Casele publice sau bordelurile din Roma Antică aveau diferite nume. Cel mai frecvent era lupanaria, adică locul unde se prostituau femeile.
Iată câteva nume care se foloseau des pentru a se desemna acelaşi lucru: fornix, cellae, meretricius domus (casă de prostituţie), consistorium libidinum (stabiliment de dezmăţ), prostibulum (loc de dezmăţ) etc.
În Cetatea Eternă, existau mai multe cartiere afectate prostitituţiei: calea Suburana şi cartierul Suburana, Sunmaenium, arcadele de la Circus Maximus (femeile care se prostituau aici locuiau în celule sau în subterane), pe străzile laterale şi dosnice, la porţile oraşului şi chiar în temple, căci prostituţia nu respecta acest loc sacru.
Dintr-un text de Tertullian, aflăm că aceste case unde se practica prostituţia erau luminate la uşă sau se decorau cu lauri pentru a solemniza inaugurarea unui nou stabiliment. Dacă prostituata nu era liberă în celula sa, acest lucru era indicat printr-o plăcuţă de avertizare, pe care scria „ocupată”. Sau scria pur şi simplu pe uşă că era ocupată!
Celula ei era iluminată printr-o lampă fumurie, care putea să aibă o formă obscenă. La Roma, cabaretele dădeau azil prostituatelor, ca şi lupanarele.
Lupanarele se aflau sub imediata supraveghere a edililor oraşului, care se îngrijau să nu existe scandaluri nici în interiorul stabilimentului, nici în afara lui. Uşile lor se deschideau la ora trei după amiază şi se închideau a doua zi la prima oră. Un delegat venea mereu şi verifica inscripţia regulară a fiecărui lenon sau lena din registrele edilitare. Era responsabil dacă un cetăţean liber se prostitua forţat. Legea Julia pedepsea orice adulter cât şi pe complicii care l-au favorizat, chiar indirect.
Stăpânii bordelurilor aveau deci des de-a face cu oamenii legii. Orice infracţiune de la regulamente atrăgea o amendă, care era aplicată însă după voinţa edilului. Întârzierea plăţii amenzii ducea la câteva lovituri de vergele pe umerii sau spatele vinovatului, care se executa în plină stradă, în faţa lupanarului.
Dar stăpânii stabilimentelor unde activau prostituatele se simţeau des la discreţia toanelor edilului şi căuta sprijinul unui senator, căruia aveau ce să-i ofere. Nici edilul nu era incoruptibil şi lenonul căuta să-i câştige bunăvoinţa fie cu bani fie cu carne vie, frumoasă şi tentantă. De multe ori câştiga.
Proxeneţii îşi recrutau fetele dintre cele abandonate sau de la piaţa unde se vindeau prizonierele piraţilor vândute la preţuri ridicate, după cum scria Martial. Unele costau până la 8000 de sesteri!! Apoi, le utilizau la maxim în lupanarele lor.
Unele nume, sugestive, ne face să înţelegem imediat că avem de-a face cu un loc al plăcerii: „Cele patru surori”, „La templul Dianei” la Roma, „La fetele Aellinei” din Pompei etc.
Leno, de obicei un străin care provenea dintr-o ţară din Orient, ţinea unul sau mai multe prostibulum, sau bordel. Era detestat de toţi şi nu putea să acceadă la funcţii publice. Comedianţii romani îl caricatizau şi nu-i acordau niciun credit, iar nicio lege nu-l proteja. Era un personaj demn de dispreţul public.
Cu toate aceste neajunsuri din partea societăţii, lenos se descurcau foarte bine cu afacerile lor prospere şi-şi luau precauţii să nu aibă de suferit din cauza cuiva şi ca fetele lor să-ţi seducă clienţii cum trebuie ca să le aducă profit.
Suetonius scrie că Caligula a stabilit un bordel la palat, unde organiza numeroase orgii, la care participau inclusiv surorile lui.
