Printre toți barbarii care au încercuit imperiul, cei mai numeroși și cei mai periculoși erau germanii. Totuși până la mijlocul sec. III fiecare din tentativele lor în direcția Mediteranei s-au lovit de o ripostă energică a Romei, care sub Tiberiu și-a fixat frontiera pe Rhin, Neckar și Dunăre.
Limmile, solie păzite de legiuni au asigurat pacea romană ținându-i pe germani la respect. Dar goții au invadat Dacia și Macedonia (252-269), în timp ce francii și damanii au răvășit Galia, Spania și Italia de Nord (276-278). Guvernarea energică a împăraților galezi și lirieni au permis Romei de a-și reveni și Imperiului de a mai supraviețui câteva secole. În 370 a intervenit un fapt mare: hunii, veniți din stepele asiatice, au trecut Volga și s-au îndreptat spre Occident. Șocul irezistibil a declanșat din aproape în aproape o serie de unde migratoare la triburile germanice fixate în Europa orientală și centrală care au pătruns în Imperiul Roman. Acesta foarte slabit nu a mai fost în măsură de a organiza o rezistență pe toate fronturile. După ce au trecut Dunărea, în 376, vizigoții au zdrobit leziunile lui Vcalens la Adrianopole (378), apoi au răvășit Grecia (399), Ilinia, Italia (410) pentru a se stabili în fine în Aquitania (418).
Invazia vandalilor
Între timp frontiera Rhinului a cedat: la 31 decembrie 406 presiunea hunică a declanșat invazia vandalilor, care după ce au jefuit Galia, au ocupat Spania, apoi Africa (429). Bandele de barbari au profitat de faptul că în acea iarnă fluviul era înghețat și l-au traversat la picior. Este cel mai important val de ierni-grave pe care l-a cunoscut Imperiul Roman de la originile sale. În breșa pe care au deschis-o au năvălit imediat damanii, burgunzii și francii, în timp ce în Britania au început raidurile anglilor și saxonilor. În 451 s-a format o condiție între barbari și romani contra hunilor conduși de Attila care va fi înfrânt sever în bătălia de la câmpiile Catalannice. Dar căderea Imperiului Roman era inevitabilă! Occidentul nu mai era decât un grup de regate instabile. Condiția barbară era formată din franci, burgunzi și vizigoți conduși de generalul roman Aetius. În 476 șezul hunilor, Odoastru, l-a depus pe împăratul Romulus Augustul și a fondat în Italia un regat barbar.
Putea fi stopată invazia barbară în 406?
Mulți s-au intrebat… La moartea lui Teodosie I în 395 Imperiul Roman fusese împărțit în două între fiii săi Ancadius (conducând Imperiul Roman Răsărit de la Constantinopol) și Honorius (conducând Imperiul Roman de Apus de la Milano). Acesta din urmă l-a lăsat pe Flavius Stilichon un vandal romanizat, socrul său, să guverneze (era comandantul armatei sale).
În timp ce cele două jumătăți ale imperiului se luptau intern, goții s-au implantat în Iliria și s-au îndreptat spre Italia în scopul de a jefui. După 7 ani de război, Stilichan i-a zdrobit la Fiesales în 406. Dar imperiul de Occident epuizat de o fiscalitate delirantă, nu avea destui bani pentru a ridica mari trupe și a retras deci toate forțele romane din Galia pentru a le aduna în Italia lăsând paza Rhinului în seama francilor, aliații Romei. Rhinul fiind înghetat în iarnă după 406-407, vandalii au trecut fluviul noaptea pe gheață. De fapt trecerea sa a durat peste trei zile. Francii s-au bătut energic și într-o fază i-au stopat pe vandali și l-au ucis pe regele lor Godegisel. Dar aceste evenimente au împins în vâltoare triburile germanice cât și pe alani. În această confuzie pe care germanii au numit-o Volks-wanderung, toți alergau spre Occident.
Alanii s-au divizat în două; unii au rămas fideli Romei, alții s-au alăturat vandalilor și s-au luptat contra francilor. Alanii și vandalii au traversat apoi Galia până la Pirinei. Pe urmele lor au murit alți alani care până să lupte s-au instalat în alsacia. Stilichon a făcut atunci o eroare monumentală. Crezând că năvălirea germanilor în Galia era un simplu raid ușor de respins, a lăsat vestul și a întreprins o campanie contra imperiului de occident.
Dar trădat de propriile sale trupe a fost executat în 408. În acest timp Galia lipsită de trupele romane se află în plină anarhie căci populația spera să scape de impozitele împovărătoare. Deși Imperiul de Apus numară în acea perioadă cel puțin 25 de milioane de suflete nu era apărat decât de puținii soldați deloc motivati. 136.000 de soldați de frontieră, în mare majoritate germani și 113.000 soldați de interior. Cine s-ar fi putut opune pericolului barbar?
