Istorie

Frisonii

0 13
5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Frisonii de astăzi constituie o populaţie germanică care a suportat de-a lungul istoriei numeroase invazii de alte popoare. Originea geografică se situa într-o regiune acoperind aproximativ sudul Suediei şi al Norvegiei, Danemarca şi nordul landurilor germane Schleswmig-Holstein şi Mecklemburg.

Reamintim că popoarele germanice s-au instalat în centrul Europei către 1400 î.e.n. Aproximativ în anul 800 înainte de Christos, aceste popoare s-au divizat şi s-au estins către vest, est (goţii şi vandalii) şi nord (scandinavii).

La sfârşitul epocii bronzului (700 î.e.n), expansiunea germanilor din Vest a atins sectoarele marginilor nord-vestului Germaniei. Aceste popoare germanice din vest pot fi divizate în trei grupe de triburi: inguaeonii, istuaeonii şi irminonii. Strămoşii frisonilor aparţineau inguaenilor, la fel ca iuteii, anglii şi saxonii. Dintre toate aceste grupe, cei mai apropiaţi de frisoni erau saxonii.

Către 700 sau 600 î.e.n., majoritatea inguaeonilor (proto-frisonii) erau deja instalaţi de-a lungul coastelor Mării Nordului, în special în regiunile unde se găsesc astăzi provinciile olandeze de la Frise (Friesland) la Groninque (Groningen). Abia către 200 î.e.n. se poate zice că frisonii au format o anume entitate etnică.

Romanii

Atunci când romanii au cucerit Galia şi Belgia, frontierele Imperiului Roman s-au extins până la Rin, ceea ce-i lăsa în principal pe frisoni în afara dominării romane. Sub domnia împăratului August (28-14 î.e.n.), romanii au vrut să-şi împingă frontierele mai la nord, şi să utilizeze Helba în loc de Rin pentru a marca frontiera. Dar în loc să cadă sub influenţa romanilor, frisonii au preferat să “colaboreze” şi să negocieze un pact, cu toate că au trebuit să plătească impozite sub formă de piei de vacă. Sub domnia împăratului Tiberiu (14-37), impozitele au devenit mai ridicate. Temându-se că romanii vor ajunge să le ia toate animalele, în anul 28 frisonii s-au revoltat. Drept represalii, romanii şi-au trimis legiunile pentru a-i pedepsi pe frisoni, dar armatele romane au fost în frunte în bătălia de la Baduhennawood. Timp de două secole, frisonii au trăit liberi.

Batalie intre frisoni si romani

Către anul 250, creşterea nivelului mării şi inundaţiile au făcut ca aproape toţi frisonii să părăsească insulele de pe coaste pentru a se întoarce să trăiască pe continent. Atunci ei au trebuit să facă faţă rivalităţilor între celelalte popoare germanice.

După prăbuşirea Imperiului Roman de Occident în 395, triburile germanice au imigrat pretutindeni în Europa de vest formând noi triburi în regiunile învinse. Pentru prima oară, sau creat statele germanice: iuteii, saxonii, anglii, francii, burgunzii, goţii, vandalii şi frisonii. Către anul 450 anglii, saxonii şi iuteii şi o parte din frisoni au traversat Marea Nordului şi s-au stabilit în Marea Britanie. Frisonii, cel puţin cei care au traversat marea, au colonizat comitatul Kent în sud-estul insulei.

Francii

Frisonii continentali ocupau o bantă de coastă care este astăzi nord-estul Olandei şi nord-estul Germaniei. În cursul sec. VI, regatele germanice au slăbit: ostrogoţii au fost cuceriţi de romani, romanii din Occident apoi de longobarzi; vizigoţii i-au eliminat pe suevi înainte de a fi exterminaţi la rândul lor de arabi în Spania; vandalii au suportat aceeaşi soartă în Africa de Nord şi supravieţuitorii au fost islamizaţi. În fine, francii au fost mari învingători din aceste înfruntări şi au supus toată Europa romanizată sub autoritatea câtorva monarhi. Clovis, regele francilor, l-a bătut pe ultimul reprezentant al autorităţii romane la Soisson în 486; el şi-a extins statele de la Loire până la Rin, apoi s-a convertit la catolicism şi a putut în acest mod să se bucure de întreg sprijinul gallo-romanilor.

Frisonii au reuşit deci de a se ţine departe de franci însă le-au devenit duşmani datorită religiei lor păgâne. Ei făceau comerţ şi controlau o mare parte din Marea Nordului şi din itinerariile comerciale, de la Friesland până în Anglia, Franţa, Scandinavia şi nord-vestul Rusiei. După moartea lui Clovis în 511, frisonii au profitat de luptele interne ale francilor şi au cucerit oraşele Utrecht şi Dorestadt, care au rămas sub dominaţia lor mai mult de o sută de ani (511-628).

Marele Friesland

Creştinizarea Frieslandului a început în 688 atunci când episcopul Wigbert a predicat în Friesland; în 800, doar elita conducătoare era creştină, marea majoritate a populaţiei nu a fost niciodată creştinizată.

În 689, regele franc Pepin al II-lea a purtat război cu Friesland şi a cucerit Dorestad. Între 600-692, a căzut şi Utrecht în mânile sale. Apoi regele Poppa, (Hrodbad) (719-734), fiul lui Redbad, a pierdut o bătalie decisivă şi forţele frisone au fost decimate. Drept urmare, Friesland a fost încorporat Imperiului franc. În cursul acestei perioade şi până în sec. VIII, s-a format limba frisonă. Ea era vorbită pe toată coasta mării nordului şi în insulele învecinate: aria sa lingvistică se imntindea de la actuala frontieră între Olanda şi Belgia până la cea care se pare Danemarca şi Germania.

Batalia de la Baduhennawood

Dominările

Imediat a început lunga dominare a francilor. Carol cel Mare şi-a guvernat Imperiul într-un mod foarte centralizat. Frisonii au trebuit să servească în armatele sale, în special în războaiele contra vilţilor (789) şi avarilor (791).

După ce Carol cel Mare i-a înfrânt pe saxsoni în 785, Imperiul Franc se întindea la Nord până la frontiera cu Danemarca. Ţara frisonilor a aparţinut Lotharingiei după tratatul de la Verdun din 483, apoi a fost integrată în Sfântul-Imperiu romano-germanic. Divizată în mai multe state (comitatul Olandei şi al Zelandei, episcopia de Urecht, seignoria de Groningue), Friesland nu a mai putut să-şi mai conserve decât două entităţi teritoriale în Olanda: Frise (Friesland) şi Frise-Orientală (Groninguen).

În 800, sub domnia Carolingienilor, primii vikingi scutiţi de serviciul militar în străinătate, dar au trebuit să-şi organizeze potenţialul lor de apărare contra vikingilor. În 838, o inundaţie enormă a distrus aproape tot Frislandul, în special un mare număr de oameni şi de animale. După moartea regelui franc Ludovic Piosul în 840, apărarea Frieslandului a cedat. Cum nu mai exista niciun rege frison, raidurile daneze asupra Frieslandului s-au intensificat. Începând cu sec. IX, frisonii au trecut sub dominaţia daneză.

După perioada daneză, a urmat perioada olandeză. Conţii Casei de Olanda au devenit elita conducătoare în ţări şi de-a lungul Mării Nordului şi au impus limba olandeză. Totuşi frisonii au reuşit să-i învingă pe duşmanii lor în 1345 în timpul unei expediţii militare organizată contra lor de olandezi, flamanzi şi francezi. Dar frisonii au fost definitiv înfrânţi în 1498 de ducele Albert de Saxa (1443-1500).

Împăratul Maximilian a dat ţara frisonilor ducelui învingător care a făcut din Leeuwarden capitala sa. Aceasta din urmă a administrat Frisland cu o armată de funcţionari care au impus limba germană pretutindeni. Chiar Biblia şi jurămintele în biserici se făceau doar în această limbă. În 1523, Carol Quintul a anexat Frise care după ce a aderat la tratatul de la Utrecht în 1579, şi-a proclamat indepedenţa, sub numele de Provinciile-Unite. Cum ţara era guvernată de olandezi, frisona a fost pur şi simplu interzisă în forma scrisă pentru a fi înlocuită prin olandeză.

Imediat, Frise-Orientală a fost condusă de mai mulţi conţi după care a trecut sub contractul Prusiei, în 1744. Trei ani mai târziu, stathundes – sau guvernatorul – Frisei,  Willhelm al IV-lea, a fost ales ca stathunder ereditar în toată ţara; el a fost la originea actualei dinastii a Olandei.

Fiul său cel mai mic, Willhelm I, a devenit primul rege al acestei ţări, în 1815. Frise a fost redată Prusiei în 1814 şi, după câţiva ani de dominare franceză, provincia a fost cedată Hanovrei, astăzi o regiune germană.

De fapt, din sec. XVI, frisona a trecut printr-o regresiune lentă, cedând fie în faţa germanei fie a olandezei. Primul document literar frison este o traducere de catehism de Luther datând din jurul anului 1600. Unii poeţi şi romancieri frisoni nu au reînceput să scrie în limba lor maternală decât în sec. XIX când s-au impus diferite naţionalisme lingvistice în Europa. Către 1830, a început codificarea şi normalizarea scrierii frisone, dar aceasta nu a fost terminată decât în 1844. Ultima reformă de ortografie acceptată de autorităţile provinciale din Frise a avut loc în 1980.

Frisonii din Germania

Frisona din Nord (în germană, Nordfriesish, iar în frisonă Friisk) este vorbită în landul Schleswig – Holstein de 9000 sau 10.000 de locuitori în insulele din Marea Nordului (Sylt, Fohr, Amrum, Helgoland etc.), cât şi pe coasta de vest a acestei regiuni. Frisona din Nord este fragmentată în mai multe dialecte variabile puternic disticte unele de altele.

Regiunea de implantare a frisonilor din Nord (Frieslandul din Nord, cu insulele Sylt, Fohr, Amrum şi Helgoland) este situată de-a lungul coastei de vest a lanului Schlewig- Holstein. În jur de 50. 000 – 60. 000 de indivizi se declară a fi frisonii din Nord pe baza ascedenţei lor etnice şi a sentimentului lor de identitate personală; 10. 000 vorbesc frisona şi 20. 000 îi înţelege. În regiunea lor de implementare, frisonii din Nord reprezintă circa o treime din populaţia totală şi, în unele insule, ei constituie chiar majoritatea.

În landul vecin, Saxa de Jos, se vorbeşte frisona din Est (sau frisona orientală din Saterland zisă “frisona sateroasă”) numită seeltersk. Frisona din Est este vorbită la extremitatea nord-vestică a landului Saxa de Jos şi nu este folosită în mod normal astăzi decât de 2000 de locuitori, adică circa 17 sau 18% din membrii comunităţii frisone orientale, aceasta fiind evaluată la 11. 000 sau 12. 000 de persoane. Frisona orientală este, de asemenea, fragmentată în câteva variante de dialecte corespunzând satelor unde se foloseşte: Ramsloh, Scharrel, Strucklingen şi Sedelsberg. Se poate afirma fără a ne înşela că frisona din Saterland (Saxa de Jos) este pe cale de dispariţie, cu atât mai mult cu cât modernizarea acestei regiuni agricole bulversează modul de viaţă tradiţional al frisonilor saterozi. În viaţa cotidiană, frisonii vorbesc de obicei germana.

Frisonii din Olanda

În Olanda, frisona este cunoscută de localnici sub numele olandez fries sau calnici sub denumirea frisonă de frysk. Ea este vorbită de 400. 000 de persoane în provincia olandeză Frise care, în total, numără o populaţie de aproximativ 600. 000 de locatari. Documentele cele mai vechi scrise (alfabetul latin) în frisonă datează din sec. XII.

În 1579, Frise îşi pierdea autonomia şi devenea o provincie a Olandei. Cum ţara era guvernată de olandezi, frisona a fost interzisă în forma sa scrisă fiind înlocuită cu olandeza. În 1830, a început codificarea şi normalizarea scriiturii frisone, dar aceasta a fost terminată abia în 1879. Ultima reformă ortografică acceptată de autorităţile provinciale din Frise a avut loc în 1980.

Frisona din Olanda este numită frisona de Vest (ost-fries), în timp ce se vorbeşte despre frisona din Nord în landul Schleswig-Holstein şi de frisona de Est în Saxa de jos (Niederschsen). În realitate, frisona vorbită în provincia Frese reprezintă singura varietate normalizată în ortografia sa şi în pronunţia sa.

În provincia Frise, puţin peste jumătate din populaţia de 600. 000 de locuitori, adică 54,8% sau 350. 000, sunt de limbă maternală frisonă. Studiile (Gorter şi Jonkman, 1995) au arătat că 94% din populaţia provinciei cuprinzând frisona (cunoaştere pasivă), că 74% o vorbeau, că 64,5% o citeau şi că doar 17% o scriau. Restul vorbeşte fie olandeza standard fie un dialect olandez (în special în sudul provinciei). Deşi frisona ocupă un loc deloc de neglijat ca limbă vorbită în viaţa cotidiană, în ceea ce priveşte persoanele care o scriu sunt însă puţine. Capitala provinciei Frise este Leeuwarden.

Lasă un comentariu

Urmăriţi-ne pe Facebook!

Urmariți-ne pe Twitter!

Urmariți-ne pe Pinterest!

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!