Lumea a auzit pentru prima oară de bloop în vara anului 1997, când a fost detectat acest fenomen straniu.
Bloop înseamnă un sunet de frecvență ultra joasă, nedetectabil însă pentru urechea umană.
Acest sunet urcă în frecvență pe o perioadă de aproximativ un minut şi s-a repetat de mai multe ori în timpul verii trecute după care, nu s-a mai auzit niciodată.
Au fost emise mai multe ipoteze de către oamenii de ştiinţă în încercarea de a elucida fenomenul bloop. Susținătorii tezei criptozoologice au presupus că el ar fi fost produs de un animal imens, mult mai mare decât o balenă, eventual o specie necunoscută de cetacee sau de un calamar gigant.
Cu toate acestea, nu s-a observat niciodată un astfel de animal imens. Într-adevăr, cetaceele trebuie să se ridice la suprafață pentru a respira, aşa încât un asemenea animal marin mare nu ar trece neobservat. În plus, niciun calamar nu este capabil să producă un sunet asemănător sau apropiat de bloop.
Teoria geologică a fost repede respinsă deoarece nu s-a detectat nicio activitate seismică de amploare în zona şi în timpul perioadei în care s-a auzit bloop.
Ultima ipoteză care a prins contur este cea privind activitățile umane, bloop fiind un sunet care poate fi produs de o mașină. Într-adevăr, frecvența bloop este compatibilă cu un submarin nuclear aflat în imersiune.