Ordinul Teutonic a fost iniţial un spital de campanie fondat în Pământul sfânt, în faţa zidurilor de la Saint Jean d’Acre, în timpul asediului oraşului în 1190, în timpul celei de-a treia cruciade de către pelerinii germani originari din Bremen şi Lubeck pentru a-şi îngriji compatrioţii.

Un an mai târziu, papa Clement al III-lea a recunoscut ordinul ca ordin ospitalier.

În Europa, ordinul s-a dezvoltat apoi foarte mult şi a devenit o adevărată putere în Prusia şi în ţările baltice şi a devenit un stat monastic al cavalerilor teutoni. Ţinta teutonilor era de a cuceri Rusia ortodoxă şi Lituania şi de a converti populaţiile de aici la catolicism.

Expansiunea Ordinului teutonic a început cu adevărat în 1209, sub comanda celui de-al patrulea Mare-maestru Hermann von Salza, un cavaler cu talente reale de diplomat şi politician, care avea relaţii excelente cu împăratul Frederic al II-lea.

Hermann von Salza, maestru al Ordinului teutonic (1209-1239)

Căderea cetăţii Saint Jean d’Acre, în 1291, a marcat sfârşitul cruciadelor şi a obligat Ordinul de a părăsi Pământul Sfânt la un secol de la fondarea acestuia.

Von Salza urmărea în Europa de a crea un stat religios care să fie condus de către cavalerii teutoni. Tactica lui era de a cuceri teritoriile vecine ale păgânilor şi de a converti populaţiile la catolicism.

În 1211, regele Ungariei Andrei al II-lea a chemat pe cavalerii teutoni de a apăra frontiere regatului său de atacurile cumanilor. Numai că teutonii au fost extrem de eficienţi şi în scurt timp, tot teritoriul Ungariei a trecut sub dominarea lor. În Transilvania, au fondat oraşe precum Kronstadt ( Braşov) şi au ridicat multe cetăţi (Orăţia, Feldioara, Rucăr, Codlea, Cruceburg, Racoşu de Jos).

Regele Andrei al II-lea le-a garantat stăpânirea asupra Ţarei Bârsei (prin Diploma Cavalerilor Teutoni).

Von Salza a obţinut de la papa Grigorie al XIX-lea ca toate aceste cuceriri să treacă direct sub tutela Romei. La rândul lui, regele Ungariei a cerut arbitrajul Romei şi a convocat un tribunal ecleziastic, care a dat în cele din urmă dreptate lui Andrei al II-lea, iar în 1225 Ordinul Teutonic a fost forţat de a părăsi teritoriile cucerite din Ungaria.

Dar visul unui stat monastic nu s-a sfârşit aici! În 1337, Marele maestru Heinrich Dusemer von Arfberg a atacat Marele-ducat al Lituaniei şi l-a cucerit. Au părăsit la scurt timp acest stat din cauza ciumei negre.

Între secolele XIII şi XIV, teritoriul prutenilor şi ţările baltice Letonia şi Estonia (din Livonia) s-au aflat sub totala dominare a cavalerilor teutoni, care apoi au atacat ultima ţară păgână din Europa, Lituania.

Statul teutonic prezenta cea mai bună organizare militară din Europa medievală şi era un adversar redutabil pentru oricine.

La începutul secolului XIV Ordinul Teutonic, care avusese până atunci relaţii corecte cu Polonia, a atacat brutal Pomerania poloneză şi a invadat-o. Războiul a durat câţiva ani de lupte dure şi Polonia a fost obligată să cedeze Pomerania Ordinului teutonic.

Cavalerii teutoni au fost învinşi în cele din urmă într-o bătălie eroică, cea mai mare din Europa creştină, în 1410, la Tannenberg, de către trupele polono-lituaniene conduse de regele Poloniei, Jagello.

Marian Deaconu