Ostrogoţii au atacat Imperiul Roman cu o furie nemaiîntâlnită şi i-au dat în cele din urmă lovitura de graţie. Popoarele germanice de dincolo de Rin şi Dunăre au reprezentat cea mai mare ameninţare pentru colosul Antichităţii aflat în agonie.

Dar sciziunea goţilor relevă, la urma urmelor, o chestiune religioasă. De fapt, poporul got a fost primul popor barbar care s-a creştinizat. Preotul Wulfila (311-383) a tradus Biblia în limba gotică şi i-a convertit pe goţi la arianism, una din primele erezii ale creştinismului şi a contribuit la a stigmatiza diferenţele dintre romani şi popoarele germanice zise barbare care au adoptat-o.

Acest fapt a provocat o mare sciziune în cadrul regatului barbar, antrenând astfel la înfrângerea vizigoţilor în faţa francilor, la distrugerea goţilor din Italia (ostrogoţii), la convertirea la catolicism a goţilor din Spania, la latinizare şi romanizare, la izolare geografică etc.

Pe plan etnogenetic, vizigoţii şi ostrogoţii sunt două populaţii diferite. În fine, goţii au fost uniţi sub aceeaşi coroană, la începutul sec. VI, în timpul domniei regelui ostrogot Teodoric cel Mare, care a domnit peste vizigoţi peste două decenii. Influenţa romană a dat regatului o puternică apropiere de cultură romană, chiar dacă au existat numeroase diferenţe.

Vizigoţii stăpâneau un teritoriu imens sub regele Alaric al II-lea, care domnea autoritar peste Spania, Galia şi o parte din Portugalia. Era clar că între el şi regele ostrogot Teodoric va avea loc un conflict, care aspira la teritoriile lui deşi făcea parte din acelaşi neam.