Corina, amanta poetului roman Ovidiu

Marele poet roman Ovidiu (Publius Ovidius Naso), s-a născut la Sulmona la 20 martie 43 î.e.n. Prenumele său Naso îi vine de la nasul său proeminent. A văzut lumina zilei la numai un an după asasinarea lui Iulius Cezar şi era adolescent atunci când August, în plină glorie, a transformat Republica romană în Imperiu.
Tânărul aristocrat bogat şi foarte talentat, era mare amator de femei, de dragoste şi de sex. De fapt, era perfect integrat în lumea libertină a Romei antice.

S-a căsătorit la 16 ani cu o adolescentă. La vârsta de 23 ani, în opera „ Iubirile”, face portretul Corinei, amantă senzuală şi infidelă. Iar romanii au fost pur şi simplu entuziaşti. Admiratorii lui îi scriau pe zidurile Cetăţii Eterne. Ovidiu a avut un succes enorm, ceea ce l-a determinat pe August de a promulga legile sale moralizatoare.
Cine era Corina? Conform versiunii celei mai seducătoare, ar fi vorba de Iulia, fiica orgolioasă a lui August, dar există multe semne de întrebare. În orice caz, Corina iluminează versurile incandescente ale poemului lui Ovidiu.
Corina este puţin mai în vârstă decât Ovidiu, căsătorită cu un bărbat mai bătrân şi-i înşală pe amândoi cu o mare nonşalanţă. Înainte de a împlini 20 de ani, ea a devenit amanta unui bărbat care a făcut-o să cunoască primul orgasm. După aceea, era supărată de fiecare dată când acesta nu mai putea să o facă să juiseze.
Ea, care adora fardurile la nebunie, era foarte colerică şi nu se gândea prea mult, era imprevizibilă însă extrem de pasională. Se distra provocându-i gelozia lui Ovidiu.
Obişnuită cu luxul, îi dispreţuia pe bărbaţii care nu puteau să i-l ofere şi dorea mereu să primească cadouri somptuoase. Sub pretextul că-i plăceau cursele de cai, profita din plin pentru a flirtra cu cei cei care conduceau carele. Îşi lua multe riscuri, era intrigantă şi se amesteca serios în viaţa intimă a servitorilor săi. În fine, era îndrăgostită de tânărul său amant, poetul Ovidiu, care o venera şi îi suporta capriciile.
Corina îl ameninţa, îl ţinea pe jar, se distra cu el, se certau des, îl minţea, era o femeie periculoasă şi sigură de sine, era plină de pasiune amoroasă nu numai cu el, ci cu întreaga elită romană, ceea ce-l deranja imens pe Ovidiu. În special la banchetele oficiale, unde îi plăcea să se dea în spectacol. Dar ea, mereu îl punea la respect : „Nu suntem singuri. Este de asemenea şi soţul meu.” Iar poetul se înfuria subit.
Dar ea inventa şi mici stratageme meschine: juca rolul soţiei respectabile, îi trimitea mesaje secrete, era arzătoare când trebuia şi-i şoptea la ureche, în timpul petrecerilor, vorbe dulci şi măgulitoare pentru orice bărbat, sau se deda preliminariilor în public, până ce ajungea la juisare.
Remarcile lui Ovidiu o făceau la rândul său, să fie plină de gelozie. Poetul nu suporta ideea că soţul ei se culca cu această femeie fantastică şi răpitoare. El nu ezită de a descrie fiecare detaliu al anatomiei ei, care îl vrăjea. Era în extaz!!!
Când ea a rămas gravidă cu el şi a avortat, fiind în pericol de a-şi pierde viaţa, Ovidiu a fost foarte furios şi egoist. La rândul său, se arăta nemulţumit, impulsiv şi pus mereu pe ceartă. Mai ales că servitoarea ei, Napa, se simţea atrasă de stăpâna Corina, amanta lui. Napa este de fapt eterna intermediară, rivala. Ea ducea mesajele, aranja întâlnirile dintre cei doi, sau îi minţea, îi sfătuia de multe ori. Iată ce-i zicea:”Dacă nu puteţi evita certurile, reîmpăcaţi-vă în pat. Dacă trebuie, sărută-i picioarele. Când faceţi dragoste, este indispensabil ca ea să juiseze de asemenea sau ca ea să simuleze plăcerea cu convingere.”
În anul 2 î.e.n., August şi-a judecat fiica pentru adulter şi a condamnat-o la exil. Un deceniu mai târziu, pentru acelaşi motiv, August l-a exilat pe Ovidiu pentru că incita la adulter. L-a exilat în provincia Dacia, la Tomis (Constanţa), unde poetul roman şi-a petrecut ultimii ani din viaţă.
Plin de tristeţe şi melancolie, Ovidiu a fost dărâmat moral în urma acestei decizii crude a împăratului Imperiului Roman, deşi şi-a menţinut toate drepturile ca cetăţean roman, ceea este extrem de rar pentru un exilat.
Poetul şi-a petrecut ultimii zece ani din viaţa sa la malul Mării Negre (Pontus Euxin) pledându-şi cauza şi implorându-l pe August de a reveni la Roma, dar cu împăratul nu se putea trata acest subiect închis şi Ovidiu a murit în exil cu o mare durere în suflet.
Corina a fost şocată, ca majoritatea oamenilor pe care îi frecventa. Dar ea a continuat să-şi trăiască viaţa aşa cum ştia cel mai bine, în plăcerile momentului, refuzând să aibă copii şi mândră de frumuseţea sa.
La malul Mării Negre, Ovidiu a scris Ponticele şi Tristia, precum şi câteva pamflete despre tracii care trăiau în jurul Tomisului. După moartea lui, familia i-a putut repatria corpul.