Josef Mengele, “Îngerul morţii”

Josef Mengele, “Îngerul morţii”

5.00 avg. rating (99% score) - 2 votes

A fost fiul cel mai mic al lui Karl Mengele şi a Walburgei Hupfauer. Josef a venit pe lume la Gunzburg, în Bavaria, la 16 martie 1911. Tatăl său, pe atunci în vârstă de 30 ani, aparţinea unei familii catolice şi naţionaliste. Industriaş local bogat posedând propria sa fabrică de maşini şi de materiale agricole, Karl Mengele avea reputaţia unui muncitor încrâncenat şi a unui funcţionar sever însă drept. Mama lui Josef era ca un zbir şi nu ezita niciodată de a-şi admonesta muncitorii pentru o pretinsă lenevie sau lipsa de abilitate. {i tot ea conducea cu fermitate casa şi pe cei trei copii, pe care îi creştea în cea mai strictă tradiţie catolică, supunere şi respect.

În pofida lipsei de afecţiune familială, tânărul Josef care era poreclit cu afectuozitate “Beppo” de anturajul său, era un copil inteligent şi vesel. La şcoală, deşi nu se afla în fruntea clasei, era recunoscut ca un elev ambiţios şi strălucitor. Era adesea complimentat de profesorii săi pentru buna conduită şi pentru punctualitatea sa.

În 1926, el a avut o criză de osteomelită. Josef a devenit un tânăr şarmant, cu o educaţie rafinată. Atent la talia sa, a căpătat obişnuinţa de a nu purta decât haine pe măsura sa şi mănuşi din bumbac alb. Foarte sociabil, sigur pe sine, orator dotat cu un surâs interesant, Josef avea mulţi prieteni şi, mai ales prietene. În adolescenţă, a intrat în conflict cu tatăl său, deoarece dorea ca mezinul să vină să lucreze în uzina familiei, poate ca contabil. Dar tânărul avea alte ambiţii. Visa să părăsească Gunzburg şi Bavaria sa natală pentru a face o mare carieră ştiinţifică în antropologie.

Josef a părăsit Gunzburg în octombrie 1930 pentru a-şi începe studiile la universitatea din Munchen unde s-a înscris la filozofie şi la medicină. Până atunci, îşi dedicase viaţa plăcerilor şi nu se interesa de politică. Pe atunci Munchen era centrul mişcării naţionale socialiste, o ideologie pe care el a adoptat-o cu uşurinţă. În parte din convingere: era un naţionalist convins care detesta ideologia comunistă. Dar şi din ambiţie, căci era foarte conştient că acesta îi putea favoriza cariera. În martie 1931, a fost primit în organizaţia Căştile de oţel.

sursa Wikipedia

La Munchen, Mengele s-a concentrat asupra studiilor de antropologie şi de paleontologie cât şi medicinei. Aspectul terapeutic nu prea îl interesa, însă a descoperit o adevarată pasiune pentru eugenism, cercetarea cauzelor genetice ale imperfecţiunilor şi diformităţilor umane vizând o perfecţionare a rasei superioare germane. El a asistat în special la conferinţele doctorului Ernst Rudin, care va participa curând la cererea lui Hitler, la elaborarea legii vizând sterilizarea indivizilor atinşi de un viciu ereditar. Josef considera că unele vieţi nu trebuiau să fie trăite. Mai mult, considera că era responsabilitatea medicilor de a suprima asemenea existenţe pentru a proteja rasa superioară.

În ianuarie 1934, Mengele a devenit automat membru al S. A. atunci când aceasta a asimilat Căştile de oţel. O boală de rinichi l-a slăbit şi l-a constrâns în octombrie de a părăsi organizaţia. Acum, era liber de a-şi consacra timpul în totalitate studiilor.

În 1935, şi-a susţinut cu succes în faţa antropologului Theodor Mollison teza sa intitulată “Examen morfologic al părţii anterioare maxilarelor inferioare în patru grupe rasiale”, în care postula că este posibil de a identifica diferite rase umane prin studiul maxilarului.

În 1936, el a trecut examenul de Stat de medicină şi a început să o practice, timp de şase luni, la spitalul universitar din Leipzig.

Anul 1937 a marcat o turnură în cariera sa. Graţie recomandărilor, a fost numit la 1 ianuarie într-un post de asistent la institutul naţional-socialist de cercetare pentru puritatea rasei la universitatea din Frankfurt.

El a lucrat sub ordinele profesorului Otmar Freiherr von Verschuer, cercetător eugenist şi ardent apărător al tezei superiorităţii rasei germane. Mengele a adoptat el-însuşi foarte repede şi fără reţinere aceste teze rasiste şi eugeniste. El a manifestat pentru profesor o adevărată adulaţie, acesta aducându-i o recunoaştere care i-a lipsit puternic în timpul copilăriei sale. Cu o voinţă de fier, Mengele a apărat tezele mentorului său.

În mai 1937, el a cerut să intre în partidul naţional-socialist, devenind al 5. 574. 974-lea membru al său. Un an mai târziu, în mai, candidatura sa de a intra în S. S. a fost acceptată (cu numărul 317. 885). Mengele a atins astfel un loc important în sânul ierarhiei naţional-socialiste. În iulie 1938, el şi-a obţinut doctoratul în medicină la universitatea din Frankfurt, după care, în octombrie, a intrat în Wehrmacht, pentru a urma timp de trei luni primul său antrenament de luptă, în cadrul unui regiment de infanterie uşoară de munte. Apoi s-a reîntors la Institut unde, ca asistent al lui von Verschuer, a revăzut lucrările altor cercetători. Mengele a arătat un interes deosebit pentru studiul gemenilor.

În 1939, când a început războiul, plin de speranţe ca să lupte pentru patria sa, s-a dus voluntar pe front. Dar din cauza afecţiunii sale renale, abia în iunie 1940 a fost acceptat în Waffen S. S., ca membru de rezervă al corpului medical. Între timp, în iulie 1939, s-a căsătorit cu Irene Schoenbein. Trimis la început în Franţa, va deveni locotenent în august 1940 apoi va fi transferat în Polonia ocupată la serviciul genealogic al Biroului superior al rasei şi al populaţiei.

În iunie 1941, în timpul invaziei URSS-ului, a fost decorat cu Crucea de fier clasa a doua pentru curajul de care a făcut dovadă pe frontul din Ucraina. În ianuarie 1942, pe când se afla la divizia SS Viking ca medic de batalion, Mengele a scos, de sub focul duşman, doi soldaţi dintr-un tanc în flăcări. Rănit, el a primit pentru acest act de bravură Crucea de fier clasa întâi cât şi alte două decoraţii.

Rănile sale l-au făcut însă inapt pentru luptă. S-a reîntors în Germania. După convalescenţă a fost promovat căpitan apoi a fost numit, la sfârşitul anului, la cartierul general al Biroului superior al rasei şi al populaţiei la Berlin. Aici şi-a regăsit mentorul, pe von Verschuer care lucra la Kaiser Wilhelm Institut.

În 1943, căpitanul Mengele s-a oferit voluntar pentru a servi într-un lagăr de concentrare. A fost repartizat la Auschwitz-Birkenau, în Polonia, unde a ajuns la 24 mai. Încă de la sosirea sa, s-a distins printre cei 23 de medici de la Auschwitz. Mai întâi pentru că era singurul care a fost decorat pentru conduita sa pe front. Şi a făcut totul pentru a-şi arbora medaliile şi a făcut des referire la experienţa sa de luptă. Dar mai ales, a manifestat o energie de a ucide şi un zel ieşit din comun. În faţa epidemiei de tifos care s-a declanşat în lagărul ţiganilor, el a dat ordin ca în câteva zile să fie trimişi bolnavii la gazat.

Acest lucru i-a atras rapid o recompensă, la 30 mai fiind numit medic-şef al lagărului ţiganilor. Câteva luni mai târziu, în decembrie, a trimis la moarte în acelaşi mod 750 de femei din blocul 11 după ce i s-a semnalat că acesta era contaminat cu păduchi. În anul următor, zelul său l-a dus în postura de a fi medic-şef la Auschwitz.

 

WP_Josef_Mengele_1956
Fotografie luată de un fotograf al poliţiei în 1956 la Buenos Aires pentru un document de identificare al lui Mengele. Sursă Gerald Astor: “The last Nazi – The Life and Times of Dr. Josef Mengele”, p. 206. D.I. Fine, 1985. Wikipedia.

Natura total imprevizibilă a personalităţii sale l-a făcut să fie puternic asupra personalului lagărului, cât şi a deţinuţilor. Cinismul său, cruditatea sa şi sadismul său i-au atras porecla de “îngerul morţii”. La sosirea convoaielor de deportaţi, Mengele era practic întotdeauna prezent pe rampa de acces la peron, unde controla personal procesul de selecţii al noilor sosiţi. Îmbrăcat într-o uniformă impecabilă, cu casca pusă într-o formă dezinvoltă pe-o parte, se deplasa cu eleganţă în cizmele sale negre bine ceruite, cu un surâs fin pe buze fredonând câteodată o arie dintr-o operă. Părea să fie cuprins de o plăcere evidentă de a se afla acolo. Cu mâinile acoperite de mănuşi albe în care ţinea o baghetă desemna pe fiecare deportat, pe care îi dirija cu un singur cuvânt: “drepta” sau “stânga”. De-o parte, cei care erau valizi pentru a munci. De cealaltă parte, “inapţii”, copii, bătrâni, femei gravide, care erau trimişi imediat la camera de gazare.

În cursul selecţiei, exista însă momente în care Mengele se arăta călduros cu femeile şi copiii după care intra într-o criză majoră înainte şi după masacru sau ucidea unul sau mai mulţi deţinuţi. Într-o zi, după ce o mamă a zgâriat faţa unui SS-ist care încerca să o despartă de fiica sa, Mengele i-a ucis pe amândoi înainte de a trimite tot convoiul la camera de gazare, inclusiv pe cei care fuseseră selecţionaţi pentru muncă.

Scăpat de la Auschwitz, domnul Jacubert a asistat, la 3 august 1944, la selecţionarea unui convoi provenind din Drancy: în acea zi Mengele a ordonat de a arunca de vii în cuptoarele crematoriilor 300 de copii!! Un alt deportat, Annani Silovich Petâ Ko, a fost martorul exterminării, în prezenţa comandantului Hoess şi sub supravegherea lui Mengele, a copiilor şi nou-născuţilor aruncaţi de vii din zeci de camioane, direct în şanţuri pline cu benzină în flăcări. Conform parchetului din Frankfurt, el ar fi organizat folosirea la Auschwitz a Zyklon B, pe care l-a introdus însuşi în camerele de gazare.

mengele_and_friend_by_mengeletwin-d4s64l5
Mengele şi un prieten nazist.

Mengele a efectuat de asemenea o parte din selecţiile în interiorul lagărului. În lagărul femeilor, el a adăugat la procesul de dezumanizare al selecţiei pe cel de umilire, interogând deţinuţii care defilau goi prin faţa lui despre detalii privind viaţa lor sexuală. Între decembrie 1943 şi ianuarie 1944, el a condamnat astfel 7.000 de deportaţi la camera de gazare. Dar s-a ocupat în principal şi de selecţia în spital. Bolnavii selecţionaţi de el au fost trimişi la camerele de gazare, uneori împuşcaţi, însă ucişi prin injecţii cu fenol, cu petrol, cu Evipal, cu clorofor sau cu aer în cavitatea cardiacă. Mengele a realizat el-însuşi injecţiile sau a dat ordin ajutoarelor sale S. S .

În iulie-august 1944, el supervizat lichidarea lagărului ţiganilor, trimiţând la moarte 3.000 de persoane, în timp ce alte 1.400 au fost declarate apte de muncă. Sărbătorile evreieşti erau ocazia pentru el de a extermina o parte din copiii din lagăr: la un an nou evreiesc, Mengele a decis astfel moartea a 328 de copii din sectorul B II de la Birkenau; la Kippur, el a gazat toţi copiii care, fiind mai mici de 1.50 m , nu puteau trece pe sub bara fixată la această cotă. Au fost aproximativ o mie! Între timp, Josef Mengele a devenit tată: soţia sa Irene l-a adus pe lume pe fiul lor Rolf la 11 martie 1944.

mengele_4_by_mengeletwin-d4s66ym
Ofiţerul nazist Mengele

La Auschwitz–Birkenau, Mengele şi-a consacrat timpul în esenţa misiunii pe care i-a  încredinţat-o mentorul său: de a efectua cercetări genetice umane, de data aceasta pe subiecte vii. Munca sa a fost finanţată de o subvenţie pe care von Verschuer a obţinut-o de la consiliul de cercetare german. Obiectivul era de a străpunge secretele geniului genetic şi de a stabili metodele pentru eradicarea genelor slabe, în scopul de a crea o rasă germanică superioară.

Pentru medicul SS, selecţiile la rampa de sosire erau ocazia de a găsi noi subiecţi pentru experimentele sale medicale. Gărzile care îl asistau aveau ordinul de a parcurge liniile de deportaţi pentru a găsi în mod special gemenii, piticii, persoanele suferind de malformaţii sau de anomalii fizice, în timp ce prin staţii se făceau apeluri în acest sens. Aceşti cobai umani erau ţinuţi în barăci speciale, supranumite “zoo”. Mengele şi-a concentrat în special experienţele pe gemeni. Porecliţi în lagăr “copiii lui Mengele”, aceştia dispuneau de un tratament special: puteau să-şi păstreze părul şi să poarte haine curate, dormeau în paturi adevărate, primeau raţii suplimentare şi Mengele dădea ordine stricte contra oricărori tratamente reale. Nu din umanitate, ci pentru a-şi păstra specimenele în stare de sănătate bună pentru experimentările sale. Timp de 21 de luni cât a stat la Auschwitz, lui Mengele i-au servit drept cobai umani aproximativ 1.500 de gemeni. Mai puţin de 200 i-au supravieţuit… Subiectele experienţelor sale erau aproape întotdeauna asasinate pentru a fi disecate.

Aceşti gemeni au fost supuşi diferitelor experienţe: erau fotografiaţi, li se luau amprente digitale, se observa rădăcina părului, iar Mengele îşi nota tot. Copiii tineri erau puşi în cuşti izolate şi supuşi unei mari varietăţi de stimuli. Medicul SS a realizat totodată un mare număr de manipulări sanguine, prelevând eşantioane de sânge pe care le-a injectat de la un geamăn la altul dintr-o grupă sanguină diferită pentru a nota reacţiile. Altora le-a inoculat agenţi infecţioşi pentru a testa în cât timp mureau din cauza bolii.

Mengele
Josef Mengele, “Îngerul morţii” cu camarazi din lagăr

El a realizat experienţe pe măduva spinării, pe corzile vocale, a operat fără anestezie pentru a efectua ablaţia membrelor sau organelor. Cel puţin într-o ocazie a încercat de a crea un caz de “siamezi artificiali” cusând împreună venele a doi gemeni.

Atunci când un geamăn a decedat, fratele său ori sora sa era deja condamnat (ă) la moarte  sigură: Mengele a ordonat o disecţie imediată a copilului asasinat pentru a stabili “o autopsie comparată”. Cât despre copiii pe care nu-i mai dorea, s-a întâmplat să-i conducă chiar el la camera de gazare, ceea ce numea “plimbarea către şemineu.”

Experienţele “Îngerului morţii” au recurs şi la raze X, cu care a sterilizat într-o zi un grup religios polonez, arzându-i foarte profund. A efectuat şi transplanturi de măduvă, castrare sau schimbare de sex, la rezistenţa la presiune, la frig sau la curent electric prin administrare asupra deţinuţilor de şocuri de înaltă tensiune.

morgue
Morgă în lagăr

În primavara lui 1944, el s-a interesat în mod particular de culoarea ochilor urmărind dacă poate sau nu să facă să o modifice. Astfel, a injectat în ochii cobailor săi produse chimice, provocându-le des orbirea. Majoritatea dintre ei au fost apoi asasinaţi, ochiii lor fiind prelevaţi şi puşi de Mengele pe zidul biroului său. Dar el a disecat şi copii vii. Eşantioanele de sânge cât şi o parte din organele prelevate au fost trimise lui von Verschuer la Berlin cu o analiză a experimentelor sale. Cu toate acestea, totalitatea atrocităţilor comise de Mengele rămâne necunoscută. Înregistrările trimise la Kaiser Wihelm Institut au fost distruse de aviaţia aliată cu cele două camioane care le transporta.

Mengele a plecat de la Auschwitz-Birkenau în noaptea de 17 spre 18 ianuarie 1945, când lagărul a îceput să fie evacuat. El s-a dus la lagărul de la Gross-Rosen, pe care l-a părăsit înaintea eliberării acestuia de către ruşi la 11 februarie 1945. Apoi a fost la Mauthausen, după care s-a ascuns la unul din vechii săi colegi de la Frankfurt. În iunie, pe când s-a deghizat în soldat al Wehrmachtului, a fost arestat în Saxa de americani sub numele de doctor Ul Fritz Hollman (sau Ulman) şi deţinut într-un lagăr de prizonieri de război în apropiere de Munchen. Deşi SS-ist, Mengele nu avea grupa sa sanguină tatuată pe braţ ignorând adevărata sa identitate, americanii l-au eliberat.

Mengele s-a refugiat atunci în regiunea sa natală, nu departe de Gunzburg unde a păstrat numeroase contacte cu familia şi cu prietenii săi care îl informau despre evenimente. Începând cu 30 octombrie 1945, el a lucrat ca muncitor agricol în ferma lui George Fischer, în apropiere de Rosenheim. A rămas acolo trei ani fără să se neliniştească. În august 1948, s-a reîntors la Gunzburg pentru a trăi unde s-a ocupat de dezvoltarea societăţii tatălui său. Familia Mengele a cumpărat jumătate din Fardo Farm KG, o firmă argentiniană de construcţie de maşini agricole. Dar autorităţile aliate au început în sfârşit să-l caute pe medicul de la Auschwitz.

936full-josef-mengele
Josef Mengele, “Îngerul morţii”

Mengele a părăsit deci Germania în august 1949 sub numele de Helmut Gregor cu un paşaport care i-a fost înmânat de comitetul internaţional de Cruce Roşie. Trecând prin Italia, s-a îmbarcat la Genova pe un pachebot de curse lungi, în direcţia Argentina. În ţara din America de Sud, s-a integrat foarte uşor într-o comunitate de foşti nazişti creând rapid o reţea de prieteni devotaţi care l-au ajutat să se instaleze la Buenos Aires unde a exercitat o vreme medicina.

În 1954, el a primit vizita tatălui său Karl şi a divorţat de Irene. Un an mai târziu, după căderea generalului Peron a emigrat câteva luni în Paraguay. În 1956, Martha Maria Hill, văduva fratelui său Karl (decedat în 1949), l-a vizitat împreună cu fiul său Rolf. După întoarcerea lui Mengele la Buenos Aires, şi-a luat numele său, fără nicio teamă. Timp de mai mulţi ani, a dus o viaţă de familie confortabilă în Los Olivos, cartierul şic al capitalei Argentinei. S-a căsătorit cu Martha la Montevideo, în Uruguay, în 1958.

Simţind totuşi ameninţarea unei posibile extrădări ca urmare a apariţiei numelui său pe lista criminalilor de război nazişti căutaţi, el s-a instalat în mai 1959 la Asuncion, în Paraguay, unde a deschis un cabinet medical şi a cerut naţionalitatea paraguayană. Aceasta i s-a dat de către curtea supremă de justiţie din Asuncion la 27 noiembrie 1959, graţie unor garanţii false prezentate de doi martori, Werner Jung şi Alejandro von Eckstein. Între timp, la 7 iunie 1959, Republica Federală a  Germaniei a lansat un mandat de arestare împotriva lui. Dar guvernul paraguayan a refuzat cererile de extrădare!

Vânătorii de nazişti nu au rămas în acest timp inactivi. În 1960, Mengele a aflat fără îndoială de capturarea lui Adolf Eichmann la Buenos Aires de către Mossad. Simţindu-se ameninţat s-a dus in Brazilia în vara anului 1960. Sub numele fals de Peter Hochbichket, introdus de Wolfgang Gehrard de la care i-a împrumutat mai târziu identitatea, a devenit administratorul firmei Nova Europa, propietate a cuplului Stammer, în apropiere de Araraquara, la 300 km de Sao Paulo.

În 1961, el a urmat cuplul pe noua propietate, în regiunea Serra Negra la 150 km de Sao Paulo. Abia acolo a descoperit Stammer adevărata identitate a administratorului lor. Dar Mengele a ameninţat şi le-a cumpărat tăcerea graţie intervenţiei avocatului Hans Seldmeier, care i-a servit drept agent de legătură cu familia sa în Germania. Şi poate a aflat că, în 1964, universităţi din Munchen şi din Frankfurt i-au retras titlurile universitare.

43705466.cached
Josef Mengele, “Îngerul morţii” în Argentina

În 1966, familia Stammer şi Mengele s-au mutat încă o dată şi s-au instalat pentru mai mulţi ani în apropiere de Cairiras, lângă Sao Paolo. În 1975, însă, Stammerii au plecat, cedând şi casa din Eldorado Pauliste celui pe care l-au protejat timp de 14 ani.

Mengele şi-a schimbat încă o dată numele, împrumutând identitatea lui Wolfgang Gehrard care s-a întors în Austria. Josef Mengele a murit înecat la Bertioga, o staţiune balneară de pe litoralul brazilian, la 7 februarie 1979, şi a fost îngropat, sub numele de Wolfgang Gehrard, în mormântul nr. 321 din cimitirul din Embu, la 30 km de Sao Paulo.

Abia în februarie 1985, ca urmare retransmiterii de televiziunile din lumea întreagă al procesului simbolic al medicului de la Auschwitz în auditoriumul de la Yad Vashem, muzeul de la Ierusalim dedicat memoriei victimelor evreieşti ale nazismului, comunitatea internaţională s-a interesat din nou de el. La 31 mai 1985, în cursul unei percheziţii la domiciliul lui Hans Seldmeier, poliţia vest germană a găsit mai multe documente confirmând prezenţa lui Mengele în Brazilia şi moartea sa în 1979. Într-o săptămână, prin intermediul familiei Bossert, poliţia braziliană a localizat mormântul de la Embu. Expertizele medico-legale au atestat că era vorba de resturile lui Mengele. În 1992, testele ADN realizate cu acodul fiului său Rolf au certificat definitiv identitatea sa.

 

Content Protection by DMCA.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *