Masacrul latinilor din Constantinopol a avut loc în august 1182 şi a făcut peste 3000 de victime printre locuitorii din oraş originari din Occident.
La sfârşitul sec. XII, au crescut alarmant neînţelegerile între greci şi latini. Manuel I Comnen a iniţiat totuşi o politică de deschidere cu occidentalii. Dar ranchiunele şi ura între cele două populaţii nu au dispărut şi a înflorit chiar o literatură anti-latină la greci în timp ce cronicarii latini scriau despre lipsa de curaj a grecilor.
Concesiile comerciale acordate de Manuel I Comnen puterilor maritime italiene (Veneţia, Genova şi Pisa) sunt importante şi pentru a încerca să recâştige profiturile din comerţul pierdut prin aceste concesii.
Suveranul de la Constantinopol încerca să împace ambele părţi. În strategia sa, a arestat însă, la 12 martie 1171, aproximativ zece mii de veneţieni şi le-a confiscat bunurile.
După moartea acestuia, Constantinopolul a intrat pe mâinile Mariei Antioh, regenta fiului său Alexis al II-lea Comnen. Amândoi au dus o politică pro-occidentală deschisă. Astfel, la palatul imperial domnea un adevărat partid latin, susţinut de cei 60.000 de occidentali care trăiau în Constantinopol.
Populaţia oraşului era profund nemulţumită de favorurile obţinute de latini şi mai ales de controlul pe care îl exercitau veneţienii asupra ecomoniei, susţinuţi de Maria Comnen, fiica lui Manuel şi de soţul său Rainier de Montferrat. Ei au încercat un prim complot, dar acesta a eşuat şi s-au văzut nevoiţi de a găsi refugiu la catedrala Sf. Sofia. Protosebastul Alexis a violat atunci azilul acordat prin sanctuar şi Maria Antioh a fost forţată de a le cere iertare sub presiunea populară. În acelaşi timp, Andronic Comnen, fratele lui Ioan al II-lea Comnen, a decis de a reveni din exil şi a cerut destituirea protosebastului Alexis Comnen. În primăvară, el a adunat o armată şi a ieşit victorios în bătălia de la Nicomedia. După care a plecat în marş forţat spre Constantinopol în august 1182.
Sosirea lui Andronic la Constantinopol a sunat începutul masacrului.
Masacrul
Grecii din Constantinopol s-au aruncat asupra latinilor şi i-au masacrat. Edward Gibbon a scris astfel:
“Populaţia a alergat la arme; din părţile Asiei tiranul şi-a trimis trupele şi galerele sale au urmat răzbunarea naţională; şi rezistenţa neputincioasă a străinilor nu a servit decât de a motiva şi redubla furia asasinilor. Nici vârsta, nici sexul, nici legăturile de prietenie sau de sânge nu au putut salva victimele consacrate urei, avariţiei şi fanatismului. Latinii au fost masacraţi pe străzi şi în casele lor; cartierul lor a fost redus în cenuşă; s-au ars ecleziasticele în bisericile lor şi bolnavii în spitalele lor. Se poate face o idee despre carnagiu prin actul de clemenţă pe care l-a terminat: s-au vândut turcilor 4000 de creştini care au supravieţuit proscripţiei generale. Preoţii şi călugării s-au arătat cei mai activi şi cei mai îndârjiţi la distrugerea schismelor; cântau puternic un Te Deum atunci când capul unui cardinal roman, legat al papei, a fost separat de corpul său, legat de coada unui câine, şi tras, cu urlete feroce, pe străzile oraşului.”
Latinii care au putut scăpa înainte de masacru au atacat şi jefuit coastele şi s-au întors în Occident.
Consecinţe
În calea lui Andronic nu a existat nicio rezistenţă. A intrat în Constantinopol susţinut de mulţime şi a trecut rapid la eliminarea rivalilor săi. Protosebastul Alexis a fost aruncat în puşcărie şi enucleat.
Tânărul împărat şi mama sa au fost conduşi în vila imperială de la Philofation. Maria Comnen şi soţul său au murit misterios, probabil otrăviţi. Maria Antioh a fost condamnată la strangulare şi fiul său forţat de a semna condamnarea. În septembrie 1183, Andronic a fost făcut coîmpărat, în noiembrie Alexis a fost asasinat, stragulat cu o coardă de arc. Andronic, singurul împărat, în vârstă de 64 ani, s-a căsătorit cu văduva lui Alexis, Agnes de Franţa, în vârstă de numai 12 ani!!
În 1185, occidentalii s-au răzbunat şi i-au ajutat pe normanzii din Sicilia de a pune mâna pe Dyrrachium şi Salonic, ceea ce a provocat căderea lui Andronic în faţa neglijenţei armatei bizantine. Ura apusenilor faţă de greci a atins apoi punctul culminant prin deturnarea celei de-a patra cruciade (dorită în general de veneţieni) şi cucerirea Constantinopolului de către latini.
