Istoria antică a oferit patrimoniului universal o multitudine de superlative în toate domeniile. Să ne amintim de cele 7 minuni ale lumii antice, splendori ale arhitecturii, singura mărturie a zilelor noastre fiind Marea Piramida de la Giza.
În domeniul personalităţilor putem enumera o mulţime de nume, de la filozofii greci, la mari conducători de imperii şi armate, la cele mai importante personaje ale creştinătăţii.
Un capitol aparte este demn de atenţia noastră: marii generali ai Antichităţii.
O sarcină destul de ingrată dacă ne oprim doar la trei personaje, fiind în postura de a defavoriza pe unii conducători deveniţi adevăraţi eroi de legendă ai lumii antice precum Leonidas, eroul de la Termopile, doar un exemplu dintr-o listă destul de lungă.
Totuşi, am alcătuit un “clasament,” ţinând cont de impactul evenimentelor asupra umanităţii, distanţele parcurse şi nu în ultimul rând de intervalul cronologic în care s-au desfăşurat aceste evenimente.
Leonidas, eroul de la Termopile au schimbat lumea antică prin acţiunile întreprinse, au creat punţi de legătură între diferite civilizaţii, unele necunoscute pînă la acea vreme. Adulaţi de unii, denigraţi de alţii, în funcţie de apartenenţa celor care au relatat aceste acţiuni, aceşti oameni au demonstrat că prin voinţă omul îşi poate depăşi limitele.
Campaniile conduse de aceşti oameni acoperă un vast teritoriu de la Oceanul Atlantic până în îndepărtata India, practic întreg teritoriul terestru cunoscut în acele timpuri.
Cum a fost posibil să treacă ani întregi de când soldaţii lor şi-au părăsit ţara natală şi să parcurgă atâţia kilometri în cele mai ostile condiţii climatice (de la gerul întâmpinat de Hannibal în traversarea Alpilor, la căldura sufocantă resimţită de Alexandru în deşerturile Imperiului Persan sau ploile interminabile ala Galiei întâlnite de Cezar) doar de simţul datoriei faţă de patria lor?
Răspunsul este unul destul de simplu: aceşti conducători au fost pentru soldaţii lor nu un Împărat , un General sau Dictatorul Romei ci doar camaradul lor de ani de zile, vecinul lor Alexandru, Hannibal sau Cezar.
Soldaţii nu au simţit niciodată distanţa imensă dintre ei şi conducătorii lor din simplul motiv că aceştia trăiau extrem de simplu în preajma camarazilor, împărţind mâncarea proastă, gerurile cumplite, ploile interminabile, canicula arzătoare, lipsa animalelor de povară şi alte neajunsuri.
Doar animaţi de un psihic entuziast au putut trece peste obstacole deosebit de grele, având încredere în comandantul lor, fiind convinşi că acesta va alege sau va inventa soluţia câştigătoare.
Oare cum era privit de către ascultători un soldat veteran, povestind, peste ani, despre faptele de arme ale acestor geniali conducători şi întărind cele povestite cu simpla frază “Am fost lângă el…..”?
Marius Luchis
