La începutul anilor ’60, s-a efectuat o restaurare în cimitirul unei mici aglomerări situate în nordul Spaniei. Un tâmplar şi un zidar din sat au fost angajaţi pentru a executa aceste transformări…
La scurt timp după ce au început lucrările şi după ce resturile mai multor defuncţi au fost aduse la lumina zilei, dintr-o groapă a fost scos corpul unui bărbat ale cărui inscripţii nu erau descifrabile.
El se găsea într-o conservare surprinzătoare. Deoarece resturile sale lăsau să se înţeleagă că fusese de o condiţie modestă, s-a presupus că aceasta prezenta cazul unei mumificări naturale.
Nu era pentru prima oară când cei doi oameni se găseau în faţa unui asemenea fenomen. Dar acum, moartea nu era în mod clar ca la celelalte persoane. De fapt, mâinile mumificate păreau să fi “inchis” un obiect. Tâmplarul s-a aplecat pentru a distinge mai bine acel lucru. Era vorba de un banal ceas de buzunar din aramă, care l-a intrigat mult pe muncitor.
L-a scos şi l-a examinat cu atenţie, apoi l-a întins colegului său într-o linişte totală. Pe chipul lui se citea uimirea: acul cel mare parcurgea lent coroana minutelor. Se auzea distinct resortul angrenajului din interiorul ceasului. Mecanismul funcţiona!!
Dar oamenii nu erau îndeajuns de impresionaţi la vederea acestei minuni. Ei au găsit numaidecât o explicaţie simplă: faptul de a fi mişcat corpul acţionase probabil resortul pentru secundar. Aşa că şi-au continuat munca. Atunci când au părăsit cimitirul, în jurul orei 18, tic-tac-ul ceasului se auzea încă distinct şi cumva foarte sinistru.
A doua zi dimineaţa, când au revenit în cimitir, ceasul funcţiona în continuare. Şi nu s-a oprit decât dupa-amiaza, din cauza unei neîndemânări a celor doi muncitori intrigaţi de mişcările acelor sale.
A fost consultat un ceasornicar, pentru a da o explicaţie întâmplării. În cutia ceasului, el a găsit câteva fibre textile minuscule. Una dintre ele a trecut în remontor şi a blocat mecanismul.
Oţelul a rămas întins timp de mai multe decenii până ce un şoc uşor l-a deblocat, iar fibrele şi-au pierdut rezistenţa.