Jules Bonnot s-a născut la 14 octombrie 1876 la Pont-de-Roide, un sat din Doubs, în apropiere de Montbeliard (Franța). La vârsta de cinci ani își pierde mama. Mai târziu, fratele său mai mic se sinucide aruncându-se într-un râu ca urmare a unei decepții în dragoste. Tatăl său, muncitor într-o topitorie, îi asigură educația.
La școală, profesorii spun că “era puturos, indisciplinat, insolent”. Jules a evoluat într-un univers de analfabetism. Tatăl său era foarte extenuat din cauza muncii și a condițiilor dificile. Fiul nu speră ca tatăl său să-și poată depăși vreodată condiția socială. La 14 ani, Bonnot începe să muncească, dar intră în conflicte cu patronii săi succesiv.
Jules cunoaște prima sa condamnare la 17 ani ca urmare a unei încăierări într-un bal. În 1901, se căsătorește cu o croitoreasă tânără. Se angajează o vreme ca muncitor la căile ferate numai că spiritul său anarhist îl face să-și piardă locul de muncă. Numele său devine repede cunoscut de toți angajații din regiune. Nimeni nu vrea să-l angajeze pe acest agitator. Pentru el, este șomajul, mizeria și disperarea.
Exilul
Cuplul pleacă la Geneva, în Elveția, unde Jules găsește un loc de mecanic. Soția sa aduce pe lume o fetiță, Emilie. Din nefericire copilul moare după câteva zile. Bonnot se lansează cu furie în propaganda anarhistă, iar elvețienii nu ezită de a-l expulza. După câteva perigrinări, se stabilește la Lyon unde cunoștințele sale excepționale de mecanică îi procură un loc într-o fabrică de automobile. Aici dă dovadă de abilitatea sa profesională și de arta diabolică a conduitei sale care, în câțiva ani, îl vor duce la crimă.
La 23 februarie 1904 s-a născut al doilea copil al său. Această naștere nu-l va îndepărta însă decât pentru o perioadă destul de scurtă de la propaganda anarhistă. În ochii patronilor, el trece drept un om extrem de periculos care, pretutindeni, formează nemulțumiri și greve. Atunci el părăsește Lyonul și se mută la Saint-Etienne. Din octombrie 1905 – aprilie 1906, este mecanic într-o firmă importantă din oraș. Un raport al poliției îl prezintă ca “foarte violent și rău”, adăugând că “informațiile primite despre el sunt rele.” Bonnot și familia sa locuiește mult timp în casa secretarului sindicatului său, Besson, care nu întârzie de a deveni amantul soției sale. Pentru a evita furia lui Bonnot, fuge în Elveția cu amanta sa și copilul. Jules nu-i va mai revedea niciodată. Revolta sa va izbucni însă cu adevărat atunci când va deveni șomer.
Epopeea
Bonnot se alătură mulțimii de șomeri. Epopeea bandei lui Bonnot putea deci să înceapă. Între 1906 și 1907 el face exerciții pentru desfacerea seifurilor. În paralel, deschide două ateliere de mecanică la Lyon. Pentru aventurile sale nocturne are nevoie de un braț drept: Platano. În 1910, Bonnot se duce la Londra și se angajează ca șofer la Sir Arthur Conan Doyle, părintele lui Sherlock Holmes.
La sfârșitul anului, se întoarce la Lyon, unde pune la punct noua sa tehnică. Până în acel moment, niciun bandit nu se gândise încă de a introduce automobilul în arsenalul crimei. Dar poliția îl caută și el este obligat de a pleca precipitat împreună cu Platano și cinci complici.
În fine, la 21 decembrie 1911 începe cu adevărat epopeea bandei lui Bonnot. Între perioadă de mizerie, de nedreptate, de lupte sociale fără sfârșit, criminalii în autoturisme vor ține Franța cu sufletul la gură deoarece poliția părea neputincioasă.
La 21 decembrie 1911, către ora 8 dimineața, Bonnot, Garnier, Callemin și un alt complice decid de a ataca imobilul din strada Ordener al Societe Generale din Paris. Este pentru prima oară când o mașină este folosită pentru a se da o spargere. Scopul este de a pune mâna pe titluri de bancă. Un băiat este grav rănit. A doua zi ziarele se dezlănțuie asupra bandei. După ce și-au abandonat mașina la Dieppe, ei revin la Paris, urmăriți de poliție. Sunt gata de a ucide pe oricine, disperați și panicați la maxim. Din solidaritate, li se alătură și alți răufăcători: Rene Valet și Soudy.
În acest timp, banda nu rămâne inactivă. În Franța și în Belgia, dau mai multe lovituri: doi fabricanți de arme sunt jefuiți în Capitală, la Gand fură mașina unui medic, apoi alta. Sunt însă surprinși de un șofer și interpelați de un agent de poliție. Callemin îl ucide. Mai târziu, Dieudonne va fi arestat, însă va nega participarea sa la jaful băncii din Paris.
În noaptea de 2 spre 3 ianuarie 1912 la Thiais, au fost uciși doi bătrâni. Apoi, la 27 februarie la Paris, ca urmare a unei banale altercații un polițist este ucis. În aceeași zi trioul tragic ucide un brutar într-o încăierare. De-acum, fotografiile lor sunt în toate ziarele din Franța și se pun recompense mari pe capetele lor.
După ce a furat o mașină pe drumul spre Melun și i-a rănit grav pe pasagerii acesteia, banda s-a îndreptat către Chantilly și în special spre sediul băncii Societe Generale. Garnier și Callemin au intrat în bancă cu revolverul în mână, în timp ce Soudy stă de pază la intrare. Bilanțul este de doi morți și un furt de 50.000 de franci (aproximativ 7.600 de euro). Timp de o săptămână, banda lui Bonnot ține capul de afiș în toate cotidianele, cu pagini întregi de fotografii, unde se găseau pozele morților și răniților sau mărturii. Soudy a fost arestat la Berck-sur- mer la 30 martie 1912. La 7 aprilie, este rândul lui Callemin. La 24 aprilie, este rândul lui Monier. În acest timp Bonnot locuiește într-un apartament profitând de absența proprietarului acestuia.
În fine, el este reperat de sub-șeful poliției Avril Jouin, care însă va fi ucis când va încerca să-l aresteze pe șeful bandei. Dar Bonnot a fost rănit la mână. După crimă, va deveni foarte prudent. Va sosi la Paris incognito și în fiecare seară va căuta un nou adăpost. Nimeni nu se îndoiește însă că nu va fi prins… Decizia de a fi ucis este împărtășită de toți. Încurajată de guvern, poliția nu speră vreodată de a pune mâna pe el viu.
Bonnot se ascunde. Pista sa pare pierdută când un farmacist din Choisy-le-roi declară că a dat îngrijiri unui bărbat rănit la mână și ale cărui semnalmente corespund cu cele ale fugarului. Bonnot își găsește refugiul la un alt anarhist: Dubois.
Stare de asediu
Duminică 28 aprilie peste o duzină de inspectori înconjoară casa acestuia, care se afla în garaj și începe de a trage asupra lor. Bonnot se baricadează și rănește un inspector. Tirul este violent și-i ține pe polițiști la respect, stând la adăpost.
Cred că Bonnot nu este singur! Zgomotele trezesc întreaga localitate. De pretutindeni sosesc oameni înarmați cu carabine și puști de vânătoare. Sunt 500 de oameni înarmați până-n dinți, cuprinși de ură. Primarul din Choisy și prefectul sosesc către ora 9 însoțiți de două companii din Garda republicană. De la Paris continuă să sosească necontenit întăriri la Choisy, pentru un spectacol așteptat de toată lumea. Se cere de asemenea o mitralieră grea. Acum, un cordon de mitraliori procedează la tragerea de rafale neîntrerupte asupra casei.
Asediul durează câteva ore, se trage fără odihnă. Toți asediatorii cred că joacă un rol istoric. Speră să răzbune crimele lui Bonnot. Se ia decizia de a se dinamita imobilul. Bonnot se simte pierdut și scrie un fel de testament. Asediul este din ce în ce mai violent. Pavilionul este dinamitat… Stricăciunile îl lovesc pe Bonnot, care se refugiază între două saltele. Polițiștii se hotărăsc să intre în casă. Îl găsesc pe Jules dezgustat, obosit și nervos. Le strigă: “Ticăloșilor!” Atins de șase gloanțe mai găsește încă forța de a trage de trei ori, fiind ucis.
Sfârșitul bandei lui Bonnot
Rămân încă doi membri ai bandei lui Bonnot în libertate: Garnier și Valet. Se ascund într-o casă de la Nogent-sur-Marne. La 14 mai sunt reperați de siguranță. Pentru a evita mascarada de la Choisy totul a fost fixat și pregătit în cel mai mare secret. Casa a fost încercuită și inspectorii siguranței intră în grădină unde sunt primiți cu gloanțe de pistoale. Curând va începe asediul cel mai nebun din analele criminalității.
Pentru a-l ucide pe Garnier și Valet, va fi nevoie de nouă ore de împușcături non stop, de sute de polițiști și se va pune pe picioare un batalion de război. Fără a mai vorbi de mai multe mitraliere grele puse în linie. În timpul împușcăturilor au fost atinși mai mulți inspectori de poliție.
Casa a fost dinamitată, acoperișul a zburat însă cei doi se găsesc încă înăuntru, înconjurați de mii de asediatori. La miezul nopții sosesc două companii suplementare. Un alt inspector este ucis. La fața locului ajunge și ministrul de Interne. Dar cei doi trag în tot ceea ce mișcă și stopează orice asalt.
Împușcăturile au făcut doi răniți. În fine, focul a încetat… Soldații și polișiștii dau ultimul asalt. Busculada este generală. Ajung în încăperea unde se află cei doi infractori. Spectacolul este hidos. Pe ziduri și pe tavan, numai sânge. Sute de urme de gloanțe au distrus pereții. Este ora două dimineața. Garnier și Valet încearcă o ultimă dată de a trage însă sunt uciși. La ora 3, totul este terminat. Mii de persoane se îngrămădesc spre locul dramei. A doua zi, corpurile celor doi au fost aruncate într-o groapă comună din cimitirul din Bagneux.
Marian Deaconu
