Între 1491 şi 1496, insulele Canare au fost cucerite în profitul coroanei spaniole. Din 1492, spaniolii s-au îndreptat spre Oceanul Atlantic. Cristofor Columb i-a convins pe regii catolici, Isabella de Castillia şi Ferdinand de Aragon, de a finanţa călătoria lui peste Oceanul Atlantic, ţelul lui fiind acela de a găsi un nou drum către Indii prin vest, pentru a-i concura pe portughezi.
În 1492, el a descoperit insulele San Salvador (insulele Bahamas), apoi până în 1504, a explorat Antilele şi litoralul Americii Centrale. În acest timp, navigatorul Amerigo Vespucci este primul care emite ipoteza descoperirii unui nou continent, după cele trei călătorii pe care le-a efectuat între 1499 şi 1504, în America de Sud. Următoarele cuceriri sunt la originea Secolului de Aur al Spaniei (începutul sec. XVI – începutul sec. XVII).
Conchistadorii caută Eldorado
Legenda fabulosului oraş din aur i-a împins pe aventurierii micii nobilimi ( în mod esenţial castillieni), cei mai tineri din familie şi privaţi de moştenire, în căutare de glorie, de a-şi risca viaţa în expediţii periculoase. Celebrii exploratori Cortez şi Pizzaro au plecat numai cu o sută de oameni.
În America de Sud, au descoperit o civilizaţie polimorfă cu unul sau două imperii, inca şi aztec, afirmate social, politic şi cultural. Dar au găsit şi etnii dispersate, nomade, care nu cunoşteau scrisul şi agritultura. Cortez s-a apropiat de aceştia din urmă pentru a-i combate pe azteci. Conform unora, cucerirea imperiului aztec (actualul Mexic) de către Cortez (1485 – 1457), este o maşinaţie politică şi militară. Într-adevăr de la 1519 la 1521, el a cucerit un imperiu vechi de 200 de ani şi compus din 10 milioane de oameni.
Luat de indieni drept divinitatea Qultzalcoatl (unul din zeii lor principali, reprezentat de un şarpe cu pene), din cauza pielii sale albe, conchistadorul s-a dat drept un semi-zeu. Astfel, i-a prins, închis şi ucis pe împăraţii Moctezuma al II – lea (1502 – 1520) şi Cuauhtemol (1520 – 1525).
Cucerirea imperiului inca (Peru) este efectuată de Pizzaro (1476 – 1541). Vărul lui Cortez, în 1531. Prin trădare, el ia locul împăratului. Imediat, au loc lupte între conchistadori pentru putere. Civilizaţia inca se prăbuşeşte şi intră în haos. În anul 1560, spaniolii cuceresc rapid Filipine, graţie superiorităţii tehnice a europenilor (în special a armelor de foc, necunoscute de indieni), deconcentrării populaţiei şi epidemiilor cărora autohtonii le cad victime.
Sistemul colonial
Guvernul castillian pune în loc Quinto Real (taxă care atinge 1/5 din comerţul efectuat între Spania şi Lumea Nouă). Sunt de asemenea instaurate viciile regale pentru a putea administra mai bine vastele teritorii cucerite.
De cealaltă parte, colonii impun encomienda: îi forţează pe indieni de a lucra pentru ei o perioadă determinată, dar adesea prelungită. De fapt, spaniolii au drept principii de a exploata bogăţiile minelor de argint şi de aur americane. În sec. XVII, misionarii iezuiţi, încep să-i primească pe indienii care fug de sclavagism, îi convertesc şi formează la cultura creştină. Dar stabilimentele iezuite sunt interzise în anii 1750 – 1760.
Cruditatea de care dau dovadă conchistadorii îi fac pe localnici de a ţipa nedreptatea. Printre ei, Bartolomeo de Las Casas, un călugăr dominican, într-o carte publicată în 1552. În 1550, la Controversa de la Valladoid, el impune ideea că indienii au un suflet. În aceeaşi epocă, Carol Quintul începe să restrângă sistemul encomienda. Preoţii din Mexic, Vasco de Quiroga şi Zumârra, urmăresc denunţurile lui Bartolomeo de Las Casas şi umaniştii spanioli îl susţin.
Encomienda este, de fapt, un sistem sclavagist care îi foloseşte pe indieni ca pe animale de povară în mine, unde mor pe capete. Mulţi preferă să se sinucidă sau să-şi ucidă copii în scopul de a scăpa de acest calvar. Indienii fiind de constituţie fragilă, spaniolii importă captivi africani, din sec. XVI. În plus, prin aculturalizarea dusă de misiunile religioase se provoacă un şoc cultural, iar indienii sfârşesc prin a-şi pierde identitatea.
Polemica se duce de asemenea asupra legitimităţii acaparării pământurilor indienilor. Astfel, în 1537, papa Paul al III – lea afirmă într-o bulă că nu pot fi private de bunurile lor populaţiile descoperite de europeni, chiar dacă ele nu sunt creştine. Indienii sunt regular victimele violenţelor, violurilor şi incendiilor. Este la urma urmei o modalitate a europenilor de a-şi impune autoritatea şi de a se distra.
La începutul sec. XVI populaţia indiană era de 80 de milioane de locuitori, dar la începutul sec. XVII, ea se ridică doar la 12 milioane… Indienii au fost ucişi mai ales de şocul microbian. Aparatul lor imunitar s-a adaptat la mediul lor natural. Când i-au întâlnit pe conchistadori, nu au putut reacţiona contra viruşilor şi microbilor aduşi de europeni în Lumea Nouă (care a fost izolată de milenii). Noii veniţi pe continent şi-au dat seama de acest aspect şi au profitat, uneori distribuind pături murdare indienilor.
Conform unor teze, spaniolii îşi legitimează acţiunile lor, prin punerea în practică a instituţiilor calificate „umane”. Prin diferite procese de asimilare: amestec, encomiendas comparată cu sistemul feudal european, libertatea religioasă de care indienii au beneficiat aparent şi crearea satelor sau a pământului ca fiind o proprietate comună. Spaniolii au vrut numai să adapteze cultura şi economia ţării lor.
Pentru alţii, conchistadorii sunt descoperitori geografici. Au suferit de foame, de sete, de absenţa apropiaţilor, a familiei. S-au bătut pentru regatul lor. Au permis descoperiri geografice şi zoologice (dintre care unele aplicaţii medicale au vindecat râuri europene). Au adus aur şi argint în Europa, ceea ce a alimentat economia. Au permis un elan misionar. În fine, tezaurele precolumbiene sunt la originea mitului Eldorado.
