La 14 decembrie 1944 (cu șase luni înainte de terminarea războiului) foarte seriosul și importantul cotidian american, “New York Times“, publica pentru prima oară, după primele observații din lume ale “farfuriilor zburătoare“, un articol surprinzător: “Farfuriile zburătoare sunt arme secrete. O nouă armă germană și-a făcut apariția pe frontul occidental. Piloții U. S. Air Force raportează că sfere de argint survolează Germania, uneori izolate, uneori în formație. Unele par total transparente.“
Ce s-a petrecut cu adevărat după război și de unde veneau aceste mașinării misterioase? În anul 1936, prevăzând un al doilea conflict armat mondial inevitabil, Germania nazistă s-a pregătit pentru asta metodic. Între alte pregătiri era indispensabil de a prevedea o logistică performantă pentru războiul maritim. Naziștii au încheiat acorduri secrete cu “aliații Marelui Reich“ și cu prieteni potențiali în anumite țări din America de Sud pentru a revitaliza parcul navelor de război. Aveau nevoie de o bază secretă, solidă și inatacabilă pentru submarinele din Kriegsmarine.
În 1938, un port-avion, “Neues Schwabenland“ a îmbarcat o expediție către Antarctica și, sosiți la locul prevăzut, situat între paralelele de 70° si 75° Sud (la 10° sub cercul polar antarctic), o regiune liberă de gheață cu lacuri și munți, mărginită la nord de Oceanul Atlantic, germanii și-au atribuit 600.000 de km pătrați de teren pe care le-au botezat “Neues Schwabenland“.
Flotile întregi de submarine au pornit spre acest teritoriu și sute de submersibile germane echipate pentru a naviga sub apă timp de mai multe săptămâni, s-au îndreptat către această “bază“: unele făceau escală și unele rămâneau acolo. Nimeni nu le-a mai văzut revenind! Statele majore ale marinelor Aliaților, în special cele ale SUA și Marii Britanii au estimat, după ce au facut un inventar al flotei de submarine germane după începutul războiului, după ce au au contabilizat pierderile reale, au considerat că sute de aparate, cele mai recente în tehnologie, U-21 și U-23, au dispărut în mod misterios… cu echipajele lor cu tot. Oficial și statistic, nimeni nu știe unde au dispărut aceste submarine!
Este logic de a gandi că aceste submarine nu au plecat în neant și ca o parte de material sofisticat a fost debarcat la baza Neues Schwabenland, precum și o parte din discurile zburătoare, planurile și documentele tehnice permițând de a fi construite pentru a fi puse la adapost. La sfârșitul anului 1946, sub comanda amiralului Richard Evelyn Byrd, având un trecut de explorator al Antarcticii, a efectuat o expediție de câteva luni. O parte din nave au plecat de la baza americană Norfolk din Virginia la 2 decembrie 1946. Lor li s-au alăturat alte două grupe de unități în drum spre bazele din Antarctica. Ținta era în mod clar baza de la Neues Schwabenland.
După ce au instalat o tabără pe o zonă centrala la Little America, zonele de Est și Vest fiind acoperite de patrule maritime și aeriene, la 13 februarie 1947 zborurile de recunoaștere asupra principalului obiectiv au început, dar s-au înregistrat pierderi de avioane. S-a constatat că germanii dispuneau de o asemenea superioritate tehnologică neașteptată, încât era imposibil să li se facă fața cu logistica militară cu care erau dotați americanii și aliații lor în acel moment.
La 3 martie 1947, s-a dat ordinul ca întreaga armată aliată să abandoneze aventura și să revina la Norfolk. Cu ce s-a confruntat această expediție rămâne un mister adânc. Peste două zile, ziaristul Lee van Atta, acreditat în timpul acestei operațiuni secrete, a publicat în coloanele celui mai mare cotidian sud – american, “El Mercurio“, un interviu cu amiralul Byrd în cursul caruia el a declarat: “Este dur de auzit, dar în cazul unui noi război, va trebui să ne așteptăm la atacuri de avioane care pot zbura de la un pol la altul“. El a mai lăsat să se înțeleagă “că acolo jos se află o civilizație avansată care se servea de o tehnologie superioară“.
Membrii cei mai eminenți ai înaltelor societăți secrete (Vril, Thule și Ordinul Negru SS) au avut acces la informații secrete și au fost în măsură că pe baza unor documente vechi să construiască mașinării cu performanțe superioare celor clasice existente pe Terra. Trebuie să admitem că unii oameni au primit mesaje și informații provenind de la surse care ne sunt necunoscute. Veteranii US Air Force si R.A.F. își amintesc încă de aceste “apariții bizare“ în timpul misiunilor lor!
Valul de observații din iunie și iulie 1947 s-a multiplicat în America de Nord. Pentagonul și CIA nu a putut oferi niciun răspuns… Cine a construit aceste misterioase mașini zburătoare? Ei au început să-i irite pe oficialii militari care nu puteau să localizeze dușmanul (în cazul OZN-urilor, era vorba de un adversar) și să suporte provocarea.
Nimeni nu a înteles funcționarea și nici sistemul lor de propulsie. Dar nici “metalul“ din care erau construite. Înainte de terminarea războiului, documente privitoare la OZN-urile Reichului, strict secrete, au fost evacuate din timp și la loc sigur pentru a nu cădea în mâinile Aliaților (probabil sub formă de microfilme, procedeu clasic utilizat de tehnologiile de vârf ale producției germane ale celui de-al III – lea Reich). Aceste tehnologii secrete puteau apoi să fie cu usurință reconstruite în caz de distrugere locala și de asemenea de a face față unui dezastru care se preconiza a fi iminent (cu câteva luni înainte de decăderea Berlinului). Era deci ușor, sub o formă extrem de redusă, de a transporta toate planurile, caietele și alte protocoale de fabricație a acestor mașinării zburătoare deja utilizate, fără a uita proiectele care nu au intrat încă în producție, cum ar fi stupefiantul Andromeda de 139 metri lungime prevăzut pentru a lua la bord aproximativ 130 de persoane pentru zboruri dincolo de stratosfera, poate chiar intergalactice.
Oamenii îmbarcați la bordul submarinelor, beneficiau de tehnici de propulsie foarte avansate pentru acea perioadă și erau echipați cu un sistem de recuperare de oxigen putând naviga sub suprafață timp de mai multe luni fără a fi reperat către, între altele, baza de la Neues Schwabenland în Antarctica. Este de ușor de imaginat ca, din mai 1945 la sfârșitul lui 1946, tehnicienii și specialiștii de la această baza și personalul de la alte baze, puteau lucra activ la montarea mașinăriilor și de asemenea, de a elabora altele. Nimeni nu știe tot ceea ce a putut fi stocat, mașini, utilaje și infrastructuri în Antarctica, în cel mai mare secret, în disciplină și securitate. După ce s-a terminat conflictul mondial, atenția Aliaților s-a îndreptat spre alte preocupări politice și economice, în loc să continue să caute bazele fantomă greu de localizat…
Dincolo de teritoriul antarctic al Neues Schwabenland există însă și alte teritorii în lume sau colonii unde regimul nazist ar fi putut supraviețui, cu vechi SS-iști și cu descendenții lor, în lagăre perfect organizate printre care cel mai important este situat în Argentina pe un teritoriu de 16.000 km (2), cumpărat înainte de terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, pe malurile fluviului Limay la 2.500 km sud de Ecuator.
Într-un sector geografic din America de Sud, un sit bine cunoscut în Argentina, există o bază de mașinării zburătoare într-o anume parte a Cordilierilor (localizarea se citește pe anumite planșe ale lui Guilder) grație structurilor utilizate sau conservate “în stat“ de foarte mult timp… Toate planșele lui Guilder au fost “dictate“ de o entitate atlantă, care putea să “călătorească“ în timp și să descrie anumite “lucrări“ contemporane. O altă bază s-ar situa în labirintul văilor înalte pierdute din Himalaya. Încercăm să înțelegem de ce forțele chineze au ținut să ocupe cu orice preț Tibetul, în pofida lipsei de importanță strategică a acestui teritoriu sacru!
Apoi, sub ghețurile Groenlandei și probabil și în alte puncte invizibile din anumite zone subterane ale planetei noastre, se află baze secrete germane unde trăiesc încă supraviețuitorii naziști și descendenții ultimului Batalion. Acest faimos ultim batalion nazist a fost citat de Hitler în discursul său din 24 februarie 1945: “Vă prezic azi, că întotdeauna Credința în poporul nostru, victoria finală a celui de-al treilea Reich unde în acest război nu va fi nici învins, ci doar morți și supraviețuitori, dar ultimul batalion va fi german!“
OZN-urile există… Cine le conduce? Unii au zărit în timpul așa ziselor întâlniri de al doilea tip: blonzi înalți, uneori de peste 2 metri, alții mai mici, pitici cu capete caraghioase. Părerile sunt diverse cu privire la ocupanții unor mașinării zburătoare. Misiunea lor rămâne pentru noi un mare mister.
Acest articol surprinzator despre farfuriile zburatoare confirma faptul ca acele obiecte neidentificate au venit de pe focarele subacvatice germane ascunse in Antarctica, si s-au folosit in al doilea razboi mondial. Merita sa ne intrebam ce tehnologie si inovatii au mai gasit acolo si cum a schimbat asta lumea, pentru ca fara doar si poate, era o tehnologie pe care germanii o doreau sa o ascunda! Acest articol dovedeste ca trebuiau sa existe explicatii pentru existenta si misiunea multor barci subacvatice germane pierdute in al doilea razboi mondial, confirmate acum de descoperirea despre tehnologia avansata detinuta de cel de-al Treilea Reich si folosita pentru a construi farfuriile zburatoare. Amintirea acestor evenimente uimitoare ar trebui sa existe in memoria intregii umanitati.