Evadarea prizonierilor sovietici din lagărul nazist de la Mauthausen

Evadarea prizonierilor sovietici din lagărul nazist de la Mauthausen

5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Mühlviertler Hasenjagd este numele dat unei crime de război nazistă comisă în Austria în februarie 1945, când membrii asociațiilor naziste și civili „au vânat” și ucis deținuții sovietici care au scăpat din lagărul de la Mauthausen din regiunea Mühlviertel, aflat la 22 de km de Linz.

Poarta de intrare în lagărul de concentrare de la Mauthausen, autor foto Lucignolobrescia, sursă Wikipedia.

Această vânătoare a fost numită mai târziu de SS „vânătoarea de iepuri Mühlviertel”. Evadarea prizonierilor este un eveniment unic în istoria lagărului de la Mauthausen, unul dintre cele mai mari lagăre de muncă create de naziști în Europa Occidentală, considerat lagăr de “nivelul III”, ceea ce însemna că era destinat săfie, alături de cel de la Gusen, lagărele cele mai dure pentru “inamicii politici incorigibili ai Reichului”.

În noaptea de 2 februarie 1945, aproximativ 500 de prizonieri din lagăr, mai ales ofițeri sovietici deținuți de război, au încercat să scape din Blocul 20 pe un ger de  minus 8 ° C. Folosind stingătoarele din cazărmi și diverse obiecte, cum ar fi păturile sau scândurile, un grup a atacat cele două turnuri de pază, în timp ce un al doilea grup a provocat scurt circuite asupra sârmei electrice ghimpată cu pături și haine ude. Apoi au escaladat zidul lagărului.

Sammlung KZ Mauthausen (Bild 192), German Federal Archives, sursă Wikipedia.

Din incinta lagărului de la Mauthausen au reușit să scape mai întâi 419 prizonieri. Mulți dintre ei, flămânzi, totuși s-au prăbușit la scurt timp după aceea în zăpadă, epuizați sau loviți de rafalele armelor germanilor înnebuniți de furie. Toți cei care nu au ajuns în pădure, împreună cu 75 de prizonieri bolnavi rămași în lagăr au fost executați în aceeași noapte.

Mai mult de 300 de prizonieri au reușit totuși să fugă în pădure. În aceeași dimineață, direcția lagărului a făcut apel la o „urmărire” în care a participat și populația civilă alături de SS, SA, jandarmerie, pompieri, armată și asociațiile naziste, cum ar fi Tineretul Hitlerist local și Volksturm. Scopul acestei vânătoare de trei săptămâni a fost acela de a „nu aduce pe nimeni în viață în lagăr”.

Cei mai mulți dintre fugari au fost prinși și executați sau linșați chiar la locul capturării lor. Prizonierii uciși au fost duși la Ried in der Riedmark, centrul acestei „vânători”, unde au fost îngrămădite cadavrele. Cei care au adus prizonieri vii au fost aproape omorâți de mulțimea dezlănțuită și dornică de sânge și răzbunare.

Vizita lui Heinrich Himmler în aprilie 1941. Sammlung KZ Mauthausen (Bild 192), German Federal Archives, sursă Wikipedia.

Poliția criminală de la Linz a raportat ulterior la Biroul de Securitate Centrală al Reich-ului: „din 419 de fugari [cei care au reușit să părăsească lagărul] […] în zona Mauthausen, Gallneukirchen, Wartberg, Pregarten, Schwertberg, Perg, au fost arestați peste 300 de persoane, dintre care 57 vii. ”

Numai 11 ofițeri sovietici au supraviețuit vânătorii și sfârșitului războiului. Unele familii țărănești și muncitori străini au ascuns prizonieri și în ciuda riscurilor foarte ridicate i-au hrănit pe cei care se ascundeau în pădure. Trei luni mai târziu, războiul s-a terminat și fugarii au fost în siguranță.

Vizita lui Heinrich Himmler în aprilie 1941, vorbind cu Franz Ziereis, comandantul lagărului de la Mauthausen. Allgemeiner Deutscher Nachrichtendienst – Zentralbild (Bild 183), German Federal Archives, sursă Wikipedia.

Din 320.000 de prizonieri care au fost internați în complexul de la Mauthausen de-a lungul războiului, numai 80.000 au reușit să supraviețuiască.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *