În 1204, cea de-a Patra Cruciadă a cucerit Constantinopolul prin bravura cavalerilor templieri şi astfel s-a fondat Imperiul latin de Orient de către Balduin al V-lea de Hainault, devenind apoi împărat. El s-a decis să recucerească vechile pământuri ale Imperiului bizantin, inclusiv cele care se aflau sub autoritatea ţarului Ioan Kaloian, care se baza, în plus, pe aristocraţia grecească din Tracia, foarte nemulţumită de cruciaţi.
La 14 aprilie 1205, armata ţarului a surprins cavaleria latină la nord de Adrianopol şi cavalerii cruciaţi au fost învinşi de către suveranul bulgar Ioan Kaloian (cronicile vremii precizau că acesta domnea peste Regnum Bulgarorum et Valachorum, adică peste regatul bulgarilor şi valahilor, astăzi numit Al doilea imperiu bulgar, sau Regatul Bulgaro-Valah), în bătălia de la Adrianopol.

Regele Balduin I, tablou de Merry-Joseph Blondel, 1844, Sala Cruciadelor, Palatul Versailles, sursa Wikipedia.
Împăratul Imperiului latin de Orient a fost capturat şi încarcerat la Veliko Tarnovo, unde a fost ucis sau a murit, nu se ştie exact. În bătălie a pierit şi contele Ludovic de Blois.
Dogele Veneţiei Enrico Dandolo (care a fost ales în funcţie la vârsta de 85 de ani), a condus resturile armatei imperiale la Constantinopol, însă a murit din cauza epuizării în timpul acestei retrageri, în luna mai, la vârsta de 97 de ani. ( Se spune că după cucerirea Constantinopolului, la 29 mai 1453 de către armata lui Mahomed al II-ea, oasele lui au fost dezgopate şi date câinilor.)
În aceeaşi campanie strălucită, Kaloian a cucerit Serres şi Philippopolis, precum şi o mare parte a teritoriilor deţinute de latini în Tracia şi Macedonia.
Kaloian era fratele lui Ioan Asan I şi al lui Petre Asan, fondatorii dinastiei Asenide. Fusese trimis, după obiceiul vremii la Constantinopol, ca ostatic, de unde a reuşit să scape şi să revină în Bulgaria în jurul anului 1189. După asasinarea fraţilor lui, a rămas singurul suveran, în 1197.
La scurt timp după acest dezastru suporta de luptătorii lui Christos, regele Balduin I al Ierusalimului a murit în capitala regatului bulgar, Tarnovo.
În 2007, arheologul Nikolai Ovcharov, supranumit de mass-media din această ţară „bulgarul Indian Jones”, a anunţat că a descoperit un cimitir al cavalerilor templieri în satul Nisovo, situat la 20 kilometri de Ruse, unde se găsesc de altfel foarte multe cruci cu însemne templiere şi ale crucii malteze!
Istoricul bulgar consideră că existenţa acestui cimitir este o dovadă reală a faptului că foarte mulţi cavaleri templieri au reuşit să se salveze după decimarea Ordinului Templier în 1307 şi că şi-au găsit refugiul în Bulgaria şi la Constantinopol, cu siguranţă.
Care este însă adevărul despre cimitirul abandonat de la Nisovo? Timp de generaţii, localnicii au numit cimitirul Konskoto Grobishte, sau Cimitirul de cai. Bulgarii considerau că aici au fost îngropate victimele unei epidemii teribile de ciumă.
În Balcani şi în special în nord-vestul Bulgariei există numeroase cimitire, unele ascunse în locuri inaccesibile şi pline de cruci străvechi, din epoca medievală, necunoscute istoricilor, complet uitate.
Multe cruci poartă de altfel însemnul crucii malteze, un simbol extrem de vechi în Balcani şi în regiunea mediteraneeană, cunoscut încă din epoca preistorică şi care se găsea pe obiectele ritualice, în special.
Cu toate aste, în cimitirul vechi din Nisovo, unde există peste 70 de cruci vechi, arheologul bulgar Ovcharov nu a descoperit, în urma săpăturilor efectuate schelete ale vreunui cavaler templier, ci numai pe cel al unei femei cu un copil în braţe.
De ce există însă atât de multe însemne templiere, dincolo de simbolul crucii malteze, pe crucile pe care le-am studiat la Nisovo? A fost sau nu o epidemie de ciumă în regiune şi cavalerii templieri au fost surprinşi de ea? Sau s-a dat o bătălie cu bulgarii ostili cavalerilor occidentali şi acum evită să dezvăluie adevărul opiniei publice? Sau nu ştiu?
Oricum, acest cimitir vechi şi abandonat există şi vă aşteaptă. Vizitaţi locurile magnifice şi sălbatice de la Nisovo şi puteţi să vă convingeţi singuri, dacă doriţi.
istoric Marian Deaconu

Urmariți-ne pe Twitter!
Publicitate

Video country music
Urmariți-ne pe Pinterest!
Enigme
Piramida de cristal din Triunghiul Bermudelor
În zona misterioasă numită Triunghiul Bermudelor, oamenii de ştiinţă au …Citește în continuare »Stimorol Guru
Filmarea cu acest mare mister care este Stimorol Guru a …Citește în continuare »Triungiul Bermudelor, un mister profund
Se spune că Ocenaul Atlantic ar fi o punte spre …Citește în continuare »Peşterile misterioase din Himalaya
O echipă de arheologi condusă de Mark Aldenderfer, de la …Citește în continuare »De ce nu se va reîntoarce niciodată NASA pe Lună?
NASA nu se va reîntoarce niciodată pe Lună! De ce? …Citește în continuare »
Showbiz
Clara Popescu este patroana unui club de fotbal în Austria şi ne vorbeşte deschis despre experienţa ei în străinătate
Fostă atletă româncă de performanţă, Clara Popescu a ales să …Citește în continuare »Taylor Momsen a fotografiat fantome
Actrița, cântăreața și supermodelul Taylor Michel Momsen s-a născut la …Citește în continuare »Miley Cyrus urăşte paparazzi
Miley Cyrus este fiica cântăreţului de country Billy Ray Cyrus. …Citește în continuare »Vedetele pun prenume nebuneşti copiilor lor
Nicolas Cage a pus numele băieţaşului său Kal El (Coppola). …Citește în continuare »Casa lui Demi Levatto este bântuită
Superba cântăreaţă Demi Levatto (Demetria Devonne) s-a născut la 20 …Citește în continuare »
Dosarele crimei
Unitatea 731. Medicii blestemaţi ai armatei japoneze
În cel mai mare secret, doi ani mai târziu, o …Citește în continuare »Familia De Cavalcante
Familia De Cavalcante este una dintre familiile crimei organizate care …Citește în continuare »Femeile mafiote din Cosa Nostra
Principala caracteristică a mafiei siciliene este de a fi clar …Citește în continuare »Omul Lup din Allariz
Evenimentele s-au petrecut în 1852 şi în acest caz, a …Citește în continuare »Mafia: între politică şi sindicate
Aranjamente politico-mafiote Există numeroase urme în istorie privind aranjamentele între …Citește în continuare »
Cele mai citite articole
- Ritual de magie neagră pentru a face o persoană ghinionistă
30/07/2019 (11.758)
- Un extraterestru a fost operat la Varginha
02/04/2019 (11.677)
- Prezenţa Ordinului Cavalerilor Ioaniţi în Valahia…
28/01/2018 (9.676)
- Motorul magnetic uluitor al lui Kohei Minato
06/05/2018 (9.344)
- Arme uluitoare secrete de provenienţă extraterestră…
21/12/2018 (8.762)
- Mircea Eliade şi mirajul Indiei
08/12/2019 (7.714)
- Iniţierea masonică
27/03/2019 (7.688)
- Tipuri de vrăji în magie neagră
18/03/2019 (7.453)
- Rusia nu este nimic fără Siberia!
05/05/2014 (7.058)
- Teribila ciumă neagră din 1348 (I)
14/12/2019 (6.018)
Leave a reply