Istorie

Dezastrul românesc de la Stalingrad (II)

0 290
5.00 avg. rating (99% score) - 2 votes

21 noiembrie 1942

În Cotul Donului, trupele sovietice îşi concentrează eforturile pentru a lărgi breşa realizată în ziua precedentă între văile Ţuţkan şi Ţariţa  (atacând puternic şi diviziile blidate 1 română şi 22 germană) şi pentru a încercui definitive Gruparea ,,general Lascăr”. Pretutindeni, atacă puternic, cu tancuri şi infanterie. Prin ,,spărtura” realizată în ziua precedentă la flancul drept al armatei inaintează rapid spre sud şi se îndreaptă apoi spre Kalaci, în spatele Armatei 6 germane.

Gruparea ,,general Lascăr”  este atacat din toate direcţiile. Comandantul Grupului de armate ,,B” repetă ordinul de păstrare a poziţiilor de luptă (pentru ,,a păstra umerii breşei la dimensiunile iniţiale”). Concomitent, transmite ,,mulţumiri pentru admirabila conduită”. * Deşi dispune de foarte puţine muniţii şi hrană militarii români continuă să reziste (datorită condiţiilor atmosferice nefavorabile nu putea fi aprovizionați pe cale aerului).

La ora 16, generalul Petre Dumitrescu raportează că  ,,a sosit ultimul moment în care se mai poate încerca degajarea Grupului Ggeneral Lascăr», cu concursul Diviziei 1 blindate”.

La ora 19,30 însă Grupul de armată ,,B” transmite”: ,,Führer-ul a hotărât ca diviziile 5,6 13 şi 14, cum şi resturile Diviziei 14 infanterie, să menţină actualele poziţii, în orice împrejurare până la sfârşit”.

Considerând menţinerea Grupării ,,general Lascăr” în încercuire ca fiind ,,o eroare operativă, cel puţin locală”, generalul Petre Dumitrescu cere generalului Ilie Şteflea să raporteze situaţia gravă mareşalului Ion Antonescu şi să ceară instrucţiuni. Apoi, la orele 22, cu de la sine putere, dispune să se pregătească o eventuală retragere şi transmite: ,,Ordine sunt să rezistaţi, pregătiţi însă totul pentru direcţia înălţimilor vest Perelazovski. Mareşalul transmite gândul său tuturor celor care se sacrifică pentru ţară  şi neam”. Apoi  ordonă ca un avion să încerce să aterizeze în dimineaţa următoare în dispozitivul diviziilor încercuite pentru a-l inform ape generalul Mihail Lascăr despre situaţia de ansamblu şi a-i comunica variantele de acţiune în cazul unei eventuale degajări din încercuire. * Pe frontul încercuirii situaţia este dramatică.

Dezastrul romanesc la Stalingrad (II)Între timp, în seara zilei, un căpitan sovietic, cu ,,o ţinută destul de îngrijită şi un aspect milităresc”, se prezintă la comandamentul Diviziei 6 infanterie, la Golovski, şi prezintă o scrisoare ,,scrisă prost la maşină”, cu următoarul conţinut: ,,Sunteţi încercuiţi, nu mai aveţi nici o scăpare. Nemţii fug şi vă lasă. Vă dăm termen de predare. Spuneţi condiţiile predării, altfel vă vom distruge”. Analizând situaţia, generalii Mihail Lascăr şi Ioan Sion au decis ,,să se reziste”; demoralizat, generalul Nicolae Mazarini  a apreciat că ,,nu se mai poate rezista”. În final, s-a redactat răspunsul cu următoarul conţinut: (semnat de generalii Nicolaae Mazarini şi MihailLascăr): ,,Către Comandamentul  Grupului de Forţe sovietice: Comandantul Grupului de forţe român, ofiţerii şi soldaţii comunică: Vom duce lupta mai departe, fără nici un gând de predare”. Predând răspunsul, generalul Nicolae Mazarini (ca cel mai vechi în grad) a comunicat: ,,Se va continua rezistenţa”. Răspunsul dat parlamentarului sovietic a fost comunicat şi maiorului german Hohenhausen, şeful Detaşamentului german de legătură cu Divizia 6 infanterie. În numele Führer-ului, acesta, ,,emoţionat şi mulţumit de hotărârea luată” a mulţumit pentru ,,loialitatea şi camaraderie de arme arătate de armata română”.

În noaptea de 21 spre 22 noiembrie, spre orele 2,30, se prezintă un alt parlamentar sovietic cu un alt text semnat de colonelul Isakov: ,,Ofiţeri şi soldaţi ai armatei române. Germanii v-au trădat retrăgându-se în dezordine şi lăsându-vă singuri pe pozitie. Evitaţi vărsarea inutilă de sânge şi predaţi-vă. Sunteţi încercuiţi şi situaţia este fără ieşire. Termen până la sfârşitul zilei. De viaţa parlamentarilor răspunde-ţi”. Consultându-se cu colaboratorii, generalul Mihail Lascăr le cere ,,să nu ne arătăm slabi faţă de ruşi pentru că ţara ne va judeca faptele”. Răspunsul l-a dat şi semnat din nou generalul Mazarini: ,,Domnule colonel, luptăm până la unul. Nu ne predăm”.

Peste o oră şi jumătate s-a prezentat alt parlamentar (,,tratat cu ţigări şi coniac din belşug”), care spune că dacă trupele române vor continua să reziste sovieticii vor aplica ,,metode de distrugere”.

Hotărârea de a continua lupta este transmisă şi comandamentului Armatei 3 printr-o radiogramă: ,,Suntem în situaţie disperată! Acesta este ultimul cuvânt! Spuneţi-ne cuvântul Dumneavoastră! Am hotărât să luptăm!”.

La est de valea Ţariţa, inamicul presează puternic Divizia 22 blindată germană.

La vest de valea Ţariţa, Divizia 9 infanterie este atacată de puternice forţe blidate sovietice, care o obligă să se retragă spre vest şi să intre în subordinea Corpului 1 armată. O parte din trupe sunt încercuite la 11 km este Gorbatovski. Pierderile sunt foarte mari. Regimentul 18 artilerie îşi distruge tunurile pentru a nu fi capturate de inamic.

Divizia 1 blindată, încercuită în zona Verhnîi Fominski-Korotovski, îşi deschide, la ordin, drum spre sud, spre înălţimea aflată la 5 km sud-vest Perelazovski şi apoi spre dispozitivul de luptă al Diviziei 22 blindate germane, care ducea lupte grele pe aliniamentul Sovhoz 186-Bol.Doncinskaia. Retragerea diviziei periclitează însă siguranța flancului stâng al Gruparea ,,general Lascăr”, care primeşte iar ordin ,,să reziste pe loc”.

De la Divizia 1 cavalerie română, subordonată Corpului 11 armată german, la flancul drept al Armatei 6 germane, nu se primeşte nici o informaţie.

Divizia 20 infanterie română contraatacă, împreună cu  marile unitați germane vecine, și reușește să stabilizeze frontul  la est de Gavrilovka.

Pe frontul din Stepa Kalmukă, urmare a ruperii frontului Armatei 4 blindate germane, marile unităţi române aflate la sud de Setî (majoritatea, pe un front de 270 km în linie dreaptă), inclusiv Divizia 16 moto germană (temporar) trec în subordinea directă a comandamentului Armatei 4.  După-amiază, Armata 4 blindată germană îi ordonă să păstreze poziţiile ,,până la ultimul om”.

Răspunzând cererilor şi precizărilor făcute de generalul Constantin Constantinescu-Claps, generalul Ilie Şteflea răspunde: ,,Marele Cartier General nu comandă. În situaţii critice nu poate lua hotărâri decât cine cunoaşte bine situaţia. Deci puteţi face acte de iniţiativă, luându-vă toată răspunderea”. La rându-i, informat despre aceeaşi problemă, Ion Antonescu face cunoscut: ,,Principial, orice se va hotărî să se hotărască de comun acord cu comandamentul german”. Concomitent, mareşalul cere ataşatului militar român la Berlin să insiste pe lângă comandamentul german superior pentru a-şi respecta angajamentele privind aprovizionarea trupelor române de pe front, mai ales că sectorul Armatei 3 din Cotul Donului ,,poate deveni în primăvară o bună bază ofensivă pentru operaţiunile viitoare”. 

Misiunea Militară Germană transmite Marelui Cartier General român ordinul Führer-ului: după realizarea joncţiunii dintre diviziile 22 blindată germană şi 1 blindată română, Corpul 48 blindat să atace imediat şi ,,fără nici o cruţare” spre nord, iar diviziile române încercuite  să-şi menţină poziţiile ,,cu orice preţ”.

La Corpul 7 armată, trupele sovietice atactă Divizia 5 cavalerie, la Şarnut, reuşind să pătrundă în poziţiile de luptă, iar la Divizia 4 infanteire Tundutovo, dinspre nord-vest.

La Corpul 6 armată, sovieticii continuă să atace cu numeroase blindate, care ,,împănează toată zona”, depăşesc aproape pe tot frontul dispozitivul de apărare al trupelor române şi ocupă gara şi localitatea Abganerevo. Unele comandamente nu mai au nici o legătură cu trupele din subordine. În ansamblu, capacitatea de luptă a Corpului 6 armată se reduce simţitor.

22 noiembrie 1942

După ce au înaintat circa 120 km, trupele Frontului ,,Sud-Vest” sovietic ajung în zona Kalaci, la vest de Stalingrad.

În noaptea de 21 spre 2 noiembrie 1942, la Gruparea ,,general Lascăr” se prezintă alt parlamentar sovietic care somează comandamentele române să se predea. Generalii Mihail Lascăr, nicolae Mazarini şi Ioan Sion decid şi de această dată să continue lupta.

În zorii zilei, la ora 4,36 comandamentul Armatei 3 primeşte următoarea radiogramă de la Divizia 15 infanterie: ,,Situaţia disperată. Acesta este ultimul cuvânt. Spuneţi cuvântul vostru”.

Începând cu ora 8, Corpul 48 blindat german atacă spre nord cu Divizia 22 blindată, încercând să realizeze legătura cu Gruparea ,,general Lascăr” şi să degajeze Divizia 1 blindată română, care în încercarea de a ieşi din încercuire ,,a fost bătută şi împrăştiată”, după cum raportează un ofiţer de legătură (din informaţii primite de la germani în seara zilei se afla în zona Petrovka). Nereuşind să pătrundă în dispozitivul inamic, blindatele germane se retrag la Bol. Doncinskaia.

Dimineaţa, apărarea Diviziei 5 infanterie este ,,ruptă” de către inamic. În jurul orei 10, un parlamentar sovietic înmânează un plic cu următorul conţinut: ,,Către Comandamentul Armatei Române, Armata germană v-a lăsat şi se retrage în dezordine. Distrugerea ei continuă. Voi sunteţi înconjuraţi şi vă aflaţi într-o situaţie fără ieşire. Pentru salvarea vieţii ofiţerilor şi soldaţilor români, preda-ţi-vă! Termenul predării până la 22 noiembrie, ora 18. Răspundeţi de viaţa parlamentarilor noştri. Locul trecerii, regiunea Verhnâi Salamakovski. Comandantul armatei ruseşti, general-maior Moisev. Dată la 22 XI 1942”.  Aproape concomitant se primeşte următoarea radiogramă de la Gurpul german de armate ,,B”: ,,Rezistaţi! Intervenim pentru a vă despresura!”. Încercând să câştige timp pentru a permite trupelor germane să acţioneze pentru despresurare, generalul Ioan Sion răspunde ruşilor: ,,Domnul commandant, Răspunsul îl predăm domniei voastre în ziua de 23 noiembrie 1942, ora 7 (ora Europei Centrale. Rugăm trimiteţi parlamentar la ieşirea nord Verhnâi Salamakovski. Comandantul armatei române din regiune, generalul Ioan Alex. Sion”. Între timp luptele continuă, până la orele 11, Divizia 5 infanterie fiind ,,sfărâmată”, după cum consemnează documentele epocii; tancurile sovietice ocupă satul Belonemukin.

Ora 9. Din ordinul comandamentului Armatei 3, căpitanul aviator Valentin Stănescu aterizează la Golovski, pe frontul încercuirii, unde prezintă situaţia de ansamblu a frontului şi transmite că rezistenţa ,,trebuie dusă mai departe”, armata urmând a face tot posibilul pentru a ,,veni în ajutor”.  Calm şi stăpân pe sine, generalul Mihail Lascăr îi răpusnde: ,,Aceste cuvinte sunt frumoase, însă mie îmi trebuie ajutoare, în special blindate, întrucât în situaţia în care mă aflu nu mai pot rezista decât până la 22 noiembrie. De trei zile nu mai ştiu nimic. Corpul de armată ne-a lăsat”. Panicat şi cu moralul scăzut, generalul Nicolae Mazarini a  intervenit: ,,Te rog măcar pe noi generalii să ne scoateţi din încercuire, fiindcă situaţia este groaznică când ştim ce ne aşteaptă după ce de două ori am refuzat să ne predăm”. La plecare, fiecare ofiţer din Gotovski a dat căpitanului Valentin Stănescu câte o scrisoare. Mulţi şi-au scris şi i-au încredinţat testamentul.

Încercând să menţină moral soldaţilor, generalul Mihail Lascăr retrimite comandanţii sosiţi la postul de comandă al diviziei la unităţi şi subunităţi.

Trupele sovietice ocupă localitatea Belosoin şi străpung apărarea diviziilor 15 şi 6 infanterie, la Raspopinskaia.

Ora 10. Comandamentul Diviziei 6 infanterie primeşte următoarea radiogramă de la Armata 3: ,,Rezistaţi, vă vin ajutoare”.

Ora 11. Generalul Ilie Şteflea expune din nou generalului Arthur Hauffe, şeful Misiunii Militare Germane, situaţia disperată a Gruparea ,,general Lascăr”, precizând că acesta nu mai dispunea de muniţie, benzină şi hrană. Cere să se intervină la OKH pentru a se aproba ieşirea din încercuire ,,cel mai târziu în noaptea de 22/23 noiembrie, acesta fiind ultimul moment când mai poate încerca această operaţiune”.

În cursul zilei, comandamentul Armatei 3 primeşte următoarele informaţii de la trupele încercuite: ,,Situaţia disperată. Regimentele de artilerie nu mai au decât 40 de lovituri de tun. Muniţia de brandt este terminată în cea mai mare parte; iar pentru infanterie foarte redusă. De 3 zile trupa nemâncată. Răniţii, în număr mare şi posibilităţi de îngrijire foarte reduse. Tunul anticar de orice categorie fără effect asupra majorităţii carelor inamice. Infanteria strivită de carele de luptă. Maximum de rezistenţă până mâine”.

Hitler informează pe Ion Antonescu că a încredinţat comanda Grupului de armate ,,Don” feldmareşalului Erich von Manstein de la care aşteaptă ,,să lichideze situaţia de pe frontul Donului şi din sectorul Stalingrad în cel mai scurt timp”.

Ora 12. Avioane germane ,,Heinkel” paraşutează în apropiere de Golovski, pe frontul încercuirii, muniţie şi benzină. Deoarece lansarea se face de la mică înălţime, canistrele cu benzină se sparg.  Se revine la orele 13 când cinci avioane ,,Junkers” aterizează la Golovski aducând alimente, benzină şi muniţii. La plecare sunt ambarcați 60 de ofiţeri răniţi, decolarea făcându-se sub tirul artileriei inamice.  * Generalul Weichs promite din nou ajutoare.

Ora 12,15. Trupele sovietice atacă puternic Divizia 6 infanterie apropiindu-se din ce în ce mai mult de Golovski. * Generalul Mihail Lascăr dispune ca toate bagajele personale să fie lăsate familiei care l-a găzduit. Întreabă ordonanţele dacă vor să rămână în continuare cu el. Ambele răspund afirmativ, ca şi şoferul maşinii personale. * La Divizia 5 infanterie, generalul Nicolae Mazarini dă la fiecare ofier din comandament câte un billet de voie prin care li se permitea să încerce să scape din încercuire. Le mai face cunoscut că în ceea ce-l priveşte va rămâne la post.

Ora 12,30. Divizia 22 blindată germană interceptează şoseaua  Perelazovski – Bolşaia Donscinska, fiind pusă într-o situaţie precară datorită ocupării de către sovietici a localităţii Petrovka, la sud.  Șansele  de despresurare a Grupărrii ,,general Lascăr” se spulberă.

Ora 14,30.  Generalul Ioan Sion informează despre sosirea altui parlamentar sovietic în vederea capitulării. Amână răspunsul cu 12 de ore.

Între timp, în Golovski se adună resturi ale diviziilor 5 şi 14 infanterie şi numeroase coloane de la subunităţile de servicii, făcând ca ordinea să nu mai poată fi menţinută.

Ora 13. Informat despre situaţia dificilă în care se aflau trupele române din încercuire, mareşalul Ion Antonescu cere generalului Ilie Şteflea să intervină încă odată pe lângă comandamentul german pentru a le aproviziona cu muniţii. În caz contrar se declară de acord ,,a da ordin domnului general Lascăr să-şi regrupeze forţele înapoi pentru ca în acord cu forţele blindate să se poată organiza cu şanse de succes”. * La scurt timp, cere colonelului Ion Gheorghe, ataşat militar la Berlin să comunice O.K.W.-ului, pentru Hitler, că ,,situaţia Armatei 3 este foarte gravă şi nu mai dispune de nici o rezervă”, că diviziile române încercuite nu au muniţii, deşi li s-a promis, că ,,e ultimul ceas când ar putea să încerce o ieşire din încercuire cu oarecare sanse de succes”, dar că au ordin de la grupul de armate ,,B” ,,să rămână pe loc”. Dată fiind gravitatea situaţiei, consideră ,,preferabil ca grupul Lascăr să fie retras ca să constituie cu Divizia 1 blindată română şi Divizia 22 blindată germană şi cu celelate resturi un grup care să reziste pe aliniamentul Diviziei 22 blindată până la intervenţia celor 4 mari unităţi germane promise”.

Ora 16,30. Generalul Mihail Lascăr cheamă la Golovski pe generalii Nicolae Mazarini şi Ioan Sion pentru a decide asupra situaţiei dramatice din zonă. Generalul Nicolae Mazarini refuză să participe la luarea deciziei, declarând că divizia sa nu mai putea opune nici o rezistenţă. În final, generalul Mihail Lascăr hotărăşte ca resturile Diviziei 15 infanterie să rupă cercul încercuirii, începând cu ora 20, spre sud-vest, către Bol. Doncinskaia, iar cele ale Diviziei 6 infanterie spre Pasceanî.

Ora 17. Artileria sovietică începe să bombardeze Gotovski, apoi, după o jumătate de oră, infanteria atacă puternic, cu strigăte de ,,Ura”, la început dinspre vest, iar după aceea din flancuri,  respingând trupele române spre nord, la Isbuşinski, şi sud-vest în sectorul Diviziei 15 infanterie. După unele informaţii generalii Mihail Lascăr şi Nicolae Mazarini s-au îndreptat spre aceeaşi zonă. Din acest moment, comandamentul Armatei 3 nu mai are nici o legătură cu trupele încercuite.

Un grup restrâns de trupe, pus sub comanda generalului Traian Stănescu (comandantul infanteriei Diviziei 6 infanterie), continuă să reziste până în ziua de 24 noiembrie.

  • Ora 18. În sectorul Diviziei 15 infanterie năvăleşte ,,o mulţime fără stăpân şi fără nici o ordine, coloane de căruţe, maşini, tunuri grele, tunuri antiaeriene” pe cale de a pătrunde în zona ocupată de inamic. Fugarii sunt opriţi cu mare greutate de unităţile Diviziei 15 infanterie. Panica şi zgomotul sunt ,,de nedescris”.

La ora 21, părţi din resturile diviziilor 5, 6 şi 15 infanterie, puse sub comanda generalului Ioan Sion, încep retragerea peste câmp, spre sud-est, orientându-se după busolă. În poziţie rămâne numeros armament, care nu poate fi distrus spre a nu atrage atenţia sovieticilor. Tragerile intense ale artileiriei inamice nu permit decroşarea tuturor subunităţilor române. Coloneii Ciupercescu şi Calotescu urează drum bun generalului Ioan Sion şi raportează: ,,Noi ne reîntoarcem la unităţi pe poziţie şi vom face tot posibiilul pentru salvarea lor”.

Spre ora 21, infanteria sovietică pătrunde în mijlocul satului Golovski, producând panică şi ocupând satul cu uşurinţă. Trimis să vadă ce se întâmplă la postul de comandă, sergentul-major Manolescu pătrunde în încăperea plină de ostaşi sovietici.  Cu o deosebită prezenţă de spirit descarcă pistolul automat, omorându-i pe toţi şi apoi se retrage.

  • Inspirat şi el, colonelul Constantin Teodorescu, în fruntea companiei de comandă şi companiei antiaeriene, porneşte spre marginea satului, în strigăte de ,,Ura!” şi trăgând din mers reuşeşte să iasă din încercuire cu militarii din subordine.

Referindu-se la modul în care au luptat militarii români în încercuire, un document de epocă precizează: ,,S-au produs acte nenumărate de eroism: luptători care trăgeau până în momentul când erau striviţi de care, sau telegrafişti ce raportau cu receptorul la ureche că «văd pe fereastră apropiindu-se tancuri inamice»”.

Sacrificarea diviziilor române aflate în încercuirea din Cotul Donului, prin interzicerea replierii, a slujit – în aprecierea generalului Petre Dumitrescu, ,,manevrei generale urmărită de comandamentul german, dominat numai de grija de a realiza condiţii optime pentru bătălia împotriva armatei 6 germană din regiunea Stalingrad, unde erau concentrate effective (circa 300 000 oameni) şi materiale speciale considerabile”.

Divizia 7 cavalerie, situată la nord de Cenîşevskaia, este atacată atacată cu tancuri şi ,,aproape nimicită”. Regimentul 11 călăraşi şi divizionul 2 din Regimentul 11 roşiori sunt ,,sfărâmate”.  În seara zilei divizia mai dispunea de forţe în valoare de cel mult un escadron, la 16 km nord Kuteinikovo.

Mai la nord, la est de Karasnokulskaia, Detaşamentul ,,Zlotescu” (resturi din Divizia 14 infanterie), apără Cirul cu circa 700 de militari şi o baterie de tunuri lungi.

La vest de valea Kriuşka, acţionează diviziile 9, 11 şi 7 infanterie, precum şi Detaţamentul german ,,Haas”.

Situaţia de pe Cir este consolidată prin sosirea în zonă a Corpului 17 armată german şi introducerea în luptă a diviziilor 62 şi 294 infanterie.

La sud de Stalingrad, în Stepa Kalmukă, trupele sovietice reuşesc să pătrundă spre Kalaci pe Don, tăind în două dispozitivul Armatei 4 blindate germane. În gruparea de nord a acesteia este inclusă şi Divizia 20 infanterie română, care astefel aste separată de restul marilor unităţi ale Armatei 4.

La Corpul 6 armată, Divizia 1 infanterie, ocupă, cu Regimentul 85 infanterie, un front de circa 5-6 km ,,călare” pe şoseaua nord Goncerovski, alţe unităţ luptând la sud de Tundutovo.

La Divizia 2 infanterie, situaţia este dramatică, generalul Dumitru Tudose, comandantul marii unităţi, declarând locotenent-colonelului Nicolae Dragomir, locţiitorul şefului de stat major al Armatei 4, în timpul inspecţiei pe care acesta a făcu-o pe front, că nu mai poate conta pe resturile diviziei – demoralizate şi lipsite de armament -, devenite ,,impediment”.

O situaţie asemănătoare se înregistrează şi la Divizia 18 infanterie.

După ora 14, Regimentul 4 roşiori din Detaşamentul ,,colonel Korne”, pus la dispoziţia Corpului 6 armată, este atacat dinspre nord de două regimente de cavalerie, în timp ce 20 de tancuri manevrau dinspre sud.

La ordinul Corpului 4 armată german, Divizia 20 infanterie rupe lupta și se dirjează spre nord pe aliniamentul Jagodni, vest Zibenko, unde avea să fie încercuită, la scurt timp,  împreună cu Divizia 297 infanterie germană.

În sectorul de luptă a Corpului 7 armată, la Divizia 4 infanterie, după o puternică pregătire de artileire şi aruncătoare, trupele sovietice atacă spre localităţile M.Derbeti (în care pătrund în primele ore ale dimineţii) şi Tudutovo (unde pătrund în partea de est). La ora 12,30, reiau atacul spre sud, sprijinite puternic de artilerie, aruncătoare şi katiuşe, reuşind să ajungă după două ore pe aliniamentul 4 km sud-est Tundutovo, 3 km sud Tundutovo, 2 km vest Tundutovo, unde sunt oprite. La 4 km sud-vest Ungun, Ierjashi unităţile Diviziei 4 infanterie reuşesc să respingă atacul unei companii inamice.

Divizia 1 infanterie respinge un atac inamic, după care ariergărzile se retrag spre Aksai.

Divizia 5 cavalerie respinge în cursul nopţii de 21 spre 22 noiembrie câteva incursiuni inamice.

Misiunea Militară Germană comunică Marelui Cartier General român constituirea, la sud de Stalingrad, a Grupului  ,,general Hoth” (Divizia 16 infanterie moto germană şi Armata 4 română) cu misiunea de ,,a ţine linia actuală Jaschkul – Tundutovo şi a acoperi flancul de nord în regiunea Aksai. Să caute să stabilească legătura cu Armata 6”.

Într-un asemenea context, în care ,,frontul putea fi străpuns adânc” de către inmaic şi în care nu mai existau rezerve, comandamentul Armatei 4 întreabă Marele Cartier General dacă poate lua hotărâri care contraveneau ,,ordinului drastic al Armatei 4 blindată”.

 23 noiembrie

Trupe sovietice aparţinând Frontului ,,Sud-Vest”, realizează, la Kalaci, legătura cu trupele Frontului ,,Stalingrad” care acţionau dinspre sud-est, încercuind 22 divizii germane cu circa 330.000 militari, majoritatea germani.

Spre ziuă, ,,coloana Sion” ajunge pe valea Ţariţa, fiind ruptă  în două în urma unui atac executat de sovietici cu blindate. ,,Peste râpele abrupte şi prin văile mocirloase” pierde aproape toate autovehiculele şi tunurile.  Situaţia devine critică şi datorită ,,îngrămădirii de oameni, tunuri, maşini, căruţe care încearcă să treacă”.  În final, o parte a coloanei ajunge la Bol. Doncinskaia, unde iau legătura cu Divizia 22 blindată germană.

Împreună cu vânătorii de care germani, o parte din militarii români iau dispozitiv de apărare pe marginea de nord a satului, alţii sunt repartizaţi în satul Bol. Doncinskaia cu misiunea de a apăra fiecare casă, fără gând de retragere. Atacul german se produce  în după-amiaza zilei, lupta continuând şi noaptea, când militarii germnai s-au retras, fără a anunţa pe români, pe un platou situat  la 3,5 km de sat.

În dimineaţa zilei, căpitanul aviator Valentin Stănescu, zburând deasupra zonei Golovski, observă localitatea arsă şi pe ,,toate culmile înzăpezite din jurul acesteia, pete de sânge pe întinderi mari şi foarte multe cadaver de oameni şi cai”.

Tot pe valea Cirului, apărarea Corpului 2 armată este străpunsă la Cistiakovka, un batalion inamic înaintând şi pătrunzând în Orehov.

La Corpul 1 armată, Divizia 9 infanterie duce lupte grele la 7-8 km vest de valea Kriuşka. La nord, Divizia 11 infanterie respinge un contraatac inamic.

Divizia 1 blindată română reuşeşte să se despresoare şi să ajungă în zona Petrovka, Arsanovski, cu mari pierderi.

În seara zilei, coloana ,,colonel Ciupercescu”, compusă din resturile Diviziei 15 infanterie, este ajunsă de tancurile sovietice şi distrusă aproape în întregime.

Analizând desfăşurarea acţiunillor militare pe frontul de la sud de Don, generalul Weichs, concluzionează că militarii români au părăsit poziţiile de luptă şi ordonă : ,,Orice mişcare de fugă se va împiedica fără cruţare, la caz de nevoie făcându-se uz de arme. Soldaţii români, care vor fi găsiţi fără arme, echipament şi ordin de serviciu, retrăgându-se spre vest, vor fi arestaţi şi internaţi”. Apreciind că ,,unele părţi din Divizia 14 infanterie au părăsit, la primul atac inamic, prea timpuriu poziţiile lor, fără a rezista, după cum s-a ordonat, până la urmă”, generalul Weichs face cunoscut că ,,se va deschide comandantului diviziei (generalul Gheorghe Stavrescu –n.a.-) acţiune la Curtea marţială.

Datorită situatiei precare unitățile Diviziei 20 infaterie sunt inlocuite cu trupe germane , retragandu-se într-o zona de regrupare, la nord-est de Rakotino.

În Stepa Kalmukă, în faţa înaintării rapide a trupelor sovietic, Armata 4 română ordonă Corpului 6 armată, la ora 2, ca în situaţia în care nu va putea menţine frontal ,,pe linia ariergărzii”, să treacă cu toate forţele la ,,apărarea văii Aksai, cu efortul pe direcţia Jutov – Kotelnikovski”. Apoi, la ora 3, răspunde întrebării puse de locotenent-colonelul Nicolae Dragomir, la ora 1,30, în legătură cu adoptarea altor decizii decât cele ale Armatei 4 blindate germane care ordonase rezistenţă pe loc, fără gând de retragere: ,,Luaţi orice măsură credeţi necesară pentru a face faţă situaţiei, comunicând-o Armatei 4 prin ofiţerul de legătură ». Puţin timp după ora 6, subşeful Marelui Stat Major român se declară de acord cu soluţia unei decroşări în vederea reconstituirii frontului în zona Kotelnikovski.

În cursul dimineţii situaţia se agravează şi mai mult.

În zona de luptă a Corpului 6 armată, inamicul reia înaintarea pe direcţia Plodovitoie – Aksai, obligând diviziile 2 şi 18 infanterie să se replieze spre valea Aksai, interceptată şi depăşită spre prânz de coloane de cavalerie sovietice.

Presat puternic, la ora 8, de un regiment de cavalerie sprijinit de autoblindate şi infanterie purtată, Detaşamentul ,,colonel Korne” este nevoit să se replieze, spre Koropkin şi Umanţevo, descoperind flancul stâng al Diviziei 4 infanterie, care primise ordin să se replieze.

La Corpul 7 armată, Divizia 4 infanterie este atacată contuinu încă din zorii zilei, atât frontal cât şi din flancuri. Înaintarea inamicului pe direcţia Şanta – Şcerbinin ameniţă serios flancul drep al diviziei cu încercuirea şi separarea de Divizia 5 cavalerie. Dinspre nord, trupele sovietice atacă puternic cu tancuri împingând flancul stâng al marii unităţi spre Sadovoe.

Faţă de această situaţie, Armata 4 ordonă, la ora 10, retragerea generală (în cursul nopţii) spre vest pentru a oganiza  rezistenţa pe aliniamentul coltul Donului (Topolev), pârâul Kurmoirski, Aksai, Kotelnokovski, Novo Salski.

La scurt timp, din ordinul comandantului Grupului de armată ,,B » Armata 4 română este pusă sub ordinele generalului Hoth, constituind împreună cu Armata 4 blindată Grupul ,,Hoth”, cu misiunea de a apăra aliniamentul Iaskul, Tundutovo, a acoperi flancul de nord în zona Aksai şi a încerca să restabilească legătura cu Armata 6 germană.

24 noiembrie 1942

În noaptea de 23 spre 24 noiembrie, la Bol. Doncinskaia, militarii români continuă lupta contra infanteriei şi tancurilor sovietice, care pătrund în sat. Deşi nu dispun de artilerie, românii luptă ,,vitejeşte”, aşa cum a apreciat locotenent-colonelului Krüger, şeful Detaşamentului german de legătură, grav rănit deasupra ochiului drept şi evacuat apoi. Înregostrează însă şi pierderi grele, numai Batalionul Diviziei 15 infanterie pierzând 3 comandanţi de companie din 4. Cererile de ajutor făcute Diviziei 22 blindate germană rămân fără rezultat. Spre ora 10, tancurile sovietice revin în forţă. Lupta este descrisă astfel de un document de epocă al Diviziei 15 infanterie : ,,Trupa românească nu mai avea decât foarte puţină muniţie de puşcă, iar panica ce intrase în ea se accentua din ce în ce mai mult, manifestându-se prin părăsirea poziţiei. Domnul general Sion, maiorul Busoiceanu, şeful Biroului 3, şi ajutorul său căpitanul Severin, umblă prin linia 1, prin ploaia de artilerie şi gloanţe, îmbărbătând trupa în luptă. Se organizează plutoane ad-hoc, iar maiorul Busoiceanu încearcă să le antrebeze la contraatac strigând ,,Ura şi sărind înainte. Nu este urmat de nimeni. Toţi ofiţerii şi trupa intraseră în panică. Domnul general Sion le ţine cuvântări, îi încurajează, dar totul este în zadar. Toţi se retrag în dezordine, iar proiectilele tancurilor inamice şi mitralierelor trag în grămadă. Se calcă numai pe morţi şi răniţi”. Într-o asemenea situaţie, în care tancurile inamice reveniseră la câteva sute de metri, văzându-se părăsiţi de germani, ,,fără muniţiuni, fără armamant automat şi înconjuraţi de tancuri şi infanterie inamică, militarii români încep să se retragă (în jurul orei 11) ,,sub ploaia de gloanţe şi proiectile de tancuri” spre dispozitivul ocupat de Divizia 22 blindată germană. Printre ei se află şi generalul Ioan Sion, care este însă ucis de schijele unui proiectil de artilerie. Drama militarilor români, scăpaţi din încercuirea de la Bol. Dolcinskaia nu a luat sfârşit deoarece în retragerea spre Rusakov au trebuit să facă faţă unui comportament dur al comandamentelor şi militarilor germani, care nu le-au permis să urce în maşinile lor, unele nu prea încărcate.

Divizia 1 blindată română continuă să lupte în încercuire.

Corpul 1 armată rezistă atacurilor trupelor sovietice.

Epuizând toate posibilităţile de luptă, fără hrană şi muniţie, puţinele trupe române rămase în încercuire, în zona Gotovski, conduse de generalul Traian Stănescu decide să se predea cu condiţia să li se garanteze viaţa. Căpitanul Hristescu a refuzat să se predea, reuşind să se salveze cu 30 militari şi cu lunetele de la tunurile bateriei de artilerie.

Armata 3 română ia în subordine Grupul ,,general Stumpfeld” şi Grupul ,,general Spang” şi primeşte misiunea să oprească înaintarea trupelor sovietice pe râul Cir, la sud de Oserski până la gara Dimitrievka.

În pofida înfrângerii suferite în Cotul Donului, maraşalul Ion Antonescu elogiaşă pe ,,bravii soldaţi” ai Armatei 3 şi pe generalul Mihail Lascăr şi le cere ,,ca părinte şi ca şef” să lupte ,,pe viaţă şi pe moarte pentru ca să învingem”. Apoi atrage atenţia că ,,Cine nu are tăria să lupte împotriva inamicului, oricât de superior ar fi el, şi cine caută a se da înapoi în faţa pericolului pentru a se salva, va muri totuşi ruşinos mai târziu cu întreaga lui familie, omorât mişeleşte chiar în propria lui casă de inamicul învingător”. Pentru îmbărbătare adaugă: ,,Soldatul şi ofiţerul care se descurajează la întâia lovitură puternică primită d ela inamic nu este soldat, nu este român, nu este bărbat”. * Concomitent, mareşalul cere generalului Ilie Şteflea să atragă atenţia comandanţilor, până la batalion inclusiv, că ,,frontul Armatei 3, deşi atacat de forţe superioare, a fost spart în unele locuri cu oarecare uşurinţă, ceea ce denotă că unii ofiţeri şi ostaşi şi-au pierdut cumpătul, s-au lăsat impresionaţi de loviturile inamicului, de care de altfel eram preveniţi şi nu au rezistat cu toată înveşunarea… Dacă toţi comandanţii ar fi avut sângele rece al generalului Lascăr, şi dacă toţi ar fi rezistat pe loc, chiar în cazul încercuirii, intervenţia rezervei s-ar fi putut produce în condiţiuni mai bune”.

Din Stepa Kalmukă, locotenent-colonelul Nicolae Dragomir informează Marele Cartier General român că germanii au decis ,,ca trupele române să păstreze poziţiile până la ultimul om”, fapt care ,,limitează cu desăvârşire libertatea de manevră”. La întrebarea dacă ,,executăm întocmai şi cu orice preţ ordinul Stab Don”, generalul Ilie Şteflea răspunde: ,,Mareale Cartier General nu comandă. Armata 4 a fost subordonată Armatei 4 blindate de ordinele căreia ascultă. În situaţii critice nu poate lua hotărâri decât cine cunoaşte bine situaţia, deci puteţi face acte de iniţiativă, luându-vă toată răspunderea. Aşa am face şi noi şi aşa trebuie să facă orice comandant cu răspundere”.

La Corpul 6 armată, care nu mai poate opune rezistenţă, trupele sovietice execută recunoaşteri spre Jutov şi Aksai.

Dimineaţa, pe frontul Corpului 7 armată, inamicul atacă putenic Divizia 4 infanteire dinspre Umanţevo, reuşind să-i respingă flancul stâng spre sud.

25 noiembrie 1942

Începând cu 25 noiembrie, comandamentul german trece la organizarea unui nou dipozitiv de apărare pe râul Cir, subordonând Armatei 3 române toate unităţile şi unităţile şi formaţiunile germane din zonă, grupate sub comanda generalilor Stumfeld şi Spang.

Situaţia militarilor români aflaţi în retragere spre Cir este dramatică. Căile de acces spre Cernîşevskaia, cucerită de Divizia 22 blindată germană în seara zilei, sunt presărate de cadavre, multe mutilate de tancurile care trecuseră peste militari, şi chiar decapitate, după cum rezultă din documentele vremii. Unele depozite din Cernâşevskaia sunt devastate de militarii români care, în retragere, nu mâncaseră zile întregi.

La referirea locotenent-colonelului Pantelimon Comişel din Secţia 1 organizare la resturile Armatei 3, generalul Petre Dumitrescu replică: ,,Ce resturi, Comişel, căci nu mai există. Toţi au murit ca nişte bravi pe poziţie”.

Noaptea, sovieticii bombardează cu artilerie şi katiuşa Cernîşevskaia, provocând pierderi mari militarilor români şi germnai aflaţi în sat.

26 noiembrie 1942

Situaţia Armatei 3, regrupată pe Cir, este următoarea: diviziile 5, 6, 13, 14, 15 infanterie, 7 cavalerie – complet distruse (95% pierderi în efectivele luptătoare şi armamentul greu de infanterie – mitraliere, tunuri anticar, brandt-uri etc.; artileria, materialele de transmisiuni etc. pierdutes în totalitate), Divizia 9 infanterie – pierderi mari (circa o treime), Divizia 1 cavalerie, încercuită la vest de Stalingrad, cu Armata 6 germană, circa 60% pierderi în efective şi armament; doar diviziile 7 şi 11 infanterie aveau o situaţie mai bună. Divizia 1 blindată – situaţie destul de critică (mai dispunea doar de 28 de tancuri). Deci numai ,,resturi fără nici o valoare operativă”. O situaţie asemănătoare se înregistra şi la Armata 4 în Stepa Kalmukă, unde diviziile 1, 2 şi 18 infanterie nu ami aveau 80% din personal şi 90% din armament.

Pentru a opri înaintarea inamicului pe anumite direcţii, comandamentul armatei a strâns formaţiunile răzleţe de la unităţile care reuşiseră să scape din Cotul Donului, pe care i-a constituit în detaşamente (cu valoare combativă redusă, doar cu armament individual) dispuse pe valea Cirului.

O parte din militarii români de la Cernîşevskaia sunt îmbarcaţi  în camioane germane şi române şi dirijaţi spre Kuteinikov şi Miliutinsk, de und eau fost triaţi şi îndreptaţi spre Kamensk pentru instrucţie în vedere constitiurii unor noi subunităţi.

În urma celor constatate personal la Armata 3 după dezastrul din Cotul Donului şi a discuţiilor avute cu comandanţii, ofiţerii şi soldaţii repliaţi, locotenent-colonelul Pantelimon Comişel, conchide: ,,Armata şi-a făcut pe deplin datoria, săvârşind acte de eroism care depăşesc orice imaginaţie: colonei luptând la baionetă; răniţii, în genunchi, se rugau ca oamenii valizi să nu-i lase în mâinile ruşilor; infanterişti şi artilerişti trăgând în tancuri până la 20-30 metri, preferând să moară mai bine striviţi de tancuri, decât să dea un pas înapoi; colonel care-şi cheamă fiul alături – şi el ofiţer într-unul din regimentele în subordine – ca să lupte, murind împreună; soldaţi sărutându-şi armamentrul sau maşinile, înainte de a le părăsi;  oameni adunaţi de ruşi şi călcaţi cu tancul, făcându-i o masă de gelatină; răniţi, cu sufletul pe buze, împuşcaţi în masă, spunându-li-se de ruşii care ştiau româneşte: «Ce aţi căutat, aţi găsit, nu o să vă îngrijim noi pe voi»”. În fine, cei ce au scăpat, ofiţeri şi trupă, sunt: a) complet extenuaţi fiziceşte, din cauza lipsei de alimente, frigului şi oboselii; mulţi bolnavi şi degeraţi: b) ca moral, sunt deprimaţi şi încă sub impresia evenimentelor pe care le-au trăit; c) au o bună parte din echipament lipsă, pierdut sau luat de ruşi. Nu se poate conta nici pe oamenii care fac parte din elementele luptătoare şi nici nu se poate lua în considerare trecerea celor de la formaţiuni de servicii în elementul luptător pentru că aceştia sunt elemente bătrâne şi slab instruiţi”. Apoi concluzionează: ,,Din marile unităţi distruse nu au mai rămas decât nişte resturi care s-au retras pe unde au putut; În toată zona corpurilor 2, 4 şi 5 armată şi mai mult înapoi în spate, până la Doneţ, nu se văd decât grupuri de oamnei şi returi de trenuri şi formaţiuni de servicii care se îndreaptă spre vest fără să ştie însă precis unde trebuie să se ducă; Oamenii sunt complet epuizaţi şi încă sub impresia luptelor prin care au trecut; centrle de îndrumare nu mai prididesc; Sunt foarte mulţi bolnavi şi degeraţi; Asistenţa medicală în zonă aproape inexistentă, iar aprivizionările nici atât; Se impun măsuri urgente pentru retragerea acestor resturi cât mai înapoia frontului, altfel le vom pierde pe toate; Sistemul de a constitui din adunături detaşamente de valoarea a câte un pluton sau companie şi a le împinge pe front dotate cu arme este greşit. Nu se face altceva decât să se sacrifice oameni fără nici un folos; Sunt două soluţii care par posibile pentru remedierea acestei situaţii: a) Să se retragă totul la vest de Doneţ şi de aiaci să fie duse în ţară unde, în funcţie de personal şi de materialul pe care-l vom putea avea, să se treacă la reorganizarea lor. b) În cazul când situaţia nu ar permite acest lucru, să fie grupate mult în spate şi aici să se facă trierea şi reorganizarea lor pe plutoane şi companii (baterii), urmând să fie întrebuinţate ca unităţi de pază în spatele frontului. Din tenuri şi formaţiuni de servicii să nu se oprasscă pe zonă  decât ceea ce este necesar pentru satisfacerea nevoilor unităţilor ce vom reuşi să creem, restul să fie dus în ţară, deoarece altfel riscăm să pierdem totul”.

27 noiembrie 1942

De la Berlin, colonelul Ion Gheorghe informează că a aflat, ,,în mod strict conidenţial”, că în cercurile Marelui Cartier General german se apreciază evenimentele petrecute la Armata 3 română ca  ,,prima mare deziluţie relativ la trupele noastre, care până acum erau considerate mult superioare celorlalţi aliaţi”.

28 noiembrie 1942

Printr-un Ordin circular, mareşalul Ion Antonescu cere militarilor români să ne se lase impresionaţi de lociturile inamicului, să lupte cu toată înverşunarea fiindcă ,,pătrunderea în liniile noastre chiar a celor mai grele care şi mai numeroase forţe nu înseamnă înfrângerea noastră şi cu atăt mai puţin victoria lor”, să păstreze convingerea că ,,aceste lovituri nu sunt mortale pentru apărărtorul ce-şi păstrează sângele rece, luptă, rezistă şi aşteaptă cu încredere şi linişte acţiunea condusă de comandanţii dinapoi în spijinul celor încercuiţi”. Cere apoi  militarilor să lupte eroic fiindcă ,,numai prin mintea şi energia, prin spiritul de sacrificiu şi dispreţul de moarte se onorează un soldat şi un comandant, onorează Armata şi patria şi aduc contribuţia lor la victoria finală”.

Generalul Wilhelm Keitel asigură pe Ion Antonescu că ,,doleanţele românilor au fost şi vor fi examinate integral şi cu cea mai mare grijă, mai ales acum în legătură cu ultima desfăşurare a situaţiei la armatele române din est şi că ele vor forma obiectul unei atenţii deosebite din partea mea”. Promite mărirea livrărilor destinate armatelor române  şi face cunoscut că şeful secţiei 4 a Misiunii Militare Germane a primit ordin stea la dispoziţia lui Ion Antonescu pentru rezolvarea ,,tuturor problemelor şi doleanţelor ce se referă la armata română”.

30 noiembrie 1942

Grupul de armate ,,Don” cere reorganizarea marilor unităţi române care au înregistrat pierderi în unităţi care să fie întrebuinţate în noi operaţiuni.

Generalul Hoth, comandantul Armatei 4 blindate, cere ca trupele române din Stepa Kalmukă, de la vest de Şarnutovski, să fie subordonate unui corp de armată german. Generalul Ilie Şteflea apreciază că acest demers înseamnă desfiinţaea comandamentului Armatei 4 române şi cere intervenţie pe lângă comandamentul german pentru a se reveni asupra deciziei.

Col. (r.) dr. Alesandru Duțu

Va urma…

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!