Toate fosilele de umanoizi a căror vârstă depăşesc 1,7 milioane de ani corespund Pliocenului. În ea intră Ardipithecus ramidus, Australopithecus anamensis, Australopithecus afarensis, Australopithecus africanus şi Homo habilis, care au trăit în această epocă geologică.
Dar dacă oamenii de ştiinţă descoperă (ceea ce n-ar fi exclus) fosile de umanoizi mai vechi de 5 milioane de ani, ele aparţin atunci Miocenului (epoca precedentă pliocenului). Este foarte probabil ca primii Homo ergaster să fi trăit chiar înainte de sfârşitul Pliocenului, dar specimenele datând de cel puţin 1,7 milioane de ani relevă deja perioada geologică următoare, adică Cuaternarul. Unele fosile atribuite lui Homo habilis provin de asemenea din această perioadă.
În schimb, speciile de paranthropes au trăit o parte din existenţa lor în timpul pliocenului, dar Paranthropus robustus şi Paranthropus boisei s-au stins în timpul Cuaternarului.
Toate aceste fosile sunt africane! Este dificil de găsit fosile umanoide în Europa şi Asia din aceste perioade îndepărtate ale planetei noastre.
În Cuaternar, a apărut un fenomen special: răcirea generală a Terrei (glaciaţiune), un fenomen care are loc aproximativ la fiecare 100.000 de ani. Actual, trăim într-o perioadă interglaciară (numită Holocen).
Probabil că apariţia glaciaţiunii şi a Potopului care a urmat topirii gheţurilor explică faptul că se găsesc atât de puţine fosile în Eurasia şi America.
Suprafaţa pământului este supusă permanent unor acţiuni bine cunoscute de geologi. Pe de-o parte, rocile sunt supuse presiunii vântului, zăpezii şi mai ales apei: este ceea ce se numeşte eroziune. Pe de altă parte produsele de eroziune, antrenează prin acţiunile lor depuneri în anumite locuri în straturi succesive: este sedimentarea. Acestea pot atinge uneori kilometri de grosime, realizate în miliarde de ani.
Când primii oameni şi-au făcut apariţia pe Terra continentele şi mările erau aproximativ aceleaşi ca astăzi. Dar eroziunea, de atunci, a continuat să disloce încet munţii şi să acopere lent văile, prin intermediul apei. Siturile preistorice se întâlnesc în locurile unde straturile sedimentare au subzistat fără prea multe stricăciuni. Sunt locuri privilegiate unde au fost înregistrate arhivele pământului, dar unde nu se pot găsi uşor urmele aventurii umane de la începuturile sale.
Din păcate, siturile preistorice unde a trăit omul nu sunt foarte numeroase iar „documentele” pe care le-a lăsat, oasele, sunt la urma urmelor perisabile. Rămân câteva pietre (tăiate sau şlefuite), cioburi de vase, o cărămidă…
În straturile recente, adică mergând până către anul 2000 î.e.n., se întâlnesc obiecte din metal (fier sau bronz), câteva din lemn, foarte rar ţesătură şi oase de animale consumate din abundenţă, mai des decât artefactele umane.
