O parte din vechiul regat vizigot din Toulouse, marchizatul (seniorie de frontieră) numit Goţia (Ţinutul goţilor, “Land of goths”), a fost stabilit de franci după 759.
Teritoriul său corespundea, de asemenea, unei părţi din bogata provincie galo-romană Narbonne, unde nobilimea vizigotă s-a stabilit la 412; și, de asemenea, teritoriului vechii Galii, unde vizigoții s-au menținut după căderea regatului lor (507), rezistând la atacurile francilor salieni ai lui Clovis I și succesorilor acestuia.
În această perioadă teritoriul, care nu era încă constituit ca Goţia, era uneori numit Septimania.
Ducii goţi din Septimania au dat mai mulţi regi regatului vizigot, printre care:
. Liuva, către 568;
. Leovigild, fratele lui Liuva (către anii 569/570);
. Gundemar, duce de Septimania înainte de a deveni rege în 610;
. Sisenand, duce în jurul anului 630 (devenit un tiran);
. Bulgar, nobil vizigot (de origine bulgară) apropiat de regele Gundemar.
Dacă ne referim la voturile din conciliile secolului al IV-lea, se pare că arianismul a fost ferm stabilit pe acest teritoriu în această perioadă. Sosirea vizigoților arieni în sud-vestul Galiei în 412, nu a făcut decât să-l restabilească; și, probabil, el a persistat dincolo de conversia oficială la catolicism a regelui vizigot Recared I în 589, în timpul celui de-al treilea Conciliu din Toledo.
Există încă întrebarea dacă la începutul secolului VIII în timpul cuceririi musulmane a Spaniei, a atins Pirineii în 719, după distrugerea regatului vizigot în Peninsula Iberică.
Numeroşi conţi goți arieni, și chiar catolici, nu au ezitat să se alieze cu maurii împotriva francilor. Alții au ajuns să-i abandonze pe mauri şi să se alieze cu francii în epoca lui Pepin cel Scurt (fiul lui Charles Martel şi tatăl lui Carol cel Mare), cum ar fi contele Ansemund, ucis la Narbonne în 759, luptându-se cu musulmanii în numele regelui Pepin şi anexând nordul Goţiei la regatul franc.
Dincolo de nord-estul actualei Catalonia, Goţia aflată sub franci includea, de asemenea teritoriile din vest, corespunzătoare diocezelor romane “Septem Provinciarum” sau cele Şapte provincii, de unde și numele de Septimania.
Francii numeau însă acest teritoriu fie Goţia, fie Septimania, căci ambele nume li se păreau sinonime. În realitate, regiunea romană Septimania corespundea teritoriului de la nord de Pirinei, în timp ce Goţia corespundea teritoriilor de la sud de Pirinei (Catalonia de azi). După victoria francilor asupra arabilor din 801, Goţia a fost anexată Spaniei.
Prin împărţirea imperiului lui Carol cel Mare în trei regate, în urma Tratatului de la Verdun, din august 843, de către cei trei fii supravieţuitori ai lui Carol cel Mare, Septimania a revenit lui la Carol cel Pleșuv.
În 865, acesta din urmă a împărţit Septimania definitiv în două comitate (Narbonne și Barcelona).
În 988, profitând de de apariţia dinastiei Capețienilor după dispariţia celei carolingiene, contele de Barcelona, Borrell al II-lea (fiul lui Sunyer I din Barcelona), nu a vrut să mai presteze jurământul de credință regelui franc.
Acest gest este interpretat ca punctul de plecare al independenței de facto a Cataloniei. De fapt, ea a devenit cu adevărat independentă la 11 mai 1258 cu Tratatul de la Corbeil dintre Ioan I de Aragon (zis Cuceritorul) și regele francez Ludovic al IX-lea (mai cunoscut sub numele de Sfântul Ludovic după canonizarea sa de către Biserica catolică în 1297).
