Asediat de mai multe săptămâni, oraşul Ramadi, capitala provinciei Al-Ambar situat la numai 112 km de Bagdad, a căzut duminică 17 mai în mâinile ISIS. În fața avansării spectaculoase şi surprinzătoare a luptătorilor din ISIS, armata irakiană, neputinciasă, a fugit în cea mai mare grabă, decizând să nu lupte cu un inamic atât de feroce şi de imprevizibil.
Bătălia sângeroasă care a avut loc pentru cucerirea acestui oraş a făcut 500 de victime şi 8.000 de locuitori au părăsit în mare grabă locul din calea furtunii teroriste. Jihadiştii au jefuit cartierul general militar la zonei Ramadi achiziţionând un mare număr de arme şi au executat un mare număr de susţinători guvernamentali, susţine cotidianul The New York Times bazându-se pe mărturiile oficialilor militari şi a unor lideri locali.
Strategia americană de combatere a ISIS în Irak depinde de trupele locale însă acestea se dovedesc de fapt ineficiente sau fricoase în calea uraganului ISIS.
Nu este pentru prima oară când trupele irakiene dau bir cu fugiţii. Anul trecut, ele au fugit umilitor din calea asedianţilor jihadişti asupra orașului Mosul.
https://www.youtube.com/watch?v=QhDSeuUhJZo
Pentagonul a declarat că a instruit 7.000 de soldaţi din forțele irakiene după colapsul de la Mosul și a lansat mai mult de 3.700 de lovituri aeriene, lovind 6.300 obiective. Coaliția condusă de SUA a efectuat 165 lovituri aeriene numai în Ramadi, potrivit statisticilor militare.
Și totuși, încă o dată, irakienii nu au putut organiza niciun fel de rezistenţă împotriva forţelor dezlănţuite ale ISIS. În faţa teroriştilor se aflau 6.000 de soldaţi guvernamentali echipaţi sărac, neaprovizionaţi şi cu un moral extrem de scăzut.
După ce bombele lansate de atacurile celor din ISIS au lovit în Ramadi vineri, drept răspuns, trupele care ar fi trebuit să li se opună atacatorilor au decis să se retragă într-o poziție aflată la câteva mile est și nord, fugind practic de luptă, lăsând astfel cale liberă furiei teroriste spre oraşul Ramadi. Se vorbeşte însă despre o retragere tactică…
Forţele de securitate guvernamentale s-au retras la Habbaniya, o bază militară importantă situată la 30 de km sud-est de Ramadi.
Pentagonul a sperat că ar putea exploata superioritatea aeriană americană împotriva campaniei militare pe care o dă contra ISIS. Guvernul irakian a părut să-şi recunoască însă limitele forțelor sale, dar i-a invitat pe milițienii șiiți, luni, pentru a ajuta forțele sale să recapete oraşul strategic Ramadi, ceea ce nu va fi deloc o sarcină ușoară.
Căderea oraşului Ramadi în mâinile ISIS marchează de fapt cea mai mare victorie a ISIS deoarece este al doilea cel mai mare oraş din Irak, după Mosul. Căderea Ramadi mai evidențiază totodată limitele strategiei SUA, care depinde atât de mult de armata irakiană.
Din Ramadi vin acum ştiri îngrozitoare, despre adevărate execuții în masă. Căderea orașului a condus, de asemenea, la o criză umanitară. Potrivit O.N.U., aproximativ 25.000 de locuitori au fugit Ramadi, mai ales spre Bagdad.
În plus, luptătorii din ISIS au pus mâna pe zeci de tancuri americane și vehicule de artilerie abndonate de forțele de securitate irakiene. Cine li se mai poate opune? Milițienii șiiți, care nu se află sub control guvernamental, împreună cu forțele kurde, cunoscute sub numele de Peshmerga, par a fi singurele trupe care pot realiza o bătălie îndelungată pentru controlul unui oraș şi a le ţine piept jihadiştilor. Exemple de curaj şi eficienţă există, cum ar fi cazul eliberării oraşului Kobani de către kurzi.