Pentru astronomi, „energia întunecată” reprezintă un mister profund. Dezvoltarea unui nou telescop spaţial numit Euclid, după filozoful grec, a fost aprobată de către Agenţia spaţială europeană (ESA). Acesta va fi funcţional începând cu 2019.
Scopul lui Euclid este de a „oferi o imagine de ansamblu a naturii materiei şi energiei întunecate prin măsurarea cu precizie a expansiunii accelerate a Universului”.
Astronomii spun că Universul este într-o creştere accelerată. Extinderea spaţiului se spune că se accelerează atât de repede până când, în cele din urmă toate stelele şi galaxiile vor fi atât de îndepărtate într-un vid şi nu vor mai fi văzute unele de altele. Fiecare galaxie va deveni un punct luminos în tenebrele eterne.
Un raport realizat în 2008, ca urmare a analizării datelor furnizate de Wilkinson Microwave Anisotropy Probe (WMAP sau sonda responsabilă pentru a analiza anizotropia zgomotului de fond de microundă al cosmosului), sugerează că o sursă gravitaţională acţionează de la “orizontul evenimentelor cosmosului” atrăgând materia către ea cu o forţă care o depăşeşte pe cea a masei combinate a tuturor supermaselor. Această „energie întunecată” îşi trage inexorabil substanţa din Univers într-o singurătate difuză.
Teoriile contemporane sugerează faptul că galaxiile se îndepărtează de poziţia privilegiată pe care o are Pământul, deoarece ele au început să se îndepărteze de noi din cauza unui eveniment inflaţionist creat din cauza Big Bangului. Unii astronomi estimează viteza de recesiune la 71 de kilometri pe secundă pentru fiecare 3,3 milioane ani-lumină de distanţă. Această presupusă dilatare a spaţiului şi a timpului este numită fluxul lui Hubble, sau constanta lui Hubble.
În 1960, calculul redshftului galaxiilor apropiate de Calea Lactee indica o altă mişcare suprapusă pe fluxul lui Hubble. Grupul local de galaxii, supermasa Feciaora, supermasa Hydra-Centaurus precum şi alte supermase galactice se zicea că se deplasează cu 600 km pe secundă către constelaţia Centaurus. Acest „mare fluviu de galaxii” se credea că este atras de o sursă gravitaţională gigantică situată la peste 216 milioane de ani-lumină distanţă. Această enormă structură gravitaţională este cunoscută sub numele de Marele Atrăgător.
Se crede că ea este compusă de fapt din materie neagră, întrucât nu este vizibilă cu niciun telescop. Unele studii astrofizice arată că are loc o mişcare neaşteptată atunci când noile instrumente dotate cu o viziune superioară sunt puse în aplicare.
La începutul astronomiei moderne, s-a constatat că galaxia Andromeda se îndrepta spre Calea Lactee cu peste 320.000 de km pe oră. Se credea că numai gravitaţia poate să exercite forţa necesară prin viteza Andromedei, dar se pare că nu există destulă materie luminoasă între cele două galaxii pentru a justifica asta. Ar fi necesare mai mult de zece galaxii din masa Căii Lactee pentru a accelera Andromeda, însă ele rămân invizibile.
De-a lungul timpului, pe măsură ce s-au construi telescoape şi calculatoare din ce în ce mai puternice, măsurătorile redshiftului Grupului Local au arătat că acesta se îndrepta foarte repede spre adunătura stelară din Fecioara cu peste 2.000.000 de km pe oră. Puzderia de stele din Fecioara se găseşte la 50 de milioane de ani-lumină de Pământ şi conţine două galaxii eliptice gigantice, M84 şi M86, dar ceea ce atrage această masă incredibilă rămâne încă invizibilă.
S-a lansat teoria că la originea mişcăii ar sta un grup de obiecte numit Marele Zid (sau Zidul lui Centaurus), în care se presupune că este integrat şi Marele Atrăgător. Cu toate astea, densitate maselor Marelui Zid este insuficientă pentru a influenţa structuri ca supermasele.
Toate aceste studii cât şi o mulţime de date au condus la teoria energiei întunecoase. Energia întunecoasă este, în ceea ce priveşte densitatea de energie, componenta majoră a Universului. Ea reprezintă 65% – 80% din densitatea de energie totală a Universului 72 % (potrivit NASA). Natura ei rămâne un imens mister. Termenul de energie întunecată este un termen generic care înglobează orice fenomen fizic imitând o formă de energie la o presiune suficient de negativă.
Unele concepte, cum ar fi deplasarea spre roşu şi gravitaţia, sunt esenţiale pentru ipoteza Big Bangului. Conform acestei teorii, datorită faptului că se îndepărtează lumina unui obiect se deplasează spre capătul roşu al spectrului. Obiectele ţinute la mare distanţă se îndepărtează mai repede decât obiectele apropiate de Pământ, ceea ce sugerează faptul că Universul se extinde.
Savanţii au determinat faptul că în Univers există o forţă de atracţie de 46 de ori supeioară mărimii gravitaţiei: filamente electrice în spaţiu.
Forţele de atracţie exercitată de plasma electrificată conţinută în filamentele curenţilor Birkeland domină Universul. Aceste filamente formează un circuit cosmic. Cu lunga lor rază de atracţie, ele intră în câmpul nostru vizual apoi pleacă în vid. Cei mai probabili Mari Atrăgători sunt aceste filamente electrificate cu plasmă dotate cu câmpuri magnetice ale căror forţă este de mii de miliarde de ori mai puternică decât influenţa gravitaţiei.
Dar Universul este fără îndoială cu mult mai mare decât îl putem vedea astăzi. Descoperim, cu timpul că abisurile sale sunt din ce în ce mai imense. Din aceste adâncimi de neconceput practic pentru noi iese energia electrică.
