Istoricii au dorit să deseneze linia de demarcație între Antichitate și Evul Mediu.
Unii o situează în anul 410, data la care Roma a fost cucerită de vizigoții lui Alaric. Alții, în 486, când regele franc Clovis l-a învins pe Syagrius la Soissons, cel pe care Grigorie din Tours l-a numit “regale romanilor (galilor)”, un galo-roman care nu depindea de niciun împărat, dar care a căpătat demnitatea de “patrician imperial”. Iar alții au reținut data de 476, când Odoacru l-a detronat pe ultimul împărat roman din Occident, Romulus Augustul, fiul vechiului general-ministru al lui Attila, Oreste.
Opoziția la alegerea datei de 476 emană mai ales de la istoricii care constată că o asemenea alegere ar situa invazia lui Attila în Galia și în Italia (în 451-452) în Antichitate, pe când ei ar dori să-l integreze în fresca medievală.
Anul 395 a fost cel în care a murit împăratul Teodose I cel Mare (împăratul unui Imperiu roman unificat) și-a divizat Imperiul între două entități formal independente (Imperiul Roman de Occident și Imperiul Roman de Orient), când împăratul roman de Occident Honorius s-a mutat la Ravenna de unde a asistat, neputincios, la mărșăluirea barbarilor spre Roma. Dar în același an s-a născut și Attila, regele hunilor. Astfel, acesta s-ar fi născut când înceta Antichitatea și se năștea Evul Mediu?
Istoricul francez Maurice Bocevier-Ajam consideră anul 395 drept unul foate important, de cotitură în destinul omenirii, când de fapt ar fi început, teoretic, Evul Mediu.
