În Evul Mediu existau reguli stricte pentru femei. Mentalităţile acelei perioade ni se par astăzi de multe ori stupide însă oamenii s-au condus după ele sute de ani. Iată câteva dintre ele :
Era necesar consimţământul ambilor soţi;
Ceremonia căsătoriei era sacră, binecuvântată de un preot (dar existau şi unele excepţii);
Pentru a proteja femeia împotriva soţului ei, acesta trebuia să-i asigure o zestre, un capital, o majorare de capital a cărei valoare era stabilită la o treime sau la jumătate din bunuri conform regiunilor unde trăiau;
La moartea soţiei, zestrea revenea copiilor soţului ei, chiar dacă ea s-a recăsătorit;
Repudierea era interzisă;
Adulterul era grav condamnat.
Divorţul nu era permis decât în trei cazuri după o anchetă de moralitate efectuată de către un preot şi de consultarea martorilor:
Sterilitatea sau impotenţa;
Consangvinizarea prelungită până la gradul 7 de rudenie;
Trecerea, mai târziu, la preoţie a unuia din parteneri (multe femei au fost forţate să intre într-o mănăstire, la un moment dat).
În Scoţia, ceremonia căsătoriei putea să se lipsească de binecuvântarea unui preot. Era suficient dacă cei doi parteneri afirmau în faţa martorilor de a fi soţ şi soţie pentru ca mariajul să poată fi efectuat.
Femeile din clasele inferioare şi burgheze se bucurau de o libertate considerabilă. Erau majore la 12 ani şi libere de a-şi gestiona bunurile, de a se căsători şi chiar de a vota. Multe meserii le erau accesibile.
Pentru femeia nobilă, era însă diferit. În universul violent, agresiv, esenţial viril al castelelor, ea nu prea conta. Soarta sa era legată de pământ, singura garanţie a puterii. Astfel, era o adevărată monedă de schimb pentru domnii care doreau să-şi crească bunurile şi să-şi asigure urmaşi.
Fetele erau adesea promise de la naşterea lor unor bărbaţi, de obicei, mai în vârstă decât ele. Cu toate acestea, rolul lor nu era neglijabil. În timpul în care soţii lor erau plecaţi la războaie aproape interminabile sau la vânătoare, ele se ocupau cu administrarea bunurilor lor.
Niciodată nu se căsătoreau în luna mai. În timpul sărbătorilor din mai, băieţii şi fetele se adunau pentru a cânta pe pajişti.
Pentru a celebra venirea primăverii, oamenii se curtau liber. Tinerii îşi alegeau regina, o femeie căsătorită care îşi alegea un alt partener decât soţul ei „gelos”.
În castele legăturile de rudenie erau consolidate. Femeia domnea ca stăpână peste o lume micuţă de cavaleri şi de scutieri, celibatari. Le plăcea să se distreze şi sărbătorile erau numeroase: căsătorii turniruri etc.
