1923-1933 – Naşterea Ordinului Negru
În 1923, partidul Naţional Socialist German, condus de Adolf Hitler este angajat într-o luptă violentă pentru cucerirea puterii în Germania. Pentru Hitler şi camarazii săi de luptă, toate mijloacele, legale sau nu, sunt bune pentru a ajunge la scopurile propuse. Naziştii s-au focalizat pe Secţiunile de Asalt (SA, Sturmabteilung), un fel de miliţii armate paramilitare prezente în număr mare în marile oraşe germane.
SA, create de Ernest Rohm şi Hans Ulrich Klintzsch aveau drept rol de a asigura protecţie întâlnirilor din N.S.D.A.P., dar de asemenea de a multiplica intimidările, violenţele şi brutalităţile faţă de opozanţii nazişti. Oamenii din S.A. primeau ordine doar de la Klintzsch şi nu depindeau în nici un fel de Hitler, care nu avea nici un control ierarhic real asupra lor. În 1923, Hitler s-a decis că avea nevoie de propria sa unitate de protecţie şi a decis crearea unui grup de elită de 200 de oameni care îi erau total devotaţi. Aceşti oameni, un fel de gărzi de corp, aveau drept principal rol de a asigura protecţia sa. Această “gardă pretoriană” a luat numele de Stabswache şi a avut baza la Munchen. Pentru ea a fost aleasă uniforma neagră şi ca emblemă un cap de mort (Totenkopf). Aici se situează originile Waffen-SS sau “SS-ul luptător”, o branşă a SS Allgemeine (sau SS General). Ordinul Negru se născuse…
În urma puciului ratat din 9 noiembrie 1923 de la Munchen (Marsch zur Felderrnhalle), Hitler şi complicii săi au fost arestaţi apoi încarceraţi în fortăreaţa de la Lansberg, în care Hitler şi-a scris celebra Mein Kampf (Lupta mea). SA a fost dizolvat de Republica de la Weimar şi pusă în afara legii.
După ce a fost pus în libertate în decembrie 1924, viitorul Fuhrer al Reichului a început să-şi reconstituiască partidul. În aprilie 1925, el şi-a reactivat Stabswache, comandată de Schreck şi rebotezată Schutzstaffel (de unde sigla: SS), după o sugestie a fidelului Hermann Goering. A fost aleasă sigla SS-ului, un S dublu sub formă de rună. SS-ul a evoluat sub egida SA-ului, dar nu primea ordine decât de la Hitler. În paralel, acesta l-a însărcinat pe Rhom de a reconstitui rapid SA-ul, braţul armat al partidului şi unealta necesară pentru a prelua puterea. În acest timp în 1925, un dezacord a dus la antipatia dintre cei doi oameni şi Ernest Rohm a demisionat apoi a părăsit Germania, pentru a deveni consilier militar în Bolivia. Aceasta nu împiedica SA-ul de a apărea din nou în 1926. Trei ani mai târziu, era forţa armată cea mai puternică a partidului nazist, un fel de armată privată veritabilă în sânul statului. Dar SS-ul căpăta deja o importanţă din ce în ce mai mare, chiar dacă nu reprezenta decât câteva mii de oameni.
Hitler dorise ca lucrurile să se desfăşoare astfel, şi l-a numit în fruntea SS-ului pe Heinrich Himmler care a devenit şeful său suprem, Reichfuhrer SS. Misiunea nu era simplă, să facă din SS o forţă armată puternică, compusă din soldaţi de elită şi capabili de a contra balansa oricând puterea crescândă a SA-ul. Hitler dorea “o organizaţie de elită constituită din trupe crescute din Partid şi sigure în toate circumstanţele”.
Pentru a împlini dorinţa lui Hitler, Himmler a pus la punct un sistem de recrutare care se baza pe criterii drastice. Doar oamenii care aveau o condiţie fizică excelentă, cu origini rasiale pure şi adepţi convinşi ai tezelor naziste puteau fi recurtaţi în SS.
În 1933, efectivul acestei grupări criminale se ridica deja la 52.000 de oameni. Chiar dacă această cifră pare să fie importantă, ea nu reprezintă mare lucru pe lângă cei aproape 3 milioane de membri pe care contau secţiunile de asalt (SA) în acelaşi an. După trei ani, Rohm, un şef agresiv şi orgolios, revenise din Bolivia la cererea lui Hitler şi acum ocupa postul de Oberster SA Fuhrer – OSAF sau şef al SA-ul.
La 4 mai 2005, pe când lumea se pregătea să celebreze cea de-a 60 aniversare a victoriei contra fascismului, consiliul municipal din Priştina s-a decis de a ridica un monument în onoarea “eroilor Ligii de la Prizren”. Această organizaţie fascistă regrupa regimentul din Kosovo, divizia SS Skandenberg şi unităţi ale jandarmeriei albaneze, comiţând toate felurile de atrocităţi. Ea a constituit forţa militară a Marii Albanii, artificial creată de Reich. Dincolo de Albania actuală, acest stat înglobase Kosovo şi Metohija, o parte din Muntenegru, din Macedonia şi din Epirul grecesc. Acest monument urmează altuia ridicat la Tallinn, în memoria SS-iştilor estonieni.
Marian Deaconu
