Istorie

Fritigern a produs cel mai mare dezastru militar roman din secolul IV

0 231
5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Din 332, tervingii, ramura de vest a goţilor, s-au stabilit în Dacia, la nord de Dunăre, cu un tratat de federație concluzionat cu împăratul Constantin.

În anul 340, au fost evanghelizaţi de episcopul goților Wulfila, care promova erezia ariană.

Către 370, se pare că regele acestora era Atanaric, care a rămas atașat la religia păgână a goţilor și i-a persecutat pe convertiţi.

Se cunoaşte destul de puţin despre Fritigern (în gotică Frithugairns); era un nobil got convertit la arianism. A intrat în istorie în jurul anului 370 alături de Atanaric.

În acel an, s-a format o partidă a goților, adversarii ai luiAtanaric, sub conducerea lui Fritigern. Acesta era sprijinit de împăratul Imperiului Roman de Răsărit Valens, care a trimis trupe ca să-l susțină. Pentru a-i mulțumi pentru sprijinul său, Fritigern s-a convertit la religia împăratului, arianismul, alături de mulţi dintre soldații lui.

Fritigern a produs cel mai mare dezastru militar roman din secolul I1În 376, tervingii au fost amenințaţi de huni, care îi supuseseră deja pe ostrogoți în anii anteriori; știind că hunii nu aveau mijloacele de a traversa masiv Dunărea, tervingii lui Fritigern i-au cerut permisiunea lui Valens de a traversa fluviul și de a se stabili pe teritoriul Imperiului Roman de Răsărit. Dar Atanaric a preferat să se refugieze în Carpați cu restul oamenilor.

Împăratul din Bizanţ Valens, un suveran fără geniu şi temător, care în acel moment se afla în Antiohia de unde îi supraveghea pe perşi, a fost de acord să-l lase pe Fritigern și pe partizanii acestuia de a intra pe teritoriul Imperiului Roman de Răsărit, cu condiţia de a se lăsa dezarmaţi, însă imediat ce goţii au pus piciorul pe solul Imperiului au refuzat de a-şi mai preda armele.

În toamna anului 376, goţii au traversat Dunărea și s-au stabilit în provincia Moesia. În schimb, Fritigern trebuia să furnizeze mercenari pentru armata romană. Lunile au trecut şi stupiditatea administraţiei romane nu a găsit soluţii la noile probleme apărute în teritoriu. În plus, rândurile goţilor s-au îngroşat prin venirea altor clanuri care fugeau din calea presiunii exercitate masiv de primele rânduri de huni şi alani care veneau din Asia. Goţii erau decişi să-şi continue cu orice preţ înaintarea spre Mediterana.

În loc să caute soluţii viabile pentru a face faţă unei mari provocări care urma să vină, liderii romani Lupicinus și Maximus i-au maltratat pe barbarii federaţi. Goţii au fost loviţi crunt de o mare foamete iar romanii au profitat pentru a le vinde carnea la prețuri ridicate, forțându-i pe barbari să-și vândă copiii în sclavie.

Dar, în 377, a avut loc un incident la Marcianopolis: romanii au interzis accesul pe piață al goții care au început să se agite. În acel moment, Lupicinus îi avea invitaţi la masă pe Fritigern și Alavivus. Aflând de o iminentă revoltă a goţilor, generalul roman a ordonat să fie masacrate gărzile de corp ale barbarilor și era pe cale chiar să-i omoare pe musafirii lui. Dar Fritigern l-a convins să-l lase să trăiască argumentând faptul că numai el putea potoli furia tovarășilor săi.

Fritigern a scăpat de fi asasinat, dar nu se știe dacă a încearcat să-i calmeze pe goți. În orice caz, a condus revolta care s-a declanșat la scurt timp, când oamenii lui s-au luptat cu trupele lui Lupicinus.

Apoi, Fritigern și războinicii lui au intrat în provincia vecină Tracia pe care au început să o devasteze. Războinicilor vizigoţi li s-au alăturat mulţi goți sclavi care se aflau în zonă, muncitorii de la mine care suportau impozite grele, cei din arsenalele de stat și sclavii eliberați. Dar li s-au alăturat şi alţi goți care se stabiliseră de mult timp în regiune, precum și ostrogoţii care au profitat de tulburări ca să treacă Dunărea și alte bande de barbari: taifali, alani și huni. O adevărată armată de barbari de diverse origini care acum aveau un scop comun.

A avut loc o luptă în urma căreia romanii au văzut cum aceste bande de mercenari barbari au dispărut în Moesia și Sciţia, spre a le jefui. Fritigern s-a aliat cu liderii greutungilor Alatheus și ostrogotului Safrax și puternica lor cavalerie, au traversat Balcanii și s-au răspândit în întreaga Tracie fără a întâmpina multă rezistenţă.

Înspăimântat peste măsură, Valens a adunat în mare grabă o armată; întâlnirea cu vizigoții a avut loc în dimineaţa zilei de 9 august 378 în apropierea orașului Adrianopole (azi Edirne, în Turcia).

Împăratul Valens a mers asupra Traciei, în fruntea unei armate importante – aproximativ 15.000-20.000 de oameni, conform estimărilor mai credibile – reunind toate trupele încă disponibile în Orient. Nepotul lui Graţian trebuia să-l sprijine prin Nord, dar mai întâi trebuia să facă campanie împotriva alamanilor pe cealaltă parte a Rinului, ceea ce a întârziat sosirea acestuia.

Fritigern a trimis scrisori secrete împăratului Valens pentru a încerca să evite confruntarea, așteptând întoarcerea cavaleriei ostrogote pe câmpul de luptă. Prima scrisoare propunea pacea în schimbul unei instalări a goților în Tracia bucurându-se de vitele și recoltele din provincie, cu statut federalizat; a doua propunea romanilor de a face o demonstrație de forță pentru a-i impresiona pe goți.

Cu toate acestea, încrezător în forţele de care dispunea, împăratul Valens s-a decis să atace în dimineața zilei de 9 august 378, la Adrianopole. Informațiile de care dispunea îi prezentau faptul că avea în faţă o armată de doar 10.000 de luptători goţi şi barbari. Numai atunci când împăratul roman Valens a sosit la fața locului, a văzut o armată cu mult mai mare, staţionată în spatele unui cerc formidabil format din căruțe.

Un grup de goţi a încercat o negociere cu romanii pentru a se găsi o soluție pașnică, dar a fost refuzat pentru că cei care se aflau acolo nu erau personaje de rang înalt. Se pare că Fritigern nu aprobase această ambasadă.

Ccu toate acestea, romanii s-au decis să-l trimită pe contele Richomer ca ostatic pentru a încerca o nouă discuție, întreruptă însă de două unități romane indisciplinate care au început în mod neașteptat asaltul, antrenând în luptă restul trupelor.

Goții au rezistat atât de bine încât i-au obligat pe romani să-şi refacă rândurile, după care s-au angajat într-un nou asalt asupra cercului de căruţe puternic fortificate. Acesta a fost momentul în care cavaleria ostrogotă, revenind de la realimentare, a intrat în bătălie, în timp ce Fritigern încerac o ieşire. Romanii erau prinși!

Un atac al aripii lor stângi s-a îndreptat rapid asupra cavaleriei. Imediat a început debandada cavaleriei și a rezervei tactice a armatei romane. Două treimi din armata romană, împăratul Valens și aproape toţi generalii și ofițerii statului major au fost uciși în această luptă. Împăratul Valens a pierit în incendiu în casa în care se refugiase. Unitățile cele mai combative ale armatei bizantine au fost decimate. După victoria lor răsunătoare, vizigoții l-au ales rege pe Fritigern și au devenit principala putere în Balcani.

Bătălia de la Adrianopole este importantă deoarece romanii au fost grav bătuți, împăratul și un mare număr de ofițeri de rang înalt au fost ucişi. Acesta este un regres grav, dar nu decisiv; Valens a fost înlocuit cu Teodosie, care a continuat războiul împotriva lui Fritigern avându-l ca aliat pe Modares, un şef got niceean, creştin ortodox, pe care l-a numit comandant al armatei din Tracia în scopul de a nimici o coloană de jefuitori goţi, care se refugiase în Balcani. În plus, el a primit gradul înalt de magister peditium şi agri deserti, pământuri pentru cultivat, transformându-l într-un mare latifundiar dar de asemene într-un general apt de a comanda şi capabil de a participa la discuţii teologice.

În următorii doi ani Fritigern şi-a continuat războiul împotriva romanilor, cu mai mult sau mai puțin succes, câștigând astfel recunoașterea majorităţii vizigoţilor din imperiu. Războiul s-a încheiat în 382 cu un nou tratat de federaţie care stabilea instalarea din nou a vizigoților în Moesia.

Nu s-a stabilit clar data morţii lui Fritigern; probabil a avut loc înainte de tratatul din anul 382. Atanaric a reapărut în jurul acestui moment, probabil după moartea lui Fritigern și s-a mutat la Constantinopol, unde a murit puţin mai târziu.

Content Protection by DMCA.com

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!