romană unde tocmai izbucnise războiul civil.
Cu un diplomat ca Acornion de partea sa şi prin intermediul său, Burebista negociază o alianţă cu Pompei, în schimbul ajutorului militar oferit, primând recunoaşterea oficială de către Pompei a cuceririlor sale.
Privită astăzi ca o eroare, alegerea lui Burebista a fost una cât se poate de logică la momentul respective: Cezar avea toţi sorţii împotriva sa. Pierduse prima bătălie împotriva lui Pompei, care deja se autointitula lider al Romei având de partea sa aristocraţia romană.
Nesăbuit însă, Pompei nu aşteaptă ajutorul trimis de Burebista şi îi oferă lui Cezar să îşi arate încă o dată geniul lui militar pierzând lupta de la Pharsalos, în Grecia. Se refugiază în Egipt unde este asasinat.
Nu putem decât să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă războinicii daci ai lui Burebista ar fi ajuns la timp în ajutorul lui Pompei. Din acest moment, noul lider al Romei nu se gândeşte decât la răzbunare. În Macedonia, el masează o armată uriaşă, circa 150.000 de legionari, cu mult mai mult decât a avut când a cucerit Galia. Nu apucă să îşi ducă planul la îndeplinire. Este asasinat pe treptele Senatului în urma complotului senatorilor, în anul 44 î.Hr.
La scurt timp, în acelaşi an, Burebista este asasinat şi el, cel mai probabil în urma unei revolte de palat pusă la cale de nobilii nemulţumiţi de creşterea puterii acestuia .
Regatul dac se destramă în patru apoi în cinci state. Centrul din Transilvania, cu capitala la Sarmisegetuza, va fi condus de marele preot Deceneu.
Ameninţarea uriaşei puteri de la nord de Dunăre a continuat să obsedeze Roma şi după moartea lui Burebista. Lucanus, contemporan cu Nero, în opera sa intitulată “Pharsalia, în care a descris războiul dintre Cezar şi Pompei, pune în gura lui Cato următoarele: “Feriţi-ne zei cereşti, ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mişcare pe geţi şi pe daci, Roma să cadă, iar eu să mai rămân teafăr”.
Marele rege îşi ocupase deja locul în preajma lui Zamolxe.
istoric Marius Luchis
