Acum 75 de ani, în vara anului 1940, Uniunea Sovietică a ocupat, prin presiune și dictat, partea de est a României (Basarabia și nordul Bucovinei), în pofida faptului că actele istorice de la Chișinău și Cernăuți din 1918, de unire a celor două provincii cu patria mama, fuseseră legitime și plebiscitare, determinate de realităţile istorice, demografice, culturale etc., de legitimitatea structurilor care au decis-o. Neavând pretenții teritoriale față de niciun stat, România a promovat în perioada interbelică o politică de pace şi prietenie cu toate statele vecine, inclusiv cu Uniunea Sovietică.
Cu toate acestea, presiunile şi ameninţările statelor revizioniste la adresa integrităţii sale teritoriale aveau să se intensifice, în special după încheierea Pactului de neagresiune cu Uniunea Sovietică din 23 august 1939 al cărui protocol aditional secret menţiona, la art. 3, interesul statului sovietic pentru Basarabia şi dezinteresul Reich-ului pentru acelaşi teritoriu. România era, astfel, izolată pe plan internațional.
Pericolul a fost evident și a fost perceput ca atare și la București, fără ca cei responsabili cu apărarea țării să ia și măsurile politice, diplomatice și militare corespunzătoare. La rându-le, urmărind propriile interese, diplomații germani, sovietici, dar și ai statelor occidentale democratice (inclusiv aliații din Înțelegerea Balcanică) au făcut cunoscut că nu vor interveni în sprijinul României. În final, cele două state (Uniunea Sovietică și Germania), care controlau și decideau situația statelor din centrul și estul Europei, și-au dat mâna, decizând rășluirea teritorială a României.
Semnificative, în acest sens, sunt pozițiile menționate mai jos:
3 noiembrie 1939. Ambasadorul englez la București, Reginald Hoare, face cunoscut lui Grigore Gafencu, ministrul român al Afacerilor Străine, că guvernele englez și francez nu credeau în ,,posibilitatea de a interveni activ în apărarea României împotriva Rusiei”;
4 decembrie 1939. Wilhelm Fabricius, ministrul german la București, declară lui Grigore Gafencu că ,,dacă războiul se va intensifica în Vest, Rusia Sovietică nu va putea fi împiedicată să-și realizeze anumite planuri”;
5 decembrie 1939. V.P. Potemkin, locțiitorul comisarului pentru Afaceri Externe, afirmă, într-o discuție cu ambasadorul Franței la Moscova că Odessa era ,,un punct mort” de când a pierdut hinterlandul Basarabiei;
9 decembrie 1939. Numan Rifaat Menemencioglu, secretar de stat în Ministerul de Externe al Turciei, declară lui Alexander Cadogan că ,,frontiera turcă” începe cu Bulgaria, nu cu România. Imediat, diplomatul englez avea să conchidă: ,,Turcii vor arunca România lupilor”;
13 decembrie 1939. Carl Clodius, însărcinatul economic al Reich-ului pentru sud-estul Europei, declară lui Ernest Urdăreanu, ministrul Palatului Regal, că Germania nu va apăra România ,,în momentul când Sovietele vor trece Nistru”;
7 martie 1940. Raoul Bossy, ministrul României la Roma, face cunoscut că ambasadorul german Mackensen i-a declarat ,,cu titlu personal”: ,,Noi vrem pacea în sud-est și problema Basarabiei trebuie închisă. Acum câteva luni erați dispuși să stați de vorbă cu rușii, acum refuzați pentru că evenimentele din Finlanda vă încurajază la rezistență. Dar să știți că armata sovietică nu este de disprețuit. Dacă vă atacă, ce faceți?”. La răspunsul ministrului român (,,Vom face ca finlandezii. Dacă e să murim, vrem să murim frumos. Dar sunt sigur că nu vom pieri. În afară de rezistența noastră, cred că am fi ajutați de toți cei potrivnici penetrației sovietice în Balcani, în primul rând de Germania, care nu poate avea interese să i se taie drumul spre Strâmtori și Răsărit”), diplomatul german a replicat: ,,Nimeni nu vrea ca rușii să ajungă în Balcani, în primul rând Germania, care nu poate avea interes să i se taie drumul spre Strâmtori și Răsărit, dar, în general, se socotește că Balcanii încep la Prut” și a precizat: ,,Pentru Basarabia nu va lupta nimeni. De aceea, cred, personal, că ar trebui să vă înțelegeți cu rușii, dacă ridică chestiunea Basarabiei… Tocmai pentru că România este un element de mare valoare în bazinul dunărean trebuie evitat de a o lăsa să alunece într-o situație primejdioasă. Sau vă simțiți oare apărați de garanția britanică? Englezii vă vor sprijin prin campanii de presă, dar nu prin campanii militare”;
29 martie 1940. V.M. Molotov declară în ședința Sovietului Suprem al U.R.S.S.: ,,Printre țările meridionale vecine, pe care eu le-am citat, este una cu care noi nu avem un pact de neagesiune, România. Aceasta se explică prin existența unei chestiuni litigioase nerezolvate, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de Uniunea Sovietică, cu toate că aceasta nu a pus niciodată chestiunea înapoierii Basarabiei pe cale militară. Altfel nu există niciun motiv de agravare a relațiilor sovieto-române”;
13 aprilie 1940. Atașatul de presă al Legației sovietice la București, Cebelea, declară Agenției ,,Stefani” că dacă România ,,nu va accepta nici acum propunerea sovietică, de data aceasta va vedea că lucrurile nu mai merg ca în trecut”;
15 aprilie 1940. V.M. Molotov declară lui Friedrich Werner von Shulenburg, ministrul german la Moscova, că problema Basarabiei nu era închisă.
22 mai 1940. Când i s-a atras atenția asupra masivelor concentrări de trupe sovietice la granița cu România și i s-au cerut lămuriri cu privire la ,,politica orientală” a guvernului de la Berlin, Wilhelm Fabricius a răspuns că ,,pacea și liniștea României” depindeau, într-o mare măsură, de înțelegerea la care ar ajunge guvernul român cu guvernul de la Moscova. Întrebat cum se va putea realiza acest lucru, ministrul german în România a făcut cunoscut că Moscova invoca mereu faptul că Odessa era prea aproape de frontiera vestică a Uniunii Sovietice și a adăugat, cu subînțeles: ,,Cum nu se poate muta Odessa de la locul ei, s-ar putea muta frontiera ceva mai departe”.
2 iunie 1940. Guvernul german întrebă guvernul român (printr-o comunicare verbală transmisă de ministrul Reich-ului la Bucureşti) dacă şi în ce măsură era dispus ,,a trata privitor la o cerere de revizuire a vecinilor săi, ca de exemplu a U.R.S.S. în chestiunea Basarabiei”.
23 iunie 1940. V.M. Molotov a făcut cunoscut lui Friedrich Werner von Schulenburg că ,,rezolvarea problemei basarabene nu mai suferă amânare”, că guvernul sovietic era hotărât ,,să folosească forţa în cazul în care guvernul român refuză o înţelegere paşnică”. Spre stupefacţia ambasadorului german (şi apoi a lui Adolf Hitler), V.M. Molotov a adăugat că cererea sovietică se extindea şi asupra Bucovinei, care avea populație ucraineană. Pentru ca totul să fie clar şi să nu apară vreo surpriză din partea Berlinului, diplomatul sovietic a mai precizat că Moscova ,,contează pe faptul că Germania nu va incomoda acţiunea sovietică, ci o va sprijini”. În schimb, Kremlinul va face totul pentru ,,a apăra interesele germane în România”. Arătându-se surprins, ambasadorul german a declarat că nu se aștepta la această decizie a guvernului sovietic, deși Germania era total de acord ca U.R.S.S. să mențină ,,cererile cu privire la Basarabia”, necontestate de germani, dar pentru realizarea lor nu trebuia să ,,dea ea însăși impulsul”. Reținerea sa nu era determinate de grija față de România, ci de teama că acțiunea sovietică ar fi putut ,,aduce prejudicii mari intereselor germane” în condițiile în care aceasta ,,ne livrează nouă materii prime, importante pentru război și pentru existență”. În aceeași zi, V.M. Molotov a transmis că așteaptă răspunsul german până la 25 iulie. Acesta a fost următorul: ,,a) În Basarabia nicio trecere peste sectorul Prut sau peste Dunărea de Jos, deoarece interesele noastre petroliere ar putea fi în consecință amenințate; b) promisiunea generală de protejare a intereselor Reich-ului german; c) promisiunea de protejare a intereselor populației germane în conformitate cu procedurile care se vor stabili ulterior; d) în cazul unui conflict asumat, protejarea regiunii petrolifere (niciun atac aerian)”. * Cu același prilej, s-a atras atenția guvernului român să nu se bizuie pe ajutorul german ,,împotriva dorințelor Rusiei”, Executivul de la București fiind sfătuit să ia ,,contact de urgență cu guvernul sovietic și dacă se poate să facă acest lucru chiar astăzi cu scopul de a ajunge la o soluționare pașnică a acestor probleme”.
25 iunie 1940. Odată încheiat ,,târgul”, Joackim von Ribbentrop a confirmat acordul Germaniei faţă de cererile sovietice şi a cerut lui F.W. von Schulenburg să comunice lui V.M. Molotov că guvernul german nu manifesta ,,nici un interes” faţă de Basarabia, dar că în restul României Reich-ul avea interese economice ,,deosebit de importante”, care includeau ,,terenurile petrolifere, cât şi terenurile agricole” și ca urmare, Germania era ,,deosebit de interesată să evite ca aceste regiuni să se transforme într-un teatru de război”. Șeful diplomației germane a mai făcut cunoscut că deși ,,manifestă o simpatie absolută față de idea soluționării Basarabiei”, guvernul german considera că Uniunea Sovietică trebuia ,,să acționeze în spiritual înțelegerilor de la Moscova și să facă tot ce-i stă în putință pentru a se ajunge la o soluționare pașnică a problemei basarabene împreună cu guvernul român”. În final, a cerut lui F.W. von Schulenburg să expună ,,în mod clar” lui V.M. Molotov că Germania acordă ,,un interes deosebit faptului că România să nu devină teatru de război”, că după părerea Berlinului o soluționare pașnică, în conformitate cu vederile rusești, era posibilă, mai ales dacă problema era abordată ,,cum se cuvine”. * Ca urmare, F.W. von Schulenburg a transmis lui V.M. Molotov (orele 21) poziția guvernului german, comisarul sovietic al Afacerilor Străine exprimându-și mulțumirile pentru atitudinea înțelegătoare a Berlinului și pentru bunăvoința de a sprijini guvernul sovietic ,,să-și satisfacă revendicărtile”, precizând că problema era ,,extrem de urgentă și nu poate suferi nicio amânare”. * F.W. von Schulenburg a atras atenția că ,,o renunțare din partea sovietică la Bucovina, care nu a aparținut niciodată Rusiei țariste, ar ușura în mod substanțial o soluționare pașnică” a diferendului sovieto-român. * În contradicție evidentă cu realitatea istorică, ministrul sovietic a replicat că ,,Bucovina constituie ultima parte care mai lipsește Ucrainei unificată și tocmai din această cauză guvernul sovietic trebuie să acorde importanța cuvenită rezolvării acestei probleme, în mod simultan cu problema Basarabiei”, dar că nu exclude ,,cu totul posibilitatea renunțării la Bucovina, în cursul negocierilor cu România”.
26 iunie 1940. Pentru a nu deteriora relaţiile sovieto-germane, dar nici să nu dea dovadă de slăbiciune, I.V. Stalin a recurs la compromis, cerând lui V.M. Molotov să-l informeze pe F.W. von Schulenburg că guvernul sovietic a decis ,,să-şi limiteze cererile asupra părţii nordice a Bucovinei, împreună cu oraşul Cernăuţi”. Încercând să obțină o compensație pentru România, ambasadorul german a apreciat că ,,s-ar putea ajunge la o soluționare pașnică mult mai ușor, în cazul în care guvernul sovietic ar înapoia rezerva de aur a Băncii Naționale a României”, care fusese transferată pentru păstrare la Moscova, în timpul primului război mondial. V.M. Molotov a răspuns că această problemă nu se mai punea deoarece ,,România a exploatat un timp destul de îndelungat Basarabia”. În continuare, cei doi diplomaţi au căzut de acord asupra modului în care urma să se procedeze: în timp ce guvernul sovietic avea să supună cererea (în aceeaşi seară) ministrului plenipotenţiar român la Moscova, guvernul german trebuia să sfătuiască ,,de urgenţă” guvernul de la Bucureşti ,,să cadă de acord”, altfel ,,războiul ar fi inevitabil”. Pe aceeași linie, guvernul italian a făcut cunoscut Germaniei că își oferă serviciile pentru exercitarea unei anumite influențe (în realitate presiune) asupra guvernului român.
Așa s-a întâmplat acum 75 de ani…
Alesandru Duţu (apud alesandrudutu.wordpress.com)
