Iubea Împăratul francezilor presa? Sub Imperiu, presa scrisă se bucura de o deplină libertate, sau era cenzurată?
În 1800, Împăratul a stabilit cenzura şi a ţinut presa sub o severă supraveghere. La 22 aprilie 1805, Napoleon Bonaparte îi scria într-o scrisoare ministrului său de Interne, Fouche: “Reprimaţi puţin ziarele, faceţi-i să pună în ele articole bune, faceţi-i pe redactorii de la “Dezbateri“ şi de la “Publicistul“ să înţeleagă că nu-i departe timpul în care le voi suprima cu toate celelalte şi nu voi păstra decât unul singur (…) Intenţia mea este deci să-i faceţi pe redactorii de la “Jurnalul Dezbaterilor“, de la Publicistul şi de la Gazeta Franţei, care sunt, cred, ziarele care sunt cel mai en vogue, de a le declara că, dacă vor continua să alarmeze neîncetat opinia (publică), durata lor nu va fi lungă; că timpul revoluţiei s-a sfârşit, că nu mai există în Franţa decât un partid; că nu voi suferi niciodată ca ziarele să nu zică şi să nu facă nimic contra intereselor mele; că ar putea să facă câteva mici articole, în care ar putea pune puţin venin, dar că într-o bună zi le voi închide gura.“
Într-adevăr, Napoleon a fost un adversar determinant al libertăţii presei, adesea foarte cinic. Lectura tuturor biografilor săi recenţi confirmă din plin acest lucru. A fost intransigent, a cenzurat ziarele, le-a criticat constant însă ca orice conducător, avea mare nevoie de el. Prin ele, putea să sensibilizeze mai uşor opinia publică.
Pentru a înţelege perfect politica sa, subliniem o frază care conchide viziunea Împăratului privind presa: “Mai bine mă tem de trei ziare decât de peste 100.000 de baionete.“
Dar regimul instituţional şi juridic din Franţa între 1804 şi 1814 nu era un stat de excepţie implicând restricţii libertăţilor datorită războiului, ci ele corespundeau regimului “ideal“ dorit de Napoleon în timp normal… De altfel, propaganda imperială făcea să se creadă că războiul contra Angliei era un fenomen marginal şi pur maritim: fiecare victorie continentală era prezentată ca o revenire la pace! Chiar dacă Franţa a fost de factor în război între 1804-1814 (cel puţin contra englezilor), Napoleon guverna în aşa fel încât ar fi fost în timp de pace. De aceea, considera normal să existe atentate împotriva libertăţii presei.
Codul penal francez din 1810 prevedea delicte severe privind libertatea presei, ceea ce făcea să-i intimideze pe ziarişti. Dar la revenirea sa, în 1815, Napoleon a autorizat o presă liberă. Este de altfel una din marile sale greşeli căci, războiul se apropia şi era inevitabil, deci nu trebuia să slăbească efortul de război al ţării lăsând mână liberă ziarelor liberale care s-au arătat repede critice la adresa sa.
Cenzura impusă de Napoleon a fost abolită în 1819 prin legea De Serre care va restaura libertatea presei scrise, dar rămânea supusă delictelor comune cum ar fi defăimarea, ultrajul contra bunelor moravuri şi chiar ofensa adusă regelui.
