Wilhelm Canaris s-a născut la Alperbeck, în apropiere de Dortmund, în Westfalia, la 1 ianuarie 1887. Provenea dintr-o familie burgheză industrială. Tatăl său, Karl Canaris, a fost stăpânul forjelor. Foarte tânăr, Wilhelm s-a făcut remarcat printr-o inteligență remarcabilă, o memorie extraordinară și un spirit viu, care anima anturajul său. A făcut liceul la Duisburg, unde a strălucit în a practica limbile străine, în special engleza și fraceza. Mai târziu, a găsit o mare atracție pentru literatură. De altfel, lectura era principala sa preocupare în timpul liber.
Tatălui său îi purta o profundă admirație. De la el, și-a tras principalele valori morale pe care își va fonda personalitatea: patriotismul, sensurile responsabilităților și respingerea violenței. În 1904 totuși, Karl Canaris a murit prematur, din cauza unei crize cardice.
Wilhelm și-a terminat studiile secundare în 1905. În același an a intrat la școala de Cadeți de Marină Imperială. După terminarea acesteia, a fost repartizat la unitățile staționare din America de Sud, apoi în Mediterana orientală. Aceste prime experiențe i-au furnizat ocazia de a-și îmbogăți bagajul lingvistic învățând spaniola, dar de asemenea, intrând în contact cu autoritățile locale, de a dezvolta un sens al diplomației foarte puternic și de a lega prietenii de care se va servi ulterior.
Atunci când a început Marele Război, era ofițer pe crucișătorul “Dresden”. Cu el, a participat la lupta navală de la capul Coronel (1 noiembrie 1914), apoi la dezastruoasa bătălie din insulele Falklands, care a costat marina germană patru dintre cele mai frumoase nave ale sale. Reușind să scape de Royal Navy, “Dresden” și-a urmat cursa, dar a fost în cele din urmă distrusă în apropiere de insula Mas a Fuera, pe coasta chiliană, la 14 martie 1915.
Wilhelm Canaris a fost capturat împreună cu supraviețuitorii echipajului, apoi internat în Chile. Captivitatea nu-i convenea și s-a decis să evadeze. După o odisee de opt luni, a reușit să ajungă în Buenos Aires trecând drept chilian. În primăvara lui 1916, a revenit în Germania. În această aventură, talentul său pentru limbi, fizicul său (nu măsura decât 1.58 m) și capacitățile sale de disimulare au jucat un rol de prim plan. Imediat ce au aflat despre aventura sa, autoritățile imperiale s-au decis de a-l folosi pe Canaris în serviciile de informații. Acest fapt i-a schimbat viața. El a urmat un stagiu de formare, în urma căruia a fost trimis în Spania. Sub o identitate de împrumut, avea drept misiune de a organiza o rețea de observatori care să furnizeze date despre mișcările navelor aliate. Demascat apoi încarcerat, Canaris este în fine eliberat și va ajunge în Germania la bordul unui submarin special trimis pentru el și care l-a “pescuit” în rada Cartaginei în octombrie 1917.
Ca urmare a acestei prime experiențe în cadrul serviciilor secrete germane, Wilhelm Canaris dorea să reia lupta. El a servit în submarine și după câteva săptămâni de instrucție, a primit comanda lui U-Boot cu care a făcut campanie în Mediterana până la sfârșitul războiului.
Crizele revoluționare care au scuturat Germania după armistițiu l-au convins de a reveni în serviciul de informații și de spionaj. În 1919, el participă la lupta contra mișcării spartakiste și joacă un rol ocult în asasinarea Rosei Luxemburg și a lui Karl Libknecht. După execuție, el cooperează cu unul dintre ofițeri și apoi organizează miliții patriotice pentru ministerul Apărării. Imediat ce țara intră pe mâna lor, este numit raportor pe lângă Adunarea Națională a tinerii republici de la Weimar și analizează dosare privind milițiile pe care le ajutase în lunile precedente.
Între timp, s-a căsătorit cu fiica unui industriaș bogat (la 20 noiembrie 1919) și un an mai târziu reintră în Marină, ca ofițer de stat-major, la Kiel. Apoi i se încredințează o misiune de observare în Japonia, înainte de a se îmbarca la bordul crucișătorului “Schleinen”, al cărui comandant secund este, apoi comandant. În 1933, exercită funcția de comandant al bazei navale de la Swinemunde.
Sosirea la putere a lui Hitler nu-l entuziasmează. Pentru că Canaris nu este un nazist convins. Ca mulți naționaliști, speră totuși că noul regim va permite Germaniei de a-și recăpăta puterea și de a lupta eficient contra pericolului comunist. Ca ofițer de marină, el așteaptă o întărire considerabilă a flotei, dincolo de limitele impuse de tratatul de la Versailles.
Experiența sa în serviciile secrete în timpul marelui război mondial, al revoluției din 1919, apoi în timpul sejurului din Japonia atârnă mult și în 1935 devine șef al Abwehr-ului, serviciul de informații al armatei germane. Ascensiunea sa în acest post cheie îl face să-l întâlnească pe Fuhrer de mai multe ori. Acesta este sedus de personalitatea lui Canaris și de inteligența sa, dar mai ales de capacitatea sa de a asculta, de a înțelege gândirea șefului său suprem, de a reține ordinele date și de a le executa. În 1935, el este promovat vice-amiral.
Dar acest subordonat, de mare calitate, aparent docil, nu este așa cum și-l dorea Hitler. Din contră, se teme de naziști și nu ezită de a recruta oameni reputați de la vârful Abwehr-ului pentru ostilitatea lor față de regim. Puțin câte puțin, Canaris și serviciile sale se găsesc implicate într-o luptă ocultă însă feroce cu SD-ul, serviciul de informații al SS-ului și cu șeful său, foarte puternicul Reinhard Heydrich. De mai multe ori, amiralul-spion se gândește de a demisiona. Dacă nu o face este pentru că prin rolul său are în mâini toate informațiile despre nazism (și despre SS) și despre serviciile de spionaj și de contra-spionaj.
Mulți s-au întrebat dacă Canaris a organizat o anume rezistență. Desigur, a protejat direct un mare număr de personalități suspecte de opoziție, de activism antinazist. Desigur, până la moartea sa, a jucat un important rol de moderator în fața lui Heydrich, apoi în cea a lui Himmler. Totuși, un mare număr din acțiunile lui au rămas obscure, subiect de dezbateri și de fantezii. A avut contacte reale cu Aliații încă de la începutul războiului? Personalitatea sa complexă a ascuns pistele. Prin intoxicare și alte metode specifice.
Începând cu anul 1942, autoritățile naziste l-au considerat pe Canaris drept suspect. În februarie 1944 a fost pus la dispoziția statului-major al Secției de Război Economic, până în vară. Dar atentatul de la 20 iulie contra lui Hitler i-a provocat definitiv căderea. Gestapoul a presupus că era implicat în conspirație. Canaris a fost arestat și torturat, apoi internat în lagărul de concentrare de la Flossengurg. Nu s-a găsit încă nici cea mai mică probă împotriva vinovăției sale! La 9 aprilie 1945, SS-ul s-a debarasat de acest prizonier extraordinar de periculos și misterios spânzurându-l.
Marian Deaconu
