Câţi dintre ziarişti citiseră Mein Kampf şi câţi o luaseră în serios? În 1923, Hitler atentase deja la republica de la Weimar prin puciul său şi lansa spiciuri virulente, demne de a îngrozi lumea. Deşi politica sa internaţională nu era periculoasă deocamdată, în Germania, S.A.- ul se deda la violenţe de stradă şi la intimidări, la un antisemitism violent împotriva evreilor, în special.

Hitler

HITLER NU ESTE UN PERICOL

Hitler la putere este departe de a fi un pericol naţional şi internaţional. Prezenţa baronului von Neurath la Ministerul Afacerilor Externe este o garanţie de continuitate în politica externă care va rămâne rezonabilă şi neagresivă. Totuşi este mai puţin uşor de a prevedea scenele care se vor produce în Germania sub o guvernare unind toate forţele reacţiunii şi care sfidează deja furios social – democraţia.

(Daily Telegrapf, 31 ianuarie 1933)

FERICITA GERMANIE

Iat-o la capătul calvarului – pe care l-a meritat puţin – calvarului care a fost pentru ea dureroasa perioadă de 14 ani, care se întinde de la sfârşitul războiului până acum. Da, ea este salvată, salvată de Hitler, cum Italia a fost salvată, după valul roşu care a urmat războiului, de Mussolini.

Gustare Herve (La Victoire, 31 ianuarie 1933)

O POLITICĂ MODERNĂ

Coaliţia actuală nu poate în nicio circumstanţă să fie ceva absolut. Politica pe care o va urma Hitler nu va fi, cu siguranţă, grătarul urilor şi prejudecăţilor pe care l-a avut de obicei, de a-l servi cald fervenţilor săi admiratori.

(New Chronicle, 31 ianuarie 1933)

OPTIMISM

Singura satisfacţie pe care o putem arăta, este în fine acum de a-l vedea pe Hitler la lucru. Este mai franc, este mai ales mai clar. Apoi, avem probabil şansa de a constata mai degrabă că un ministru hitlerist nu este decât un ministru hitlerist. În rest, actele vechiului muncitor pictor ne vor demonstra fără îndoială în scurt timp că este mai uşor de a urla discursuri demagogice decât de a crede că conduci frâiele statului.

Georges Comines (Paris – Soir, 30 ianuarie 1933)

UN BĂRBAT AL FEMEILOR

Pe fotografiile care reprezintă mulţimea care îl aclamă pe Hitler, cancelarul Reichului, succesorul lui Bismark, se pot distinge numeroase feţe feminine. Toate exprimă incitarea, extazul.

Ah! Se poate spune că „frumosul Adolf” are succes pe lângă femei! Dacă, de la înălţimea balconului său, le-a aruncat batista, s-a creat busculadă. Un prieten care a revenit din Germania mi-a spus: „Hitlerismul este partidul tinerilor…”

Cum de n-ar fi atunci şi tinerele? În noile straturi sociale celele ale căror inimi nu bat pentru Adolf sunt rare: îl găsesc fantezist şi apoi, el este zvelt, îi stă bine în uniforma sa! Nu are nimic pentru a seduce femeile.

Clement Vantel (Le Journal, 3 februarie 1933)

BERLIN ESTE PE ŞINĂ

În timp ce, deja, spiritele se înfierbântă în provincie şi se semnalează dispute aproape în toate marile oraşe, aici nimic nu se mai mişcă, totul este calm. Sentimentul care domică este o profundă indiferenţă. Nu este caracteristic că ieri, în Berliner Tagelbatt, a trebuit să caut până la ultima pagină pentru a găsi, în total, abia 20 de rânduri despre Hitler şi guvern.

Jerome şi Jean Tharaud (Paris – Soir, 3 februarie 1933)

O MARIONETĂ

Nu mă pot abţine de a-l lua pe Hitler drept o marionetă şi pe Mussolini drept un conducător fără măreţie: şi cred că aceşti oameni se vor pierde ei – înşişi. Dincolo de asta, nu am decât simpatie pentru varză acră şi macaronar.

Şi nu văd, niciun inconvenient de a fi tratat drept mâncător de broaşte de către englezi.

Rene Gast (L’Avenir, 5 februarie 1933)

SFÂRŞITUL LUI HITLER

Hitler este în afara riscului unei lovituri de forţă. Spre deosebire de Boulanger a cărui aventură este apropiată de a lui, el nu are de partea sa nici poliţia nici armata. Secţiile sale de asalt se sfărâmă la primul şoc împotriva Reichswehr-ului şi contra Schupo-ului prusian. Păcat că camarazii noştri social – democraţi au cea mai gravă redută, adică, joncţiunea forţelor militare uşoare şi a formaţiunilor hitleriste, vor dispărea astăzi la orizont. … Atât de nesigur, atât de misterios pe cât apare viitorul politic al Germaniei, pot deci, cred, de a spune: accesul la putere, legal sau ilegal, este din păcate închis în faţa lui Hitler, social – democraţia l-a exclus pe Hitler.

(Le Populaire, 9 noiembrie 1932)