Destine adevarate

Gelozia mea i-a provocat depresie

0 20
5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Am aflat că soţia mea, Cosmina, cu care sunt căsătorit de cinci ani, m-a înşelat de patru ori cu acelaşi bărbat… A fost un nemaipomenit şoc pentru mine şi am avut sentimentul inutilităţii. Doream să-mi pun capăt zilelor.

Nu am făcut-o, însă, şi asta pentru că fac parte dintre acele persoane care iubesc enorm viaţa, chiar dacă ne oferă mai mult rele decât bune. Ce să vă spun, am senzaţia că m-am obişnuit cu eşecurile.
Să vă explic însă cum a ajuns Cosmina la această infidelitate. Ne-am căsătorit din dragoste. Este o femeie posesivă, frumoasă, temperamentală, o bună gospodină. Am numai cuvinte de laudă în ceea ce o priveşte.

Dar această frumuseţe a sa, care pe mine m-a vrăjit de cum am văzut-o, i-a purtat feste, din păcate. Fiind o femeie superbă, în mod natural este şi curtată cu asiduitate. La început, mi-a venit extrem de greu de a accepta realitatea şi m-am opus cu vehemenţă, eram nervos şi foarte gelos pe orice bărbat cu care vorbea sau intra în contact (deşi nu aveam motive s-o bănui că m-ar fi înşelat). Eram şi eu posesiv, pentru că speram (prin absurd) să fie numai a mea.

Frumuseţea este însă o povară serioasă pentru o femeie pe care natura a înzestrat-o cu generozitate. Eram năucit de frecvenţa complimentelor pe care le primea soţia mea (şi trebuie să vă precizez că de cele mai multe ori, tocmai de faţă cu mine ). Era un afront, o nedreptate care mă izbea şi pe care însă nu puteam s-o evit. Ce să fac?
Marea noastră problemă s-a ivit atunci când şeful său, un bărbat matur şi tatăl a doi copii, s-a îndrăgostit nebuneşte de soţia mea. Se comporta stupid şi pretindea iubirea ei pe faţă, fără milă sau jenă, de parcă într-adevăr i s-ar fi cuvenit acest favor.

Cosmina era pur şi simplu disperată. Venea acasă plânsă, era nervoasă însă evita să-mi spună despre această spinoasă problemă (ştie că sunt un om violent). La întrebările mele se eschiva şi tăcea sau schimba cu delicateţe subiectul.
Am înţeles totuşi că se petrecea ceva foarte grav cu ea şi eram hotărât să aflu despre ce este vorba. Inutil, n-am putut să aflu din gura sa. Noroc că mi-a povestit pe îndelete, la o cafea, buna sa prietenă, Violeta, o brunetă focoasă, care mă ţinea la curent cu ce făcea cea mai bună prietenă a sa, adică soţia mea.

Mă iubea, o evitam cât puteam însă ştiam că am nevoie de ea. Nu strică niciodată un aliat sigur în preajma soţiei, m-am convins! I-am explicat Violetei reacţiile de neînţeles pentru mine manifestate de Cosmina. Cu fineţe, ea mi-a luat mâna în palma sa, a mângâiat-o dulce şi mi-a spus:
– Este atacată!
– Soţia mea? am izbucnit eu. În ce sens mă rog?!
– Ştii cât de frumoasă este în ochii bărbaţilor…

Imediat, m-am făcut roşu la faţă. Turbam de gelozie. Dar am aşteptat cu sufletul la gură revelaţiile Violetei, care m-a anunţat pe un ton cât se poate de serios:
– Şeful său nu îi dă pace !
– Este amanta lui? am tunat eu.
– Nu, n-aş putea spune asta… numai că el o hărţuieşte sistematic pe biata Cosmina.
– Şi de ce na-i binevoit de a-mi spune până acum?
– Iubitule… nu vreau să mă bag în căsnicia voastră , ştii doar…
– Aşa-i, scuză-mă…

Încercam să mă calmez, însă nu puteam. O gelozie fără seamăn îmi răscolea adânc fiinţa. Eram extrem de supărat, aprig, gata de ceartă (poate de aceea Violeta evitase de a-mi spune tocmai ea despre şeful neveste-mii). Nu era chip de a mă calma. Am pus mâna pe telefon şi am sunat-o pe Cosmina (care se afla la birou), pentru a-i spune că aveam de discutat ceva serios când va veni acasă.

sotiaCred că a stat ca pe ghimpi la serviciu. Imediat ce am văzut-o în prag, avea faţa palidă. Era îngrijorată. I-am explicat despre faptul că ştiam că se confrunta cu o problemă de hărţuire sexuală şi am insistat de câteva ori, în mod repetat:
– De ce nu mi-ai pus nimic despre ea?
– De teamă, Ovidiu.
– Adică?
– Ştii bine, oh, că eşti violent, omule. Nu vreau să îi faci ceva rău dintr-o prostie!
– Dar sunt calm! am minţit eu.
– Eu văd altceva…
– Nu, te asigur, sunt calm… şi voi discuta cu şeful tău de la bărbat la bărbat.
– Nu ştiu dacă însă te v-a asculta!
– Ce vrei să spui?
– Este un om laş… Şi-apoi, nu vreau să-mi creezi şi mai multe probleme decât am la serviciu, te rog. Abţine-te! Nu s-a întâmplat nimic grav şi nu se va întâmpla vreodată.
– Ce garanţii pot să am?
– Ce? Cuvântul meu! Îţi ajunge??
– Nu, eu vreau să vorbesc cu acest om.
– Nu întinde coarda, dragul meu. Îţi spun cu mâna pe inimă şi te rog mult să mă crezi: nu s-a petrecut ceva de care să te simţi lezat vreodată.
– Te cred!
– Mulţumesc.

La rugăminţile soţiei mele, în acel moment am cedat de a mai discuta cu şeful său la serviciu, a doua zi, cum aveam de gând. Intervenţia sa m-a calmat relativ. Dar mintea mea, credeţi-mă, fierbea la maxim. Sufletul îmi era cuprins de o gelozie teribilă. În viziunile mele, o vedeam pe Cosmina în braţele acelui bărbat matur, care profita şi o săruta. Este greu de descris până unde m-a dus imaginaţia mea bolnavă.

Cert este că în urma acestei discuţii cu soţia mea, şi a promisiunii pe care i-am făcut-o, am renunţat de a face un scandal la locul său de muncă, exclusiv de dragul său. Un lucru am făcut totuşi: când ieşea de la serviciu o urmăream până acasă. Eram <umbra> sa, sperând prin absurd să o surprind măcar o dată, în compania acelui om care nu-i dădea pace. Din fericire pentru el, nu s-a întâmplat şi nu aveam motive întemeiate de a mă certa cu Cosmina.

Numai că ea, sensibilă, simţea permanent o mare presiune, constant, care venea acum din toate părţile. Practic, nu mai avea linişte nici acasă nici la serviciu. Ca urmare, soţia mea a intrat într-o depresie acută şi a trebuit să fie internată. Acolo, s-a găsit cineva care să profite de ea, un infirmier profitor.
Cum de i-a cedat acestui om? Am aflat. Evident, nu mi-a convenit. De furie, am izbucnit şi m-am certat cu acel bărbat, ne-am luat la bătaie şi a fost nevoie de intervenţia fermă a poliţiei pentru a ne potoli. Am plecat răvăşit de la spital şi vă mărturisesc că acasă am plâns în singurătate. Mă simţeam prost, confuz şi mă încercau multe gânduri negre. Este dur atunci când nu mai ai speranţe şi când simţi că toate drumurile ţi s-au înfundat.

A doua zi, am mai făcut un pas greşit. Am tăbărât din nou peste acel infirmier, rivalul meu, cel care mi-a furat liniştea. Şi poliţia a fost nevoită să intervină a doua oară, ferm, iar eu m-am ales cu o amendă frumuşică. Dar cel mai grav este faptul că soţia mea a intrat într-o altă fază a depresiei (chiar dacă nu-mi doream asta). Era în infern, delira.
Nu ştiam ce să mai cred despre cuplul nostru. Pur şi simplu eram ca hipnotizat, supărat la maxim. Nu aveam tăria să o iert, deşi aş fi vrut. Era prea vie trădarea Cosminei şi nu cred nici că era momentul. Ce-i drept, am comis câteva erori, dar numai din prea multă gelozie.

Regretam? Nu. Şi dacă aş fi fost pus din nou la încercare, sunt convins că aş fi procedat exact în acelaşi mod. Simţeam (şi simt) că mi-am pierdut busola, că navigam în derivă.
Oare ce mai poate salva căsnicia noastră? Greşisem, însă vă mărturisesc cu mâna pe inimă că efectiv am fost orbit de gelozie. Numai că acel ticălos a ştiut să profite de starea soţiei mele… ca şi şeful ei, de poziţia sa. Oare toţi bărbaţii sunt aşa?
Cosmina a fost multă vreme supărată pe mine şi credeam că nu mă va putea ierta. Instinctele mele nu i-au convenit. Eram rănit în orgoliu, ca un animal încolţit. Sunt rău când vine vorba de a-mi salva <patrimoniul>!

Şi în mod cu totul întâmplător, am aflat despre acel individ şi despre relaţia pe care a avut-o tocmai cu soţia mea. Mai mult, nu a negat şi a încercat să cădem la pace. Dar cum puteam să fac asta? După ce că m-a rănit profund, m-a crezut şi prost!! Ah, fericirea depinde de atât de puţin…
Am fost pus la mare încercare (şi Cosnima nu s-a potolit după această escapadă). S-ar părea că are infidelitatea în sânge. Este modul său de a scăpa de stres, de a se simţi liberă. Uită însă cât rău îmi face. Oamenii vorbesc şi ne judecă. Fisura din căsnicia mea nu a scăpat neobservată, desigur.

Gura lumii este slobodă. După toate aceste aventuri ale soţiei mele, am multe momente în care stresul nu-mi dă pace, în general. Noroc că nu avem copii!! Uneori, îmi vine nu ştiu de ce, să-mi iau lumea în cap şi să o las baltă pe Cosmina cu toate problemele sale. Dar sincer, nu mă lasă sufletul, pentru că într-adevăr ţin la ea. Este comoara mea cea mai de preţ.
Nu pot însă să scap de gelozia care îmi macină sufletul sistematic. Sunt în mare impas. Soţia mea se comportă de multe ori ciudat, ilogic, are porniri misterioase şi este bolnavă. A fost depistată cu diabet şi urmează tratamentul. Mă simt prins în capcană. Ce-mi va mai rezerva destinul? Habar n-am.

Niciodată nu am sperat să am o căsnicie durabilă, pentru că ştiam că din cauza caracterului meu voi avea probleme mai devreme sau mai târziu. Nu totuşi atât de multe! Acum, soţia mea este acasă şi se îngrijeşte, dar peste câteva zile va relua munca şi odată cu ea, grijile mele vor atinge iarăşi cote alarmante. De asta mă tem. Şeful său îşi va relua cu siguranţă vechile obiceiuri, obsesia. Ce-i de făcut ? Mă tem pentru ce voi putea face.

Viorel

Lasă un comentariu

Urmăriţi-ne pe Facebook!

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Urmariți-ne pe Pinterest!

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!