Arheologie

Piramide antice descoperite în Europa

0 211
5.00 avg. rating (99% score) - 3 votes

Studiul structurilor piramidelor descoperite în Europa, în principal în Bosnia, ar putea demonstra că o civilizație antică europeană egala fără probleme minunile arhitectuale realizate în Egipt și America de Sud.

La 31 octombrie 2005, diverse agenții de presă (printre care Associated Press) au publicat articole despre primele piramide descoperite în Europa. Dar această declarație, ca atâtea alte titluri de senzație, este falsă. Din Occident și până în Grecia, se găsesc multe piramide mici în Europa.

De exemplu, mica piramidă din Falicon care se găsește lângă Nisa (Franța), este mai ales cunoscută de a adăposti o grotă subterană în care se poate coborâ cu dificultate.

În Grecia, se găsesc astâzi 16 piramide repertorizate. Dar dacă unele sunt fără îndoială naturale, altele, ca piramida lui Hellenikon aflată în apropiere de satul Argolis, par să fie construite de mâna omului. Lucru straniu, un test de termoluminescență realizat de Academia din Atena a revelat faptul că construcția datează din anul 2720 înainte de Christos, ceea ce corespunde cu epoca piramidelor egiptene. Deși au formă piramidală, construcțiile europene nu captivează precum cele egiptene, care impresionează prin mărimea lor.

Acum 500 de ani, o dată cu descoperirea Lumii Noi, au fost găsite piramide în Mexic. Dar în 2001, s-a anunțat descoperirea unui complex piramidal la Caral, în Peru, datând o dată mai mult decât epoca piramidelor egiptene!!

În 1994, călătorul german Hartwig Hausdarf s-a dus în China și a raportat existența piramidelor din această țară, descoperire deja confirmată. Europa părea să fi rămas la distanță…dar nu pentru mult timp. Două descoperiri, în Italia în 2003 apoi în Bosnia-Herțegovina în 2005, au schimbat complet datele.

Un Gizeh italian

La începutul anului 2003, imagini din satelit și aeriene au permis descoperirea piramidelor de la Montevecchia, la doar 50 km de Milano. Acoperite în întregime de pământ și vegetație, aceste piramide seamănă astâzi cu niște coline naturale, însă posibilitatea că ar fi putut fi vorba și de altceva l-a incitat pe redactorul șef al revistei cehe “WM” Georg Wojnar care s-a dus la fața locului pentru a inspecta situl. Echipa a sosit la 3 mai 2003.

A găsit amplasamentul piramidelor la sol s-a dovedit totuși mai dificil decât s-ar fi crezut, echipa cehă găsind abia după două zile drumul printre coline. În fine, s-a localizat locul și s-a întreprins primele cercetări.

Concluziile echipei au fost publicate în numărul din iunie din 2003 al revistei “WM”. Ea a estimat că prima piramidă avea o bază de 100 de metri și o înălțime de 50 de metri. În total, au fost inspectate trei piramide, una dintre ele revelând în mod clar prezența de blocuri de piatră integrate în structură în apropiere de suprafață. A mai fost descoperită o platformă dotată cu o suprastructură de 18×9 metri.

Piramide antice descoperite în Europa

Cele trei contrucții au o înclinare de 42-43 grade. Marginile celor trei piramide sunt aliniate și decalate către nord-est în raport cu punctele cardinale de aproximatix 7-12 grade. Echipa s-a întrebat dacă era cumva o eroare de concepție sau semnul a ceva foarte captivant. Primele informații aeriene ne lasă să gândim că dispunerea acestor piramide era comparabilă cu cele ele piramidelor de pe platoul de la Gizeh și deci cu constelația Orion, teorie avansată de arhitectul Robert Bauval.

Echipa cehă a afirmat că, după cercetarea efectuată la fața locului, piramidele erau efectiv aliniate pe trecerea lui Orion la răsăritul Soarelui în timpul solstițiului de vară. Cât despre data contrucției lor, s-a cerut avizul profesorului Gregoria, un arheolog italian. Acest a situat, cu titlu provizoriu, structurile undeva în jurul anului 3000 înainte de Christos, ceea ce corespunde cu epoca de construcție a piramidelor în Egipt.

Dar nu s-a găsit nici un vestigiu în împrejurimi care ar fi putut să ne lumineze privind aceste structuri. Mai mult, nu există nici un fel de informație privind o civilizație care ar fi locuit în regiune și construit edificii similare în epocă. Unii au afirmat că aceste structuri nu ar fi altceva decât niște coline etajate pe suporturi de piatră. Nu s-a întreprins încă nici o cercetare arheologică, în afară de investigația efectuată de echipa cehă.

Descoperirea piramidelor bosniace

La sfârșitul lui octombrie 2005, exploratorul bosniac emigrant Semir “Sam” Osmanagich a anunțat descoperirea primei mari piramide antice de necontestat din Europa.

Articolul apărut în cotidianul bosniac “Dneyni Avaz”, raporta: “Acest bărbat de 56 de ani este atât de convins că la Viskoro Valley se ascund două piramide încât a cheltuit 16. 000 de euro pentru a inspecta zona, situată de-o parte și de alta a unui râu la aproximativ 30 km de capitala bosniacă. Locuitorii din orașul vecin cu Viskoro cunoșteau de mult timp existența acestor structuri pe care le numeau dintotdeauna “piramide”, dar până acum, nici unul dintre ei nu s-a arătat suficient de curios pentru a efectua cercetări mai ample”.

Osamangich trăiește la Houston (Texas) și fascinația sa pentru culturile antice l-a făcut să viziteze numeroase construcții vechi din Lumea Nouă și să scrie mai multe cărți. În aprilie 2005, el făcea promovarea noii sale cărți la Sarajevo când s-a decis să viziteze Visoko.

El auzise vorbindu-se de această colină, de la Senad Hodovich, directorul muzeului istoric din oraș. Zona este bogată în obiecte din epoca bronzului. Se presupune că pe colină ar fi fost cândva un oraș medieval. Forma sa “piramidală” este incontestabilă. Dar este vorba cu adevărat despre o piramidă?

Din punct de vedere al lui Osmanagich, pare evident. “Pe când mă aflam pe lumea colinei de la Visocica, am remarcat că aceasta avea o formă geometrică simetrică, aliniată pe punctele cardinale ale compasului și dominată de o culme aplatizată. De cealaltă parte a văii, se afla o altă colină numită Pljesevica, cu margini triunghiulare evidente. Desigur că piesele au fost acoperite de pădure, dar au “recunoscut” imediat piramidele”. El a văzut perechi d piramide similare pe o vale în America latină.

“Anomalii” care trădează mina omului

Osmanagich a stabilit că contrucția de pe colina de la Visocica măsura aproximativ 70 de metri înăltime, având o bază pătrată de 220 de metri. El a confirmat că construcția era perfect aliniată pe muntele cardinale ale compasului, la fel ca și a doua piramidă vecină. O carte poștală reprezentând o fotografie aeriană din 1954 arată structura piramidală evidentă a colinei, care nu are nimic natural.

Dar Osmanagich nu vrut să rămână doar la asta. “Trei luni după prima mea vizită, explică el, am adunat toate permisele care îmi trebuiau și am intreprin o cercetare geologică în scop de a mi se confirma ipoteza. Prima cercetare, efectuată de geologul Nadja Nukich, a fost realizată în august 2005 și testele geologice ale solului, mergând până la 17 metri în interiorul structurii, au revelat 15 anomalii, lăsând să se înțeleagă că anumite straturi ale colinei erau opera omului. Avem probe solide că colina nu era o formațiune naturală”. Geologul a fost mai ales impresionat de trei straturi de piatră brună șlefuită, dispuse la distanță egală unele de altele pe pământ. Se pare că colina a fost îmbrăcată de un fel de “ciment”, amestec neobișnuit pentru utilizarea formării de blocuri de acoperire.

Din acest moment, Osmanagich s-a decis de a efectua cercetări suplimentare. În octombrie 2005, el a început să facă investigații geologice și arheologice ample cu rezultate extrem de interesante. S-a adeverit faptul că zidurile piramidei de la Visocica erau formate din blocuri de brecie. După ce a curățat aceste blocuri, echipa a descoperit că ele erau potrivite, ca în zidărie. Unele dintre pietre au fost ridicate, observându-se că suprafața lor era netedă și plată. Rezultatele acestor sondaje în intervalul structurii au demonstrat faptul că era vorba de o piramidă în trepte. Se află un panou plat, de circa 2,50 m lungime, urmat de o înclinare de 30 de metri, apoi de un alt panou și de o altă închinare de aceeași mărime, schemă care se repetă la aceeași mărime, schemă care se repetă până la înălțimea piramidei, unde se găsește un platou și ceea ce ar putea fi resturile unei construcții din piatră. Echipa a descoperit de asemenea că “șoseaua de acces era pavată de blocuri. De o grosime de 10 cm, ele au fost decupate cu mâna, finisate apoi transportate până în zona aceasta.”

Lungimea acestei șosele pavate este surprinzătoare – nu mai puțin de 420 de metri – ceea ce ne face să credem că ar fi vorba de o adevărată piramidă de construcție umană.

Săpăturile au durat până la venirea iernii, concentrân-se asupra a ceea ce ar putea fi intrarea unui templu în formă de piramidă la vârful structurii. Dar echipa a descoperit și galerii subterane. “Majoritatea sunt acoperite cu piatră și pământ, dar am început să le curățăm începând cu primăvara lui 2006,” a precizat Osmanagich. În șase luni, echipa sa a depus o muncă colosală. “Este imposibil ca natura să fi dotat colina de la Visocica cu o asemenea formă,” a afirmat Nukich, într-un reportaj difuzat pe BBC la 26 octombrie. În noiembrie 2005, după ce a dezgropat zone vaste, echipa a concluzionat că întreaga colină era în realitate o construcție din piatră, ceea ce s-a confirmat prinimaginile obținuti de sateliți și termice.

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Urmăriţi-ne pe Facebook!

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Urmariți-ne pe Pinterest!

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!