Frank Cotroni (1931 – 2004) a fost şeful Mafiei din Montreal (Canada). El este fratele lui Vic şi Pepe Cotroni, originari din Calabria, Italia, care l-au introdus devreme în activitatea criminală. Problemele lui cu legea au început la sfârşitul anului 1960, când oamenii săi au eşuat în complotul pe care l-au pus la cale pentru a jefui o bancă. Cotroni vorbea mai bine engleza decât franceza şi italiana. Integrarea sa în mediul criminal franco-canadian a fost o excepţie în lumea Mafiei. Curând a fost căutat în mod activ de către poliţie pentru cazul de extorcare împotriva unui rezident grec în 1972. Clanul său era implicat în încăierări minore cu Richard Blass.
Apoi, el a intervenit în atacul împotriva jurnalistului Jean-Pierre Charbonneau în 1973. În acelaşi timp, a fost descoperit în comisia de anchetă asupra crimei organizate pentru că clanul său avea legături cu miniştrii liberali Guy Leduc şi Pierre Laporte.
Cotroni a fost arestat pentru trafic de droguri în 1974. Scopul său era de a importa cocaină în valoare de 3 milioane pe teritoriul american prin Mexic. Autorităţile canadiene îl descriu ca fiind liderul filialei canadiene a familiei Bonanno într-o anchetă provincială publicată în 1976.
Curtea Supremă a Canadei l-a trimis în SUA, unde trebuia să execute o pedeapsă cu închisoare de cincisprezece ani. Cu toate acestea, a fost eliberat abia în 1979, după ce a petrecut o treime din timpul său într-o închisoare.
Activ în boxă, Cotroni a dezvoltat legături cu familia Hilton în 1980. Din nou, a fost căutat în 1983 pentru un caz de trafic de heroină de 5000 de dolari în timp ce colabora cu infractorul Real Simard.
În 1984, a aflat de moartea fratelui său Vic Cotroni în timp ce se afla în închisoarea Parthenais. Fiii săi, Francesco şi Paolo Cotroni sunt, de asemenea, implicaţi în cercurile Mafiei, iar al doilea dintre ei a murit mai târziu, ca urmare a unei răzbunări.
Din nou a fost încarcerat pentru o perioadă de opt ani, la sfârşitul anului 1980, a ieşit şi şi-a construit o reţea criminală în Columbia. O anchetă a poliţiei italiane a pus însă capăt libertăţii lui.
Din cauza vârstei lui înaintate, i s-a permis de a ieşi din închisoarea din Laval, dar a încălcat condiţiile care i-au fost dictate. Ultimul lui proiect era acela de a duce 180 kg de cocaină în Canada. În consecinţă, a fost arestat pentru câteva luni în 2002.
În 2003, Cotroni a publicat o carte de bucate. Mass-media afirma că suferă de afecţiuni cardiovasculare.
A murit de cancer la creier, în septembrie 2004. Înmormântarea lui a avut loc la biserica Notre-Dame-de-la-Defense în cartierul Little Italy (Mica Italie). La ceremonie au participat 400 de oameni şi au existat zeci de limuzine. Rene Angelil, Claude Blanchard, Michele Richard şi Dino Tavarone i-au trimis flori. Au fost eliberaţi 73 de porumbei, în prezenţa cortegiului funerar, dar şi a poliţiştilor.