Religie

Nazistii si Biserica

0 38
5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Croaţia lui Palevic

În aprilie 1942, germanii invadează Iugoslavia. Un fanatic catolic, Ante Palevic, proclamă independenţa Croaţiei, cu scopul declarat de a face un stat catolic model, conform invăţămintelor Bisericii. El a primit imediat binecuvântarea Arhiepiscopului de Zagreb, Stepinac.

În tot timpul războiului, Ante Palevic, pe care Hitler şi Mussolini îl credeau prea violent pentru gustul lor, a trimis regulat rapoarte Papei Pius al XII-lea privind progresia catolicismului în Croaţia. Cifrele privind convertirile (peste 300.000 în cursul războiului!) obţinute au fost găsite în rapoartele Sfântului Scaun. Palevic va fi beatificat de Ioan Paul al II-lea la sfârşitul războiului din Iugoslavia din 1990.

În săptămânile care au urmat venirilor sale la putere, Palevic a înfiinţat lagăre de concentrare pentru ortodocşi. Mulţi paznici şi călăi din lagărele de concentrare erau călugări franciscani. Unul dintre ei, fratele Mirosav Filipovic, va fi chiar comandantul lagărului de la Jasenovac unde peste 40.000 de oameni, femei şi copii şi-au găsit moartea.

În toată Croaţia, au avut convertiri masive. Uneori, prelaţii şi ustaşii sărbatoreau aceste “convertiri” cu sânge în loc de apă. Clerul participa activ la aceste crime. De exemplu, părintele Ivan Ragrez a lansat un apel public cerând de a se ucide toţi sârbii (ortodocşi), inclusiv copiii, “în scopul că nici sămânţa acestor animale să nu rămână…” Genocidul ortodoxilor de regimul teocratic al ustaşilor a ucis aproximativ 400.000 de persoane.

În vara lui 1941, atunci când armatele Axei au înaintat în stepele ruseşti, Vaticanul a cerut oficial comandamentului Wermachtului de a putea trimite misionari în urma trupelor germane pentru a converti la catolicism pe tăranii ruşi ortodocşi. Hitler a refuzat, nu din motive ideologice, ci pentru motive pur logiste şi practice: cu umorul uneori caustic propriu dictatorilor, el a spus consilierilor săi că-l presează de a accepta: “Dacă lăsăm catolicii să se ducă acolo, va trebui de asemenea de a le permite şi altor biserici, şi în curând vom avea în urmele noastre misionari de diferite secte creştine care se vor bate cu lovituri de crucifix.”

Roma ocupată

În septembrie 1943, în urma capitulării Italiei în faţa aliaţilor, germanii au ocupat Roma.

Dar guvernul german era neliniştit de reacţiile posibile ale Papei şi a trimis la Roma pe secretarul de stat von Weitzsacker pentru a examina situaţia… La 28 octombrie 1943, el a comunicat ministrului afacerilor externe: “În pofida presiunilor exercitate asupra lui de mai multe părţi, Papa nu s-a lăsat împins de a face nicio declaraţie împotriva deportării evreilor, din Roma.”

Imediat, Papa a luat parte deschis pentru ocupant contra rezistenţelor: la 12 martie 1944, noaptea, cei din rezistenţă ucid 32 de soldaţi germani.

Nazistii si Biserica

Membrii canadieni din Regimentul Royal 22e, în audiență cu Papa Pius al XII-lea, Eliberarea Romei în 1944.

A doua zi, 335 de italieni au fost executaţi : prizonieri politici, de drept comun şi de asemenea civili. Execuţia a avut loc în cel mai mare secret, într-o grotă căreia i s-a dinamitat apoi intrarea. Atunci când, a doua zi masacrul a fost cunoscut şi cadavrele au fost descoperite, germanii au răspândit zvonul că le-au oferit celor din rezistenţă ocazia de a se preda pentru a se evita masacrul. Dar era fals, desigur, însă asta nu a împiedicat oficialul Sfântului Scaun, Osservatore Romano, de a publica un editorial (nesemnat), întitulat “Carita civile”, care atribuie textual responsabilitatea celor 335 de persoane asasinate de SS-iştii germani oamenilor din rezistenţe. Articolul i-a făcut “iresponsabili” pe conducătorii rezistenţei, cerându-le de a nu mai sacrifica vieţi omeneşti şi a lansat un vag apel de moderaţie “responsabilor ordinii publice” (adică autorităţilor fasciste şi naţional-socialiste).

Bisericile protestante europene nu s-au comportat nici ele mai bine decât biserica catolică în faţa persecuţiei evreilor de către nazişti. S-au ridicat câteva voci rare, însă pentru a-i apăra pe evrei, ci doar pentru că aceştia să se convertească la creştinism.

În 1942, Biserica protestantă olandeză a ameninţat naziştii de a protesta mai zgomotos dacă evreii convertiţi la protestanism vor continua de a fi neliniştiţi. Naziştii au propus atunci prelaţilor olandezi un pact cu adevărat diabolic: în schimbul tăcerii lor, biserica protestantă olandeză obţinea de la nazişti de a renunţa la deportarea evreilor care s-au convertit la protestanism înainte de 1941. Dar cei care sau convertit dupa 1941, sau care au comis eroarea de a se converti la catolicism, nu erau iertaţi.

La 28 octombrie 1943, ambasadorul von Weiszaecker i-a adresat lui von Ribbentrop următorul mesaj: “Deşi presat din toate parţile, Papa nu s-a lăsat antrenat în nicio reprobare demonstrativă a deportării evreilor din Roma.

Încă mai trebuie să se aştepte ca această atitudine să-i fie reproşată de duşmanii noştri şi ca ea să fie exploatată de mediile protestante din ţările anglo-saxone în propaganda lor contra catolicismului. El a făcut de asemenea totul în această chestiune delicată pentru a nu pune la încredere relaţiile cu guvernul german…”

Acest foarte important document a fost regăsit în Arhivele secrete de la Wilhelmstrasse.

Criminalii de război

Oswald Pohl a fost condamnat la moarte la procesul de la Nuremberg. El a primit binecuvântarea lui Pius al XII-lea, care a uitat, însă că acest om a ordonat uciderea a milioane de evrei, de polonezi şi de alte naţionalităţi, în lagărele naziste. Sub ordinul său acestea au fost dotate cu camere de gazare!! Graţie sprijinului Bisericii, criminalii nazişti au putut să fugă şi să se facă nevăzuţi.

Martin Bormann, condamnat la moarte, a devenit părintele Martini. Marcel Deat s-a camuflat în frate franciscan şi a primit binecuvântarea specială a lui Pius al XII-lea, care l-a ascuns la Castel Gandolfo. Darnand, protejat al Sfântului Părinte, a utilizat serviciile de schimb ale Vaticanului. Pius al XII-lea a intervenit şi în favoarea criminalilor de război japonezi. Ante Palevic a fugit în Argentina…

Dar Asistenţa Pontificată nu s-a limitat doar la cei vii: corpul lui Mussolini a fost ascuns în mânăstirea Angelicum din Milano. Episcopul Alois Hudal, a ajutat aproape 50.000 de criminali de război de a scăpa sau de a se ascunde după război, pentru unii dintre ei în scopul de a emigra în America de Sud cu ajutorul Vaticanului. Printre ei, Franz Stangl, comandant al lagărului de la Treblinka din Polonia (unde au fost masacraţi 800.000 de evrei), a primit ajutor din partea clerului. El a fost arestat după 20 de ani în Brazilia.

În cartea sa, Avro Manhattan afirmă: “Din faptul că toţi preoţii sunt de fapt agenţii săi şi că toate nunţiaturile sale posedă mijloace de informare şi de presiune pe care nu le au ceilalţi diplomaţi, Vaticanul este cu siguranţă unul dintre cele mai perfecte centre de informaţii din lume. El primeşte într-adevăr rapoarte circumstanţiere de ordin religioase, economice, sociale şi politice asupra situaţiei existente în cele mai mici parohii sau dioceze din lumea întreagă.”

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Urmăriţi-ne pe Facebook!

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Urmariți-ne pe Pinterest!

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!