În 1938, în Ungaria condusă de Miklos Horthy au apărut o serie de măsuri antisemite care au limitat pentru evrei profesiile autorizate. În aprilie şi mai 1944, când înfrângerea le-a apărut ca inevitabilă, germanii şi aliaţii lor în Ungaria au început să-i deporteze masiv pe evreii unguri în ritmul de 12.000 pe zi, în principal către Auschwitz.
Autorităţile ungare au dat ordin, în aprilie, ca evreii care trăiau în afara Budapestei (aproximativ 500 de persoane) să se adune în anumite oraşe, în general sediile de guvernământ regionale. La oraşe, au apărut ghetourile, unde erau aduşi şi cei care trăiau în zonele rurale. Condiţiile erau însă inumane şi mizeria domnea pretutindeni. Sub protecţia imunităţii diplomatice, diplomatul suedez Raoul Wallenberg, a salvat mii de evrei di ghearele morţii, fiind vânat de oamenii lui Adolf Eichmann.
În mai puţin de două luni, aproximativ 440.000 de evrei au fost deportaţi în iulie 1944 din Ungaria. La 7 iulie însă, Horty a ordonat oprirea deportărilor (peste 145 de trenuri au plecat încărcate la refuz cu evrei având destinaţia lagărele morţii).
După căderea bruscă a lui Horthy, sub regimul lui Szalasi, bandele lui au făcut să domine o teroare fără egal asupra evreilor din Budapesta. Sute de evrei, bărbaţi şi femei, au fost asasinaţi cu brutalitate.
În noiembrie 1944, 70.000 de evrei din Budapesta au fost forţaţi să stea într-un ghetou destul de mic ca suprafaţă. Mai multe mii, sub escortă ungurească, au mărşăluit până la frontiera austriacă, între noiembrie şi decembrie. Mulţi dintre ei au pierit din cauza slăbiciunilor fizice şi a frigului pe drum.
Din cei 825.000 de evrei care trăiau în Ungaria în 1941, aproximativ 63.000 au murit sau au fost asasinaţi înainte de ocupaţia germană din martie 1944. Sub ocupaţie, puţin peste 500.000 dintre ei au murit ca urmare a relelor tratamente, au fost asasinaţi sau deportaţi. Shoah-ului au supravieţuit doar 255.000 de evrei.
istoric Marian Deaconu
