Istorie

Cozile în perioada comunistă

0 331
5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Note de lectură. 1985. Viorica Moisil: ,,Cozile au devenit parte integrantă a vieții de azi”.
În însemnările sale, Viorica Moisil (n. 1913), soția celebrului matematician Grigore Moisil, se referă (februarie 1985) la condițiile de trai din ultimii ani ai regimului comunist din România.
,,La noi mersul cu mașina pune probleme. Se face economie de benzină pentru mașinile particulare. Cozi sunt zilnic la benzină, în special vinerea și sâmbăta. Uneori, cisterna de benzină nu este încă sosită și mașinile stau una după alta fără proprietari, care apar și ei – nu știu prin ce antene află – după sosirea benzinei. Se stă uneori 3-4 ore…coada1
Să mă grăbesc.Timpul trece. Astăzi trebuie să mă duc la piață să-mi iau lapte, sana și ce-oi mai nimeri. Nu cumperi ce vrei, ci ce găsești. Ieri am avut o zi bună. La Premial am găsit un pachet de oase de vacă cu zarzavat pentru supă. Era puțin bled și câțiva morcovi, ardei verzi, gogoșari înghețați. Cum carne de vacă n-am mai văzut de mult, practic nu se mai vinde decât porc, mai ales gras, am fost încântată. Dacă păstrezi osul și morcovul și completezi cu zarzavatul pus de tine, poți face o supă minunată pe câteva zile…
Mă întorc în bucătărie. Am uitat să-mi duc radioul din dormitor în bucătărie. Am unul mic, care stă de obicei în bucătărie, dar de două luni nu există baterii pentru el. Am auzit că zilele trecute ar fi venit un transport, la care s-a făcut coadă de un ceas și jumătate. La așa ceva ceva nu stau…
Afară e ger, dar a apărut soarele. Intră pe geam și mă încălzește. Ce binefacere….
Timpul trece vertiginos. Auleu! Și astăzi am o treabă neobișnuită. Trebuie să bat la mașină două pagini fără calc cu claviatura mașinii mele de scris și s-o depun la Miliție. De anul trecut s-a luat această măsură și s-a specificat că în fiecare an se va revizui în lunile ianuarie și februarie…
Cu pași mărunți, evitând porțiunile de gheață pe care unii copii le-au transformat în dungi lucioase, lung de 2-3 metri ajung la pâine. Nu e departe de casă. Înăuntru, trei persoane. Semn rău. Înseamnă că pâinea e tare ca piatra. Plec mai departe. Mai am două centre de pâine în apropiere. Încerc și acolo. La al doilea, în sfârșit, văd o coadă care iese din magazin, dar e și mașina în față. Abia descarcă. Însemnează că durează.
Să merg la lapte, tot o să fac coadă, măcar să mai câștig din timpul descărcării. La lapte numai 6-7 persoane. Minunat. Mă întorc la pâine. Coada merge repede. Început să se servească. În 20 minute cred că izbutesc. În genere, pâinea e cam proastă. Uneori de nemâncat. Astăzi e bună. Se mai întâmplă și așa. Depinde și de fabrica de unde vine…
Acum pentru piperniciții de pui sunt cozi în Piața Amzei de 150-200 persoane. Ca și la ouă uneori. Atunci, în acel spațiu al pieței se încolăcesc cozile ca niște șerpi negri ce se târăsc lent și tu care treci pe lângă ele ești cutremurat de mila acestor oameni, dintre care mulți bătrâni, care stau așteptând să sosească marfa…
Ce-o mai fi prin piață? Tot sunt aici, poate găsesc ceva de care mă voi putea folosi zilele următoare. Trec pe la tarabele țăranilor. Mare sărăcie! Niște pere mai mult stricate, țelină înghețată, morcovi la care așteaptă la coadă vreo 20 de persoane, câteva grămezi de usturoi și de felurite fructe uscate. Pe frigul ăsta, țăranii nu pot veni. S-a redus numărul autobuzelor. Unele s-au suspendat cu totul…coada2
În Piața Amzei sunt câteva magazine mari care vând alimente de primă necesitate. Un Gostat de păsări și ouă, o măcelărie, un Premial cu mezeluri și brânzeturi, un magazin de pește. În fața lor se formează cozi care așteaptă marfa. Obida e atunci când după câteva ore – nu e nevoie de o exagerare – nu mai ajunge marfa până la tine. Atunci îți vine în prima clipă să te omori de furie, dar te stăpânești și cel mai adesea te așezi la altă coadă pentru altceva…
Mai există în Piața Amzei și un magazin de delicatese în fața căruia se formează cozi. Acolo uneori se aduce Ness și cum în ultimii ani moda cafelei e precumpănitoare în România, se stă și la acest magazin ore în șir pentru un borcan de Ness. Cozile au devenit parte integrantă a vieții de azi. Variază doar lungimea lor. Coadă la debitul de țigări, la ziare, la flori, la limonadă, la cofetărie, la poștă, la telefon, la farmacie, la magazinele de tot felul…
În seara aceea în apropiere de Piața Amzei am văzut niște luminițe sub acoperișul halei. Apropiindu-mă, mi-am dat seama că ce vedeam era pâlpâirea unor lumânări așezate de țărani pe tejghelele ce mai conțineau bruma de marfă. Economia de energie electrică pe care o trăim a făcut să dispară lumina pe străzi. E greu de suportat și periculos. Nu vezi pe unde calci, aluneci, ți se face frică, în cele din urmă, te deprimă. Dar durerea acestui întuneric am resimțit-o abia la apariția acestor flăcărui plăpânde și tremurătoare, lângă acești oameni care păreau că priveghează moartea lumii dispărute”.
(Apud Magazin istoric, decembrie 2003, p. 74-78)

 

Acest text reprezintă note de lectură ale profesorului Alesandru Duţu.

Content Protection by DMCA.com

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!