Pelasgii

Populaţia indo-europeană (de limbă iraniană) numită pelasgi de către greci a venit în mileniul II î.e.n. în Europa pentru a se stabili în spaţiul unde se află astăzi Ucraina.

Herodot, părintele Istoriei, a menţionat-o între populaţiile barbare, iar Fiotide, în Elena (12,2,3) considera că era printre cele mai răspândite. „Elementul pelasgic a asigurat numelui său distribuirea cea mai răspândită”, precizează Tucidide (1,3,1).

Remarcabilul Herodot (1,57) a dedus din limba pelasgilor că locuiau în timpul său peste tirenieni şi că, în trecut, trăiau în Tesalia cât şi că cei care au locuit cu atenienii şi care au colonizat Hellespont, primii pelasgi, erau de limbă barbară. El mai spune că primul nume al Greciei a fost Pelasgia (Πελασγία)!

Argos era numit pelasg de către Homer, iar Dodona, în Epir, se închina lui Zeus pelasgic. Unele construcţii, cum ar fi zidurile ciclopice ateniene, sunt, de asemenea considerate a fi pelasge.

Herodot, care îl cita pe Hecateus din Milet, spunea că atenienii nu sunt pelasgi, dar că i-au vânat pe pelasagii de la poalele Acropolei, pentru că pe Acropolis nu creşte nimic şi nu aveau ce să mănânce. Iniţial, ei îi lăsaseră pe pelasgi să se aşeze în mlaştinile care se găseau în acea vreme în acea zonă de la baza lui Acropole numită Cephisus pe care o credeau sterilă, numai că au realizat cu uimire că pământurile de sub Hymettus erau extrem de fertile şi dădeau recolte abundente. Revoltaţi, i-au atacat pe pelasgi cu furie; aceştia au rămas apoi numai pe insula Lemnos, dar mai târziu şi aici au fost atacaţi de către Miltiade, fiul lui Cimon.

Cât despre Tucidide (IV, 109) îi număra pe pelasgii din Tracia printre populaţiile compozite de barbari bilingvi care trăiesc în regiunea Amfipolis după ce au locuit cândva în Lemnos şi Atena.

Pelasgii au fost amintiţi în scrierile din Antichitate de către Hellanicos, Herodot, Andron sau Tucidide şi erau văzuţi în opoziţie cu grecii, deşi latinii făceau o confuzie flagrantă şi vedeau în ei o populaţie grecească.

Unii autori au considerat că pelasgii făceau parte dintre popoarele originale din Creta, Etruria sau Anatolia. Ei au migrat spre Italia urmând coasta Adriaticii, sub conducerea regelui Nanas, duşmanul lui Eneea, au ocupat oraşul Cortona şi toată Etruria. După Hellanicos, abia în Italia au luat numele de tirenieni.

Regele Nanas ar fi murit la Cortona şi mormântul lui, care se află în Cotrona, a fost amintit de mai mulţi autori.

Pelasgii au locuit în Grecia, înainte de marile invazii aheene, eoliene şi ioniene. Regiunea Tessalia, zisă Pelasgisida, era considerată ca leagănul pelasgilor.

În lucrarea lui Vieţi paralele, Plutarh îi citează pe pelasgi ca posibili strămoşi ai vechilor romani: „după ce au călătorit cea mai mare parte a pământului şi au supus mai multe popoare, s-au oprit la locul unde este astăzi Roma; şi, pentru a marca forţa (Romei) armelor lor, au dat acest nume oraşului pe care l-au construit acolo”.

Atenienii au intrat în conflict cu pelasgii (Herodot, VI, 137-138). Grecii spun că dintre primii barbari cu care s-au confruntat ei au dat dovadă de cea mai mare ostilitate şi i-au evitat.