Dacă mai este nevoie s-o spunem, mănuşile albe ale masonului sunt un simbol al purităţii. Obiceiul de a purta mănuşi albe în lojă n-a fost cu totul uitat. Mulţi le mai poartă şi astăzi. Sunt însă şi câteva obedienţe în care portul mănuşilor este obligatoriu.
La admiterea sa în masonerie, ucenicul primea, până mai ieri, două perechi de mănuşi albe: una pentru el şi cealaltă pentru a o dărui femeii pe care o preţuia cel mai mult.
Mănuşile albe primite în ziua iniţierii sale, spune Wirth, amintesc mereu masonului legămintele făcute atunci. Femeia care i le va arăta când ar fi pe punctul de a da înapoi i se va înfăţişa ca fiind conştiinţa lui vie, păstrătoarea fericirii lui. Ce misiune mai înaltă se poate încredinţa celei mai preţuite dintre femei?
Ritualul precizează chiar că nu este vorba întotdeauna despre femeia cea mai iubită, pentru că dragostea, adesea oarbă, se poate înşela asupra valorii morale a aceleia care ar trebui să fie inspiratoarea tuturor operelor măreţe şi generoase ale bărbatului. Potrivit tradiţiei, mănuşile albe arată că masonul are mâinile curate, adică nu a participat la uciderea lui Hiram.
Şi în liturghia catolică, portul mănuşilor albe semnifică puritatea inimii în vorbă şi în faptă. Doar episcopii şi cardinalii au privilegiul de a purta mănuşi. Din secolul al XII-lea însă, culoarea lor a fost adaptată la cromatica veşmântului liturgic.
În masonerie, mănuşile albe nu sunt doar un simbol, ci şi un instrument în îndeplinire a ritualului.
Există un magnetism care emană prin extremităţile degetelor, iar mâna purtând mănuşa albă îi filtrează influenţele, le ameliorează. Într-o lojă în care toţi masonii poartă mănuşile albe se degajă aproape de la sine o atmosferă de împăcare, de linişte şi de seninătate resimţită fără echivoc de toţi cei prezenţi.
Înrăurirea de care e în stare acest element de decor este mai adâncă decât am înclina să credem; la fel se petrece cu cele mai multe dintre simboluri când, aduse la forma cuvenită pe plan ritual, încep să lucreze în om.
