În lume, au fost descoperite des cranii asemănătoare din punct de vedere fizic craniilor umane. De ce și cum de există asemenea cranii? Este vorba de anomalii medicale sau de tradiții culturale antice? Sunt principalele explicații avansate de oamenii de știință.
Strămoșii noștri au venerat întotdeauna craniile. Cercetările ADN privind craniile ar trebui să aducă lumină în ceea ce privește evoluția omenirii de-a lungul timpului.
Unele legende din America Centrală, povestesc că vizitatorii sin spațiu au venit pentru a le vedea pe femei. Copiii născuți dintr-o asemenea minune erau considerați ca o binecuvântare și recunoscuți de comunitate. Aceste legende se găsesc în toată America de Sud și ele permit de a se explica unele anomalii ale naturii. Printre explicațiile medicale propuse se găsește sindromul Cronzon și Apert (apariție de apă în creier).
Există deasemenea un craniu uman cu coarne descoperit în Franța între 1920 și 1940. Analizele cu rază X su arătat fără nici o îndoială că acest craniu era făcut dintr-o singură și aceeași piesă și că nu era o contrafacere. În absența unei explicații științifice care să lămurească existența craniului, unii cercetători au început să se întrebe dacă acest craniu nu era rezultatul unui hibrid excepțional între două specii… De altfel, este singura explicație posibilă căci, analiza ADN-ului nu a permis de a se identifica acest craniu cu nici o specie animală cunoscută.
Formele anormale ale multor cranii sunt atribuite unor practici antice, cum ar fi remodelarea deliberată a creniului. În jurul capului era legată o chingă din pielea copiilor în scopul de a aplatiza sau alungi craniul. Se crede că acest ritual era practicat în Egipt, în America de Sud și în Africa pentru a sublinia un anume statut social. Dar rămâne totuși o enigmă, căci astfel nu se putea însă modifica volumul său global și maxilarele lor (au fost descoperite sute) sunt mult mai mari și grele decât maxilarele indigenilor peruvieni sau egipteni care au practicat acest ritual.
S-a remarcat faptul că forma coafurilor faraonilor din Egipt luau forma acestor cranii “oblice”. Akhenaton și soția sa, Nefertiti aveau cranii excepțional de mari și ovale! Există încă multe întrebări fără răspuns care contribuie la misterul originilor omenirii. Se pare că oamenii de știință tradiționaliști optează cel mai frecvent pentru zidul tăcerii în fața acestor obiecte stranii, pe care nu le înțelegem.

Urmariți-ne pe Twitter!
Publicitate

Video country music
Urmariți-ne pe Pinterest!
Enigme
Piramida de cristal din Triunghiul Bermudelor
În zona misterioasă numită Triunghiul Bermudelor, oamenii de ştiinţă au …Citește în continuare »Stimorol Guru
Filmarea cu acest mare mister care este Stimorol Guru a …Citește în continuare »Triungiul Bermudelor, un mister profund
Se spune că Ocenaul Atlantic ar fi o punte spre …Citește în continuare »Peşterile misterioase din Himalaya
O echipă de arheologi condusă de Mark Aldenderfer, de la …Citește în continuare »De ce nu se va reîntoarce niciodată NASA pe Lună?
NASA nu se va reîntoarce niciodată pe Lună! De ce? …Citește în continuare »
Showbiz
Clara Popescu este patroana unui club de fotbal în Austria şi ne vorbeşte deschis despre experienţa ei în străinătate
Fostă atletă româncă de performanţă, Clara Popescu a ales să …Citește în continuare »Taylor Momsen a fotografiat fantome
Actrița, cântăreața și supermodelul Taylor Michel Momsen s-a născut la …Citește în continuare »Miley Cyrus urăşte paparazzi
Miley Cyrus este fiica cântăreţului de country Billy Ray Cyrus. …Citește în continuare »Vedetele pun prenume nebuneşti copiilor lor
Nicolas Cage a pus numele băieţaşului său Kal El (Coppola). …Citește în continuare »Casa lui Demi Levatto este bântuită
Superba cântăreaţă Demi Levatto (Demetria Devonne) s-a născut la 20 …Citește în continuare »
Dosarele crimei
Unitatea 731. Medicii blestemaţi ai armatei japoneze
În cel mai mare secret, doi ani mai târziu, o …Citește în continuare »Familia De Cavalcante
Familia De Cavalcante este una dintre familiile crimei organizate care …Citește în continuare »Femeile mafiote din Cosa Nostra
Principala caracteristică a mafiei siciliene este de a fi clar …Citește în continuare »Omul Lup din Allariz
Evenimentele s-au petrecut în 1852 şi în acest caz, a …Citește în continuare »Mafia: între politică şi sindicate
Aranjamente politico-mafiote Există numeroase urme în istorie privind aranjamentele între …Citește în continuare »
Cele mai citite articole
- Ritual de magie neagră pentru a face o persoană ghinionistă
30/07/2019 (11.753)
- Un extraterestru a fost operat la Varginha
02/04/2019 (11.674)
- Prezenţa Ordinului Cavalerilor Ioaniţi în Valahia…
28/01/2018 (9.674)
- Motorul magnetic uluitor al lui Kohei Minato
06/05/2018 (9.340)
- Arme uluitoare secrete de provenienţă extraterestră…
21/12/2018 (8.761)
- Mircea Eliade şi mirajul Indiei
08/12/2019 (7.705)
- Iniţierea masonică
27/03/2019 (7.678)
- Tipuri de vrăji în magie neagră
18/03/2019 (7.434)
- Rusia nu este nimic fără Siberia!
05/05/2014 (7.058)
- Teribila ciumă neagră din 1348 (I)
14/12/2019 (6.017)
Leave a reply