Mănăstirile de la Meteora (în traducere din greaca modernă „mănăstirile agăţate de cer”) este un fel de Mecca a monahismului ortodox, situată în nordul Greciei, pe marginea câmpiei Tesalia, în apropiere de oraşul Kalambaka în Valea Peneea.
Sunt mănăstiri creştine ortodoxe cocoţate pe culmile unor stânci pur şi simplu impresionante şi sculptate de eroziune şi numite Meteora. Situl este clasat în patrimoniul mondial al UNESCO din 1988.
Stâncile, pe culmile cărora se află aceste mănăstiri, sunt, după scrierile anticilor, roci trimise pe pământ de către cer, de unde numele lor de meteori, pentru a le permite pustnicilor de a se retrage şi a se ruga.
Aceste mase de roci sunt compuse din „budincă”, adică un conglomerat din cilindrii legaţi prin ciment nisipos. În locul unde se află se găsea, în epoca terţiară, albia unui mare fluviu care se vărsa în marea Tesalia, care a depus încet încet, sedimente. Este ceea ce explică aspectul stratificat al acestor stânci cu adevărat impresionante.
Atunci când fluviul s-a deplasat sau a dispărut, aluviunile au fost comprimate şi s-au legat, sub acţiunea presiunii şi a căldurii. La momentul de pliere care a dat naştere şa peninsula elenică, ansamblul a fost ridicat şi degajat prin eroziune oferind un model de gresie făcut din blocuri rotunjite tipice de acest tip de rocă. Primii călugări care au ales de a trăi la Meteora (în sec. XI), locuiau în peşteri ca pustnicii. Primele mănăstiri datează din sec. al XIV-lea. Ele au fost construite în scopul de a scăpa de turci şi de albanezi.
Atanasie, alungat din Republica monastică a Muntelui Athos, a fondat Marele Meteor cu mai mulţi dintre adepţii săi (până la 24 în timpul apogeului din sex. XV), care au ocupat stâncile.
Din sec. XVII, multe mănăstiri au fost treptat abandonate. Unele au fost distruse sau deteriorate în timpul războaielor, în special în sec. XIX de către trupele lui Ali Paşa, guvernatorul regiunii Epir din partea Imperiului Otoman.
În jurul anului 1920 au fost construite scările actuale permiţându-se un acces mai uşor. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial situl a fost ocupat de trupele germane.
Numai şase mănăstiri sunt astăzi în activitate, care uneori au fost recuperate după o perioadă de abandon. Agios Nikolaos (Sf. Nicolae), Agios Stefanos (Sf. Ştefan), Aghia Triada (Sfânta Treime), Meteora Mare, sau Mănăstirea Schimbării (este prima ca mărime şi vechime şi a fost mereu locuită), Roussanou şi Varlaam. Mănăstirile „celeste” par că aparţin altei lumi, una stranie şi fascinantă. Sunt aşa-zisele mănăstiri cenobitice, unde totul este pus în comun: bani, haine, munca, piatra. Autoritatea supremă este asigurată de un consiliu condus de un Higumen (conducător spiritual).
