Sincer vorbind, cine nu a visat că într-o zi va putea călători în timp, va putea explora istoria umanitaţii sau de a-şi vedea strămoşii? Ori să călătorească în viitor? Teoria fizică o permite.
Primul om de ştiinţă care a pus în discuţie conceptul timpului a fost Albert Einsten la începutul secolului XX: implacabil de regulat, a devenit legat intim de materie şi de spaţiu. El a creat teoria relativitaţii. Aceasta ne învaţa că două obiecte care se deplsează unul în raport cu celelălalt au timpuri diferite. Teoria generală a relativităţii (1915-1916) a stabilit că orice masă curbează spaţiul.
Această curbură din jurul acestui corp atrage către el obiectele mai puţin dense din împrejurimi: este gravitaţia. Dusă la paroxism, această teorie prevede existenţa găurilor negre, corpuri extrem de dense care aspiră totul, chiar şi lumina.
În opoziţie cu găurile negre, cercetătorii au emis ipoteza, perfect posibilă, în teorie, că ar putea exista “fântâni albe”, un fel de anti-găuri negre care ar curba spaţiul în sens invers şi care, în loc să atragă materia, o “scuipă”. Gaura neagră şi fântâna albă sunt, în orice caz principalele elemente ale unei călătorii în timp. Combinate, ele formează o gaură de vierme, un fel de raccourci în spaţiu-timp.
Şmecheria este de a fabrica (sau de a găsi) o gaură de vierme în care gaura neagră este imobilă în raport cu noi şi a cărei fântână albă se deplasează cu viteze apropiate de cele ale luminii.
Timpul nu se va scurge în acelasi mod la extremităţile tunelului: va fi mai lent de partea fântânii albe.
Astfel, când s-au scurs două luni la intrarea găurii negre, fântâna albă va fi în întârziere, în trecut.
Va fi de ajuns a împrumuta gaura de vierme pentru a urca în timp.
Astfel spus, nu se va putea reveni decât la data creării găurii de vierme. Maşina de urcat în timp este, deci, un tunel spaţio-temporal a cărei intrare respectă evoluţia timpului, dar a cărei ieşire rămâne legată de data creării sale.
Să luăm un exemplu: 1 ianuarie 2000, crearea tunelului şi 1 ianuarie 2050, când se introduce în tunel pentru a ieşi la 1 ianuarie 2000. În acelaşi timp exista încă câteva enigme privind această teorie.
În practică, nu au fost niciodată observate fântânile albe şi nici găurile negre, din cauza câmpului lor gravitaţional intens, care au tendinţa de a strivi materia care există intr-o supă de particule elementare.
Dar călătoria în timp implică paradoxuri insolvabile pentru moment:
– imaginati-vă o fetiţă care face o vizită, urcând în timp, bunicul său inventatorul unei bucle temporale, şi că îi oferă o carte pe care aceasta nu o va scrie decât câţiva ani mai târziu. În loc de a scrie cartea, inventatorul nu va avea decât să recopieze exemplarul viitorului oferit de tânără.
În acest caz, cine este autorul cărţii?.. Nu bunicul, deoarece el nu a făcut altceva decât să recopieze..
Pentru a rezolva acest pardox, anumiţi cercetători s-au îndreptat către fizica cuantică şi spre particulele sale cu proprietăţi uneori surprinzătoare, gândindu-se la existenţa unei infinităţi de universuri paralele. Asta n-ar avea nici un incident asupra bunicului din universul de plecare.
Desigur, toate aceste lucruri sunt pur teoretice şi cercetate în laboratoare.
