Istorie

Lagărul de la Dachau

0 356
5.00 avg. rating (99% score) - 4 votes

În 1933, s-a deschis primul lagăr de concentrare nazist: Dachau. Heinrich Himmler, pe atunci şeful poliţiei din Munchen, a deschis oficial Dachau ca fiind “primul lagăr de concentrare pentru prizonierii politici”. El a fost instalat în clădirile unei uzine de muniţii abandonată, în partea de nord-est a oraşului german Dachau, la aproximativ 15 km nord – vest de Munchen, în Bavaria.

În primul an, lagărul număra circa 4800 de prizonieri, iar patru ani mai târziu a ajuns la 13.260 de persoane. La origine, prizonierii erau în principal militari, din partidele de stânga, comunişti, social – democraţi şi alţi opozanţi politici germani ai regimului nazist. Dar imediat, au fost internate şi alte grupe de prizonieri la Dachau, ca de exemplu “Martorii lui Jehova”, ţigani, homosexuali, criminali, recidivişti etc.

În timpul primilor ani, numărul evreilor internaţi la Dachau a fost relativ redus. La începutul anului 1937, SS-ul, folosind munca prizonierilor, a început ridicarea unui mare complex de construcţii pe situl lagărului de origine. Internaţii au început prin distrugerea vechii uzine de muniţii, în condiţii teribile de lucru. Construcţia a fost oficial terminată la jumătatea lunii august 1938, şi arhitectura lagărului a rămas în mod esenţial neschimbată până în 1945. Dachau a fost în funcţiune pe întreaga perioadă a celui de Al Treilea Reich.

Numărul prizonierilor de la Dachau a crescut în acelaşi timp cu creşterea persecuţiilor evreilor, şi, la 10 şi 11 noiembrie 1938, în urma “Nopţii de cristal”, au fost internaţi peste 10. 000 de evrei. (Majoritatea din aceşti evrei au fost însă eliberaţi în câteva săptămâni sau luni care au urmat). Lagărul de la Dachau era cunoscut de asemenea ca un centru de antrenament pentru gărzile SS din alte lagăre, şi organizarea şi rutina de la Dachau serveau ca modele pentru toate lagărele de concentrare naziste.

Lagărul de la Dachau

Poarta Lagărului de concentrare Dachau

Lagărul era împărţit în două secţiuni – zona lagărului şi zona cuptorului crematoriului . Zona lagărului consta în 32 de barăci, din care una servea membrilor clericilor închişi datorită opoziţiei lor faţă de regimul nazist şi o alta era rezervată pentru experienţe medicale. Administraţia lagărului era situată în corpul de gardă alături de intrarea principală. Zona lagărului comporta de asemenea construcţii de susţinere logistică cu bucătării, spălătorie, duşuri şi alte ateliere, cât şi cu un bloc pentru închisoare (Bunker). Curtea situată între închisoare şi bucătăria centrală era folosită pentru execuţiile sumare ale prizonierilor. Lagărul era înconjurat cu sârmă ghimpată şi cu un şanţ adânc.

În 1942, zona cuptoarelor crematoriilor a fost construită în apropiere de lagărul principal. Ea cuprindea vechiul cuptor cremator şi pe cel nou (baraca X) căreia i s-a adăugat o cameră de gazare. Nu există nicio probă formală că aceasta a funcţionat!

Periodic, prizonierii suportau o “selecţie.” Cei care erau consideraţi prea bolnavi sau prea slabi pentru a continua munca erau trimişi în centrul de exterminare de “eutanasie” de la Hartheim, în apropiere de Linz, în Austria. Mai multe mii de prizonieri de la Dachau au fost asasinate la Hartheim. De altfel, SS-iştii au folosit lagărul din zona celor patru crematorii ca situri de exterminare pentru prizonieri.

La Dachau, ca şi în alte lagăre naziste, medicii germani s-au dedat unor experienţe medicale pe prizonieri: experienţe de înaltă altitudine într-o cameră de decompresie, experienţe asupra malariei şi tuberculozei, experienţe de hipotermie şi teste medicale pe medicamente noi. Prizonierii erau de asemenea constrânşi de a testa metode pentru a face apa de mare potabilă sau pentru a opri hemoragiile prea importante. Sute de prizonieri au murit sau au rămas handicapaţi ca urmare a acestor experienţe.

Prizonierii de la Dachau au fost supuşi la muncă forţată. Mai întâi, au fost folosiţi pentru a face să funcţioneze lagărul, în diverse proiecte de construcţii, şi în mici industrii artizanale care se desfăşurau chiar în lagăr. Alţii lucrau în kommando-urile exterioare. Prizonierii construiau drumuri, lucrau în cariere de piatră, drenau râuri etc. În timpul războiului, munca forţată folosită de prizonierii din lagărele de concentrare a căpătat o importanţă din ce în ce mai mare pentru producţia germană de armament.

Lagărele auxiliare

În timpul verii şi toamnei anului 1944, pentru a creşte producţia de război, lagărele satelit aflate sub administraţia celui din Dachau au fost create în apropierea uzinelor de armament în Germania de Sud. Dachau poseda peste 30 de lagăre auxiliare de mari dimensiuni în care lucrau 30.000 de prizonieri, aproape în exclusivitate pentru armament. Mii de prizonieri au murit din cauza epuizării de muncă.

Eliberarea lagărului Dachau

Pe măsură ce forţele aliate înaintau spre Germania, germanii au început să-i deplaseze pe prizonierii din lagărele de concentrare apropiate de front în scopul de a nu fi eliberaţi. Convoaie din lagărele evacuate au sosit continuu la Dachau. Suprapopularea a provocat o deteriorare dramatică a condiţiilor de viaţă. După mai multe zile de călătorie, cu puţină apă sau chiar fără şi mâncare la fel, prizonierii soseau slăbiţi şi epuizaţi, aproape morţi. Tifosul reprezenta repede o mare problemă, gravă, din cauza suprapopulării, a condiţiilor sanitare rele şi a stării de slăbiciune a prizonierilor.

La 26 aprilie 1945, în momentul apropierii trupelor americane, existau 67.665 de prizonieri înregistraţi la Dachau şi în lagărele sale auxiliare. Printre ei, 43. 350 erau clasaţi în categoria de prizonieri politici şi 22.100 erau evrei, restul aparţinând diferitelor alte categorii. În acea zi, germanii au forţat peste 7000 de prizonieri, în principal evrei, de a părăsi lagărul într-un marş al morţii de la Dachau la Tagernsee, în Sud. În timpul acestui marş, germanii au ucis pe toţi prizonierii care nu mai erau în măsură să continue. Mulţi au murit de asemenea de foame, de frig sau de epuizare.

La 29 aprilie 1945, forţele americane au eliberat lagărul. În timp ce se apropiau de Dachau, au găsit 39 de vagoane pe calea ferată pline de cadavrele care veneau din lagăr, toate aflate într-o stare de descompunere avansată. La începutul lunii mai 1945, forţele americane au eliberat prizonierii trimişi pe drumuri. Numărul persoanelor deţinute de la Dachau între 1933 şi 1944 a depăşit 188.000. Numărul prizonierilor care au murit în lagăr şi în cele auxiliare între iunie 1940 şi mai 1945 a fost de cel puţin 28.000, număr la care trebuie adăugat cel al prizonierilor morţi între 1933 şi la sfârşitul anului 1939. Dar probabil că nu se va cunoaşte niciodată numărul total al victimelor din complexul concentraţional de la Dachau.

Prizonieri celebri la Dachau

Printre prizonierii cei mai celebri ai lagărului, figurau familia regală din Bavaria (Wittelsbach), Georges Charpak, ducii de Hohenberg, jurnaliştii Fritz Gerlich şi Louis Terrenoire (ministru al lui DeGaulle, mai târziu), generalul Charles Delestraint (erou al Rezistenţei franceze şi primul şef al Armatei secrete în Franţa), Georg Elser (care a încercat să-l asasineze pe Hitler cu ajutorul unei bombe la 9 noiembrie 1939 la Munchen), cardinalul polonez Adam Kozlowiecki, pictorul Zoran Muşici, scriitorul Ernest Geval etc. Cu toţii au pierit la Dachau. Carl von Ossientzkg, care a luat premiul Nobel pentru Pace, a murit bolnav şi de epuizare!

Lagărul de la Dachau 2

Procesul de la Dachau – judecătorii tribunalului militar american

Tribunalul militar de la Dachau

A fost creat după Al Doilea Război Mondial prin departamentul procurorului Armatei a 3-a SUA în vederea de a urmări criminalii de război “minori” arestaţi în sectoarele de ocupaţii americane în Germania şi în Austria, cât şi pe cei acuzaţi de crime de război contra civililor şi soldaţilor americani.

Acest tribunal, mai puţin cunoscut, a judecat 1672 de germani acuzaţi de crime de război în 489 de procese distincte. Contrar Tribunalului de la Nurenberg care era compus din judecători venind de la patru naţionalităţi diferite, acest tribunal era compus exclusiv din judecători americani. Din acest motiv acest tribunal poate fi comparat cu 12 procese de la Nurenberg care au urmat procesul principal şi care era de asemenea sub conducerea SUA.

Procesul s-a ţinut în incinta lagărului de concentrare de la Dachau. Unul dintre procesele cele mai celebre pe care le-a cunoscut acest tribunal este cel al procesului masacrului de la Malmedy, care a avut drept obiectiv de a judeca Waffen SS-urile considerate ca responsabile de masacrul din 17 decembrie 1944, de la Malmedy. Acuzatul cu gradul cel mai ridicat era generalul SS Sepp Dietrich. La sfârşitul lui ianuarie 1945, a primit ordinul de a se reîntoarce pe frontul de Est, în Ungaria, contra românilor, unde trebuia să lanseze o ofensivă între lacurile Balaton şi Veleneze pentru a elibera trupele germane încercuite de sovietici şi români la Budapesta. Ofensiva lui a eşuat însă.

Marian Deaconu

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!